1903

Dimitrie Anghel

Fantazie

La Elseneur e pace de mult şi nu se-aude

Decât un joc de apă cum liniştea o taie.

În parcul vechi sub ramuri aleile sunt ude,

Şi aerul e dulce si clar, ca după ploaie.

Un miros trist de roze, ce mor pe crengi uitate,

Pătrunde pretutindeni parc-ar voi să spuie

Că se petrece-o taină în vechile palate,

Dar taina ce-o păstrează n-o spune nimănuie.

 

Chemat de-a lor mireasmă, Hamlet în neagra-i mantă

Coboară între ele, vrând una să-şi culeagă

– Ce albă şi frumoasă e blonda lui amantă –

Şi braţul lui tresare, simţind cât îi de dragă.

O roză, ah, o roză cât de uşor se frânge.

Dar când să frângă roza, învoaltele-i petale,

Lucind o clipă-n umbră ca nişte stropi de sânge,

Căzură deodată pe mâinile lui pale.

Şi tot mai mari, mai dese, porniră ca să cadă...

Dar el fugea, şi-n goană, cu poala lungei mante

Şi-adăpostea de sânge strălucitoarea spadă,

Gândind ce-o să răspundă nebunei lui amante?

 

(D. Anghel, Fantazie (1903), în Poezia simbolistă românească. Antologie, introducere, dosare critice, comentarii, note şi bibliografie de R. Zafiu, Humanitas, Bucureşti, 1996, pp. 164-165)