Caragiale Ion Luca

Prozator şi dramaturg. Dintr-o familie cu preocupări dramatice, el însuşi urmează cursurile Conservatorului din Bucureşti, clasele de declamaţie şi mimică. Colaborează la numeroase ziare şi reviste ale vremii, începînd din jurul lui 1870 (mai importantă şi constantă este colaborarea la Timpul, ziar politic al junimiştilor, între 1877-1881). Se integrează grupării Junimii şi îşi publică în Convorbiri literare cele mai importante scrieri dramatice (O noapte furtunoasă - 1879; Conu Leonida faţă cu reacţiunea – 1880; O scrisoare pierdută - 1885; D-ale carnavalului – 1885; Năpasta – 1890). Are diferite slujbe, temporare (sufleor, copist, revizor şcolar, funcţionar etc.), pentru a deveni, în 1888, director general al teatrelor româneşti. Deşi are o operă prodigioasă, publicată în timpul vieţii, lui Caragiale i se refuză sistematic consacrarea publică, ceea ce îl face să aleagă calea autoexilului german, în 1905. Mulţimea scrierilor sale scurte (Momente, Schiţe, anecdote, sonete, versuri umoristice, “zig-zag”-uri) combină insolit trăsături contradictorii, organizate în jurul a două sisteme de norme culturale opuse: cel al culturii înalte, clasice, şi cel al culturii populare, periferice, la limita trivialului; teatrul – la fel – pune împreună două coduri cu potenţial diferit, unul – al filosofiei specificului naţional, altul – al unei romanţiozităţi pitoreşti, de mahala, dinamice pînă la autodestrucţie. Este o versiune originală a mecanicului placat pe viu, care face ca viziunea comică a teatrului său să fie afiliabilă pe deplin absurdului modern. Proza psihologică şi fantastică (În vreme de război, O făclie de Paşte, La Hanul lui Mânjoală, Cănuţă, om sucit, Două lozuri), de asemenea, a combinat coduri aparent ireconciliabile, precum viziunea realistă şi fantasticul, tragicul absurd şi comicul de situaţie şi de limbaj, pentru a genera o viziune profund originală asupra lumii. Este considerat de critică unul dintre scriitorii cu cel mai îndrăzneţ program literar de înnoire a structurilor literare şi a viziunii estetice de la începuturile modernismului românesc

Teatru (Bucureşti, 1890), Năpasta (Bucureşti, 1890), Note şi schiţe (Bucureşti, 1892), Păcat, O Făclie de Paşte, Om cu noroc (Bucureşti, 1892), Teatru (Iaşi, 1894), Schiţe uşoare (Bucureşti, 1896), Momente (Bucureşti, 1901), Două bilete pierdute (Bucureşti, 1901), 1907. Din primăvară pînă-n toamnă (Bucureşti, 1907), Opere complete, I-III (Bucureşti, 1908), Schiţe nouă (Bucureşti, 1910)