Papiu-Ilarian Alexandru

Istoric, publicist. După ce a frecventat gimnaziul catolic din Tîrgu Mureş, urmează cursuri de filosofie la Blaj şi la Cluj. Frecventează facultatea de drept la universităţile din Viena şi Padova. Participă activ la revoluţia din 1848. Din 1855 în 1858 este profesor la Universitatea din Iaşi, procuror la Tribunalul din Bucureşti, din 1863 în 1864 este ministru al justiţiei în guvernul lui Al. I. Cuza. Este membru al Societăţii Academice Româneşti, preşedinte al Societăţii „Transilvania”. Patriot pasionat, contribuie cu articole publicate în ajunul revoluţiei de la 1848 la elaborarea programului politic al revoluţionarilor transilvăneni. În monografia Istoria românilor din Dacia superioară (1851-1852), influenţat de ideologia socială a lui N. Bălcescu, interpretează istoria Transilvaniei pornind de la problema iobăgiei, legînd astfel revendicările politice la cele sociale 

Istoria românilor din Dacia superioară, tom. I (Viena, 1851), tom. I, ed. II. tom. II (Viena, 1852); Independinţa constituţionale a Transilvaniei (Iaşi, 1861); Tesaur de monumente istorice pentru România, tom I-III (Bucureşti, 1862-1865); Viaţa, operele şi ideile lui Georgiu Şincai din Şinca. Discursul de recepţiune (Bucureşti, 1869)