Dimitrie
Anghel
Fantazie
Decât
un joc de apă cum liniştea o taie.
În
parcul vechi sub ramuri aleile sunt ude,
Şi
aerul e dulce si clar, ca după ploaie.
Un
miros trist de roze, ce mor pe crengi uitate,
Pătrunde
pretutindeni parc-ar voi să spuie
Că
se petrece-o taină în vechile palate,
Dar
taina ce-o păstrează n-o spune nimănuie.
Chemat
de-a lor mireasmă, Hamlet în neagra-i mantă
Coboară
între ele, vrând una să-şi culeagă
–
Ce albă şi frumoasă e blonda lui amantă –
Şi
braţul lui tresare, simţind cât îi de dragă.
O
roză, ah, o roză cât de uşor se frânge.
Dar
când să frângă roza, învoaltele-i petale,
Lucind
o clipă-n umbră ca nişte stropi de sânge,
Căzură
deodată pe mâinile lui pale.
Şi
tot mai mari, mai dese, porniră ca să cadă...
Dar
el fugea, şi-n goană, cu poala lungei mante
Şi-adăpostea
de sânge strălucitoarea spadă,
Gândind
ce-o să răspundă nebunei lui amante?
(D.
Anghel, Fantazie (1903), în Poezia simbolistă
românească. Antologie, introducere, dosare critice, comentarii,
note şi bibliografie de R. Zafiu, Humanitas, Bucureşti, 1996, pp.
164-165)