Brătescu-Voineşti Ioan Alexandru

Fiu de boiernaşi locali, prozator. Debut în revista România (1883), cu nuvela Dolores. Studii de medicină abandonate, apoi studii juridice (licenţă în 1892, va profesa ca judecător); membru al societăţii Junimea, colaborează la Convorbiri literare (1890-1903). Se apropie de gruparea Vieţii româneşti (din 1903). În timpul primului război mondial, se consacră publicisticii, intră în viaţa politică (activitate parlamentară pînă în 1940) etc. Este consacrat ca un prozator subiectiv şi liric, ce preferă să înfăţişeze scene din viaţa inadaptaţilor social, a căror soluţie este refugiul în amintire, paseismul, existenţa patriarhală edulcorată (Moartea lui Castor, Neamul Udreştilor, Blana lui Isaia, Nicolăiţă Minciună). Axa principală a creaţiei sale urmăreşte destrămarea istorică a boierimii: o dimensiune etică a acestei reflecţii este mai apreciată în contemporaneitatea scriitorului decît subtextul ideologic al unei asemenea proze

Nuvele şi schiţe (Bucureşti, 1903), În lumea dreptăţii (Iaşi, 1906), Pe marginea cărţilor (Bucureşti, 1911), Întuneric şi lumină (Iaşi, 1912)