Alexandrescu-Urechiă Vasile

Istoric, prozator şi dramaturg. Studii de Litere la Iaşi şi la Paris (1855-1857), neterminate. Profesor de istorie şi literatură clasică şi română la Facultatea de Filosofie din Iaşi, apoi la Universitatea din Bucureşti (din 1864). Ocupă o serie de funcţii publice şi politice, între 1881-1882 este ministru al instrucţiunii publice, vicepreşedinte al Academiei Române, preşedintele Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor etc. La Paris, în 1857, întemeiază săptămînalul unionist Opiniunea; colaborează la numeroase periodice din toate cele trei provincii istorice, este membru în conducerea (sau în redacţia) Zimbrului şi Vulturului, Ateneului Român, Adunării naţionale, Informaţiunii bucureştene, Revistei contimporane, Revistei literare şi ştiinţifice. Scrierile sale istorice se disting prin calitatea documentaţiei. Ca autor de scrieri dramatice şi de povestiri istorice originale, are talentul incontestabil de a evoca vremuri trecute şi atmosfera locală, în creaţii tributare gustului epocii, întemeiate fie pe surse folclorice, fie pe documente de arhivă

Grinda de aur sau Previderea unui părinte bun (Iaşi, 1851), Mozaic de novele, cugetări, piese şi poezii (Iaşi, 1854), Schiţări de literatură română (Iaşi, 1859), O vorbă despre literatura desfrînată ce se încearcă a se introduce în societatea română (Iaşi, 1863), Femeia română, dupre istorie şi poezie (Bucureşti, 1865), Balul mortului (Bucureşti, 1865), Despre fabule în genere şi în speciale despre Chichindeal (Bucureşti, 1866), Despre elocinţa română (Bucureşti, 1867), Poezia în faţa politicei (Bucureşti, 1867), Patria română (Bucureşti, 1868), Oda la Elisa (Bucureşti, 1869), Fidanţarea imperatorelui (Bucureşti, 1870), Opere complete (Bucureşti, 1878-1889), George Asaki (Bucureşti, 1890), Miron Costin (Craiova, 1891), Legende române (Bucureşti, 1891), Istoria românilor, I-XIII, (Bucureşti, 1891-1902), Cum era odineoară. Legende (Bucureşti, 1901), Popa care ştie carte şi Ion Isteţul (Braşov, 1911).