|
Activitatea ei începe în 1866, sub numele de Societatea Literară Română (din 1867, devine Societatea Academică Română, preşedinte fiind I. H. Rădulescu, demisionar în 1868), cu profil enciclopedic şi naţional, destinată promovării creaţiei ştiinţifice şi literare autohtone. Principala sa menire era de a alcătui dicţionarul şi glosarul limbii române şi de a stabili normele ortografice. În 1867 se stabilesc trei secţiuni: filologie-literatură (include şi artele frumoase), istorie-arheologie şi ştiinţele naturii. O lege specială (1879) o ridică la rang de Academie Română, „persoană morală şi independentă în lucrările sale de orice natură”, pentru „cultura limbei şi istoriei naţionale, a literelor, a ştiinţelor şi a frumoaselor arte”. Reuneşte la început 21 de membri, provenind din toate provinciile locuite de români. Primul preşedinte este Ion Ghica
|
