Critic, istoric literar. După ce a făcut studii liceale la Braşov, urmează cursuri de logică, istorie şi filosofie la universităţile din Budapesta, Iena şi Viena. Īntors īn patrie, se īmparte īntre predarea filosofiei şi jurnalistică, colaborīnd la revistele Gazeta Transilvaniei, Tribuna, Convorbiri literare. Din 1893 īn 1894 e director al revistei Gazeta Bucovinei. Īn 1919, este chemat să predea literatură romānă la Facultatea de Litere de la Universitatea din Cluj. Formaţia sa critică se īntemeiază pe principiul modelului maiorescian şi junimist, īn consecinţă severitatea judecăţii este īnsoţită de un stil ironic care depreciază mediocritatea şi lipsa valorii literare. Cu timpul, criteriul identificării contextului istoric īn care artistul sau opera se situează va deveni esenţial īn formularea judecăţii critice. Īn unele aspecte, metoda sa critică anticipă īntīlnirea dintre istoria evenimenţială şi literatură, care va defini perspectiva critică călinesciană
|