|
Îşi are originea în Şcoala grecească înfiinţată de Matei Basarab (1646); nu cunoaşte o activitate permanentă; este reorganizată de voievodul Şerban Cantacuzino şi de fratele său, stolnicul Constantin Cantacuzino, la sfîrşitul secolului al XVII-lea (aprox. după 1678) ca Şcoala de învăţături înalte sau Academia învăţăturilor şi epistimurilor, cu profesori greci, destinată nobilimii locale. Reorganizată de domnitorul Caragea (1814) ca şcoală laică, unde se predau gramatica, filozofia, matematica, latina, franceza, geografia şi istoria universală, dreptul. Concretizează politica de grecizare a elitelor muntene. Conducerea („eforia”) şcolii este dată (aprox. 1816) unor boieri cărturari români: Gr. Brâncoveanu, C. Filipescu, C. Bălăceanu. Cursurile încetează în 1821
|
