Cunoscută şi sub numele de Şcoala Normală Superioară, funcţionează în Bucureşti pînă în 1898, pe modelul instituţiilor franceze napoleoniene similare. Oferă tinerilor lipsiţi de mijloace posibilitatea de a studia pentru a deveni profesori în învăţămîntul secundar. Ulterior (1899), este asimilată Seminarului Pedagogic Universitar al Universităţii din Bucureşti
