Coşbuc George

Poet, traducător, publicist. Se manifestă ca poet deja în cadrul Societăţii şcolarilor “Virtus romana rediviva” şi a revistei acesteia, Musa someşană. Studii universitare de filosofie la Cluj (abandonate în 1887), se dedică gazetăriei, alăturîndu-se revistei Tribuna (din 1887, la Sibiu). Aici publică poezia Nunta Zamfirei (în 1889), care îi aduce consacrarea, ca poet al unui autohtonism unde vizionarismul de sorginte romantică se îmbină cu imaginea unui sat idilizat, pentru care cotidianul relaţiilor umane capătă exemplarităţi baladeşti. Trece Carpaţii în România, unde va cunoaşte gloria literară, se va dedica unei activităţi extraordinar de bogate de animator cultural, contribuind la apariţia unor reviste precum Vatra, Sămănătorul, Viaţa literară, Ziarul unui pierde-vară, traducînd capodopere ale literaturii universale (Eneida, Odiseea, Sakuntala, Divina Comedie) etc. Membru corespondent al Academiei Române din 1900. Îmbinare de clasicism şi autohtonism, opera lui este – vastă şi diversă – una dintre cele mai importante şi mai dificil de clasificat ale primei modernităţi româneşti, al cărei succes (consacrată de uzul şcolar, intrată în circuitul culturii rurale, minore etc.) rămîne pînă astăzi singular

Balade şi idile (Bucureşti, 1983), Fire de tort (Bucureşti, 1896), Versuri şi proză (Caransebeş, 1897), Povestea unei coroane de oţel (Bucureşti, 1899), Ziarul unui pierde-vară (Bucureşti, 1902), Dintr-ale neamului nostru (Bucureşti, 1903), Cîntece de vitejie (Bucureşti, 1904), Balade culese de George Coşbuc, I-II (Bucureşti, 1913)