Davila Alexandru

Dramaturg, prozator şi regizor, fiu al medicului Carol Davila, figură importantă în modernizarea politicilor sanitare româneşti. Are o scurtă carieră diplomatică (1881-1883). Debutează (în 1885) cu versuri în Revista literară, condusă de Al. Macedonski. Începînd din 1900, regizează şi produce spectacole cu propriile piese. În 1902, i se reprezintă drama istorică Vlaicu-Vodă, text consacrat ulterior ca naraţiune majoră a luptei româneşti pentru identitate şi libertate naţională, dar şi ca operă literară de o teatralitate organică, de o clasicitate impecabilă a construcţiei. Între 1905-1908 e director al Teatrului Naţional din Bucureşti, impunînd o viziune modernă asupra artei dramatice. Ca director al Direcţiei teatrelor, înscenează în 1906 un spectacol gigantic, Povestea neamului, de la Traian la Carol I, pe aceeaşi temă de extracţie romantică. În 1909 înfiinţează compania dramatică “Davila”, importantă rampă de lansare pentru tineri regizori şi interpreţi. Este din nou director al Teatrului Naţional (1912-1914). În 1913 se declanşează disputa în jurul lui Vlaicu-Vodă, Al. Davila fiind acuzat că ar fi sustras manuscrise aparţinînd lui Al. Odobescu

Le Cotillon (Bucureşti, 1900), Vlaicu-Vodă (Bucureşti, 1902)

Vlaicu Vodă (fragment)