Ibrăileanu Garabet

Critic, istoric literar, eseist şi romancier. Studii de Litere la Iaşi (1891-1895), activitate politică în cercurile socialiste ale timpului. În 1894, devine redactor la ziarul social-democrat bucureştean Lumea nouă. Profesor de română la diferite licee, apoi la Facultatea de Litere din Iaşi (doctorat în 1912, cu o teză despre opera lui Alexandru Vlahuţă). În 1906, împreună cu C. Stere, scoate revista Viaţa românească, al cărei secretar de redacţie va fi pînă în 1933. Este autorul doctrinei poporanismului literar (pînă în 1916), şi teoretician al specificului naţional, partizan al perspectivei sociologice şi psihologice în critica literară, teoretician al ideii de selecţie literară. Analist rafinat (şi prozator de atmosferă), caută să cuprindă opera studiată din cît mai multe unghiuri complementare, fiind de fapt partizanul unei critici adecvate obiectului şi astfel – complete în demersul său

Spiritul critic în cultura românească (Iaşi, 1909), Scriitori şi curente (Iaşi, 1909), Opera literară a dlui Vlahuţă (Iaşi, 1912)

Spiritul critic în cultura românească