Pompiliu Miron

Poet, prozator, folclorist. Studii juridice începute la Pesta şi continuate la Bucureşti, unde se stabileşte (1868) o vreme, finalizate la Iaşi (1873), unde rămîne ca secretar ştiinţific al Universităţii. Debutează în Familia (1866), dar stabilirea la Iaşi îl va aduce în cercul Junimii şi al Convorbirilor literare, apropiat al lui Eminescu, Creangă, Bodnărescu. Colaborează şi la Albina, Albina Pindului, Concordia, Foaia Societăţii pentru literatura şi cultura română în Bucovina, Sezătoarea, Traian etc. Nu are o voce poetică aparte în epocă, scrierile sale sunt dependente de modele paşoptiste, fie că este vorba despre prelucrări folclorice sau despre scrieri angajate, patriotice. Scrisorile de la ţară, străbătute de umor şi melancolie, înfăţişează un prozator mai înclinat spre memorialistică decît spre ficţiune 

Balade populare române (Iaşi, 1870), Antologie română pentru uzul şcoalelor secundare (Iaşi, 1885), Ileana Cosînzeana (Cernăuţi, 1886), Codreana Sînzeiana (Braşov, 1895), Carte de cetire, I-III (Iaşi, 1897, în colaborare)