1865

 

Dimitrie Bolintineanu

Mihnea şi baba

 

 

VI

Blestemul

Oriunde vei merge să calci, o tirane,

Să calci p-un cadaver şi-n visu-ţi să-l vezi,

Să strîngi tu, în mînă-ţi tot mîini diafane,

Şi orice ţi-o spune tu toate să crezi.

Să-ţi arză plămînii d-o sete adîncă

Şi apa, tirane, să nu poţi să bei,

Să simţi totdauna asupră-ţi o stîncă,

Să-nclini a ta frunte la cine nu vrei.

Să nu se cunoască ce bine vei face!

Să plîngi! însă lacrimi să nu poţi vărsa,

Şi orice dorinţă, şi orice-ţi va place

Să nu poţi, tirane, să nu poţi gusta!

Să crezi că eşti geniu, să ai zile multe

Şi toţi ai tăi moară; iar tu să trăieşti!

Şi vorba ta nimeni să nu o asculte,

Nimic să-ţi mai placă, nimic să doreşti!

 

VII

Aşa vorhi bătrîna

Şi Mihnea tremură;

Iar naiba, ce fîntîna

O soarbe într-o clipă

Şi tot de sete ţipă,

La dreapta lui zboră.

El are cap de taur

Şi gheară de strigoi,

Şi coada-i de balaur,

Şi geme cu turbare

Cînd baba tristă pare;

Iar coada-i stă vulvoi.

Iar nagodele-urîte

Ca un mistreţ la cap,

Cu lungi şi strîmbe rîte!

Cu care de pe stîncă

Rîm marea cea adîncă

Şi lumea nu le-ncap;

Şi şase legioane

De diavoli blestemaţi

Treceau ca turbilioane

De flacări infernale,

Călări toţi pe cavale

Cu perii vulvoiaţi.

Şi mii de mii de spaime

Veneau din iad rîzînd

Pe Mihnea să defaime,

Căci astfel baba are

Mijloc de răzbunare

Pe mort nesupărînd.

VIII

Mihnea încalecă, calul său tropotă.

                Fuge ca vîntul;

Sună pădurile; fîşie frunzele,

                Geme pămîntul;

Fug legioanele, zbor cu cavalele,

                Luna dispare;

Cerul se-ntunecă, munţii se cleatenă, ‑

                Mihnea tresare.

Fulgerul scînteie, tunetul bubuie,

                Calul său cade;

Demonii rîseră; o, ce de hohote!

                Mihnea jos sare.

Însa el repede iară încalecă,

                Fuge mai tare;

Fuge ca crivăţul; sabia-i sfîrîie

                În apărare.

Aripi fantastice simte pe umere,

                Însa el fuge;

Pare că-l sfîşie guri însetabile,

                Hainele-i suge;

Baba p-o cavală iute ca fulgerul

                Trece-nainte,

Slabă şi palidă, pletele-i fîlfîie

                Pe osăminte;

Barba îi tremură, dinţii se cleatină,

                Muge ca taur;

Geme ca tunetul, bate cavalele

                Cu un balaur.

IX

O, ce de hohote! rîseră demonii,

                Iadul tot rîse!

Însă pe creştetul munţilor, zorile

                Zilei venise.

 

(D. Bolintineanu, Mihnea şi baba, în Id., Opere alese. Studiu introductiv de D. Păcurariu. Text stabilit de R. Ocheşanu şi Gh: Poalelungi, I, Poezii, EDP, Bucureşti, 1961, pp. 94-95)