Sadoveanu Mihail

Numele Sadoveanu, al tatălui, e legalizat în 1891. Studii neterminate de drept la Bucureşti, frecventează boema capitalei, scoate revista Lumea (trei numere, în 1899), şi – în colaborare cu Şt. O. Iosif, Ilarie Chendi, D. Anghel – revista Cumpăna (1909-1910), este director al Teatrului Naţional din Iaşi (1910-1919), participă ca sublocotenent la războiul balcanic (1913). Scrie proză scurtă şi roman, inspirată din viaţa rurală şi provincială, prolific şi inegal, dar cu un incontestabil talent de povestitor. După primul război mondial, va deveni unul dintre cei mai importanţi prozatori ai modernismului românesc 

Povestiri (Bucureşti, 1904), Şoimii (Bucureşti, 1904), Dureri înăbuşite (Bucureşti, 1904), Crîşma lui Moş Precu (Bucureşti, 1905), Povestiri din război (Bucureşti, 1905), Amintirile căprarului Gheorghiţă (Bucureşti, 1905), Floare ofilită (Bucureşti, 1906), Mormîntul unui copil (Bucureşti, 1906), Însemnările lui Neculai Manea (Bucureşti, 1907), La noi în Viişoara (Bucureşti, 1907), Vremuri de bejenie (Bucureşti, 1907), Duduia Margareta (Bucureşti, 1908), Oameni şi locuri (Bucureşti, 1908), O istorie de demult (Bucureşti, 1908), Cîntecul amintirii (Bucureşti, 1909), Povestiri de sară (Bucureşti, 1910), Apa morţilor (Bucureşti, 1911), Bordeenii (Bucureşti, 1912), Un instigator (Bucureşti, 1912), Privelişti dobrogene (Bucureşti, 1914)