Petraşcu Nicolae

Critic literar şi prozator. Licenţă în Drept (1884) la Universitatea din Bucureşti, face carieră în diplomaţie (începînd din 1885). Debutează la Convorbiri literare (1887), îl înlocuieşte temporar pe Iacob Negruzzi în redacţia revistei (1888). Despărţirea de Junimea îl face să întemeieze, împreună cu Ollănescu-Ascanio, “Cercul amicilor literaturii şi artei române“, care editează revista Literatură şi artă română (1896-1910). Iniţial, scrie o critică de tip maiorescian, abandonînd ulterior formula în favoarea unei critici explicative, inspirate de filosofia lui Taine. Doreşte să inducă artei româneşti o “direcţie naţională”, publică studii monografice despre scriitori consacraţi ai epocii sale, dar proiectul este lipsit de ecou. Scrie proză memorialistică interesantă, deşi ternă stilistic 

Mihail Eminescu. Studiu critic (Bucureşti, 1892), Noi în 1892 (Bucureşti, 1892), Figuri literare contimpurane (Bucureşti, 1893), Vasile Alecsandri. Studiu critic (Bucureşti, 1894), Scriitori români contimporani (Bucureşti, 1898)