1848

Vasile Alecsandri

Deşteptarea României

 

Voi ce staţi în adormire, voi ce staţi în nemişcare,

N-auziţi prin somnul vostru acel glas triumfător,

Ce se-nalţă pân’ la ceruri din a lumei deşteptare,

Ca o lungă salutare

Cătr-un falnic viitor?

 

Nu simţiţi inima voastră că tresare şi se bate?

Nu simţiţi în pieptul vostru un dar sfânt şi românesc

La ce glas de înviere, la ce glas de libertate

Ce pătrunde şi răzbate

Orice suflet omenesc?

 

Iată! lumea se deşteaptă din adânca-i letargie!

Ea păşeşte cu pas mare cătr-un ţel de mult dorit.

Ah! treziţi-vă ca dânsa, fraţii mei de Românie!

Sculaţi toţi cu bărbăţie,

Ziua vieţei a sosit!

 

Libertatea-n faţa lumei a aprins un mândru soare,

ş-acum neamurile toate cătră dînsul aţintesc

Ca un cârd de vulturi ageri ce cu-aripi mântuitoare

Se cerc vesel ca să zboare

Cătră soarele ceresc!

 

Numai tu, popor române, să zaci vecinic în orbire?

Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator?

Numai tu să nu iei parte la obşteasca înfrăţire,

La obşteasca fericire,

La obşteşcul viitor?

 

Până când să creadă lumea, o! copii de Românie!

C-orice dor de libertate a pierit, s-a stins din voi?

Până când să ne tot plece cruda, oarba tiranie

Şi la caru-i de trufie

Să ne-njuge ea pe noi!

 

Până când în ţara noastră tot străinul să domnească?

Nu sunteţi sătui de rele, n-aţi avut destui stăpâni?

La arme, viteji, la arme! faceţi lumea să privească

                Pe câmpia românească

                Cete mândre de români!

 

Sculaţi, fraţi de-acelaşi nume, iată timpul de frăţie!

Peste Molna, peste Milcov, peste Prut, peste Carpaţi

Aruncaţi braţele voastre c-o puternică mândrie

                Şi de-acum pe vecinicie!

                Cu toţi mânile vă daţi!

 

Hai copii de-acelaşi sânge! hai cu toţi într-o unire

Libertate-acum sau moarte să cătăm; să dobândim.

Pas, români! lumea ne vede... pentru-a patriei iubire,

Pentru-a mamei desrobire

Viaţa noastră să jertfim!

 

Fericit acel ce calcă tirania sub picioare!

Care vede-n a lui ţară libertatea re-nviind,

Fericit, măreţ acela care sub un falnic soare

Pentru Patria sa moare,

Nemurire moştenind.

 

(Vasile Alecsandri, Deşteptarea României (1848), în Id., Opere, I, Poezii. Text ales şi stabilit de G. C. Nicolescu şi G. Rădulescu-Dulgheru, studiu introductiv, note şi comentarii de G. C. Nicolescu, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966, pp. 179-181)

 

 

Andrei Mureşanu

Un răsunet (Deşteaptă-te române)

 

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani!

Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,

La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,

Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfători în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,

Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;

Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,

Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,

Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,

Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,

“Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate

Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!

Dar noi pătrunşi la suflet de sânta libertate,

Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare

Pretinde de la fii-şi azi mână de-ajutori,

Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,

În astfel de pericul s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,

Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,

Când patria sau mama, cu inima duioasă,

Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,

A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;

Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,

Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,

Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;

Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,

Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată

Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!

Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată

Prin intrigă şi sâlă, viclene uneltiri!

Preoţi, cu crucea-n frunte! căci oastea e creştină,

Deviza-i libertate şi scopul ei preasânt.

Murim mai bine-n luptă cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!

(A. Mureşanu, Un răsunet (Deşteaptă-te, române) (1848), în Poezia patriotică românească. Antologie, prefaţă, dosar critic, comentarii, note şi bibliografie de I. Bot, Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2001, pp. 67-68)