Văcărescu Iancu

Poet, traducător. Fiu al poetului Alecu Văcărescu. Începe să studieze cu preceptorul francez Colson, apoi îşi completează studiile la Viena. Întors în patrie, participă la viaţa politică a principatului muntean: fondator al teatrului grecesc din Bucureşti, este foarte activ în organizarea sistemului şcolar, alături de Gh. Lazăr. În 1821, la izbucnirea revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, se refugiază la Braşov, unde intră în contact cu membrii societăţii secrete întemeiate de C. Cîmpineanu şi de unchiul său, Nicolae Văcărescu. În 1841, e deputat în Adunarea Obştească; în 1843, este preşedinte al Asociaţiunei literare. În 1848, publicarea primei ediţii complete a creaţiilor sale este întîmpinată cu dezinteres de public şi de critică. Poet la tranziţiei, Iancu Văcărescu aparţine ca scriitură şi ideologie poetică generaţiei active în prima jumătate a secolului al XIX-lea, abia atinsă de aripa esteticii romantice şi incapabilă de a o urma pe deplin. Capodopera sa este creaţia amplă, arcadiană, Primăvara amorului în care un motiv de origine clasică, Amor udat de ploaie, este pretextul unei naraţiuni despre plăcerile vieţii în natură, departe de viciile şi corupţia oraşului 

Poezii alese (Bucureşti, 1830); Ermiona, mireasa lumii celeilalte, tragedie patetică în cinci acturi tradusă din nemţeşte de ~ (Bucureşti, 1834); Regulu, tragedie în cinci acte, din lb. germană tradusă de ~ (Bucureşti, 1834); Grădinaru orb sau aloiul înflorit, comedie cu cîntece în două acte, tradusă de ~ (Bucureşti, 1836); Adevărul (Bucureşti, 1843); Bertrand şi Raton (Bucureşti, 1846); Dragoste din copilărie (Bucureşti, 1846); Napoleon la Şoen-Brun şi Sînta Elena (Bucureşti, 1847); Colecţie din poeziile dlui marelui logofăt ~, pref. I. Voinescu I (Bucureşti, 1848); Britanicu, tragedie în cinci acte de J. Racine trad. de ~ (Bucuresti, 1861); Poeziile Văcăreştilor, ed. îngrijită de M, Dragomirescu şi Em. Gârleanu, pref. de Al. Odobescu (Bucureşti, 1908)