Critic şi memorialist, om politic implicat în realizarea Unirii din 1918. Studii de Litere şi Filosofie la Universitatea din Bucureşti. A condus revista Luceafărul (1903-1919), a fost un membru marcant al Astrei etc. Scrie publicistică militantă dedicată programului politic unionist, angajare reflectată şi în scrierile literare, publicate după primul război mondial. Iniţial adept al sămănătorismului, se va apropia în timp tot mai mult de gruparea Vieţii româneşti, contribuind la ideologia curentului (v. art. Două culturi: cultura domnilor şi cultura ţăranilor, 1908, în Luceafărul).
|