Negruzzi Iacob

Poet, prozator. Fiu al lui Costache Negruzzi. Studii liceale şi universitare la Berlin, unde îşi ia licenţa în drept. Din 1864, este profesor la Universitatea din Iaşi şi apoi la cea din Bucureşti. În 1870 devine deputat în Parlamentul României. Din 1881 este membru al Academiei Române, îndeplinind în timp diverse funcţii, inclusiv pe aceea de preşedinte. Se numără printre fondatorii cenaclului Junimea (1863), al cărui secretar devine (1868). De la 1 martie 1867, este secretar de redacţie al revistei Convorbiri literare, organ literar al Junimii. Devotamentul cu care îndeplineşte aceste două sarcini transpar în volumul de memorii Amintiri din “Junimea  (1921), unica mărturie directă a activităţii cenaclului. Producţia sa literară conţine volume de versuri şi de proză, convenţionale sub aspect formal şi tematic; sunt de reţinut portretele satirice reunite sub titlul Copii de pe natură, care anticipă ironia caragialiană

Schiller, Hoţii, Fiesco, Cabală şi amor, pref. şi trad. de ~ (Iaşi, 1871); Poezii (Bucureşti, 1872); Mihai Vereanu (Iaşi, 1873); Còpii de pe natură (Bucureşti, 1874); Pe malul mărei (Craiova, 1883); Nazat! (Bucureşti, 1886, în collab. cu D. R. Rosetti); Eroul fără voie (Craiova, 1891); Scrieri complecte, I-VI (Bucureşti, 1893-1897); Făt-Frumos şi cele 12 fete de împărat (Bucureşti, 1905)