1812

Petru Maior

Istoria pentru începutul românilor în Dacia

 

Cuvînt înainte

 

Zburdare aşa nedumerită în mulţi din cei streini scriitori iaste de a vomi cu condeiul asupra romînilor, strănepoţilor romanilor célor vechi, ori ce le şopteşte lor duhul acela, carele mai demult spre aceaia îi întărîta pre varvari, ca pre romani sau ca pre domnii lor, să-i urască sau lor ca prea vitejilor biruitori a toata lumea să le pismuiască, cît şi cînd fără de nici o dovadă iscodesc céva, sau şi minciuni apriate spun asupra romînilor, încă socotesc că lumea toată e detoare să creadă nălucirilor lor, ba, de o bucată de vreme, pre cum măgariu pre măgariu scarpină, aşa unii dela alţii împrumutînd defăimările, fără de nici o cercare al adevărului, de iznóv le dau la stampă, şi cu cît romînii mai adînc tac, nemica răspunzînd nedrepţilor defăimători, cu atîta ei mai vîrtos se împulpă pre romîni a-i micşora şi cu volnicie a-i batjocori.

 

Cugetul mieu iaste nu întreagă istoriia romînilor a o ţese, fără cele ce mai vîrtos se ţin de începutul lor în Dachia, din vechii scriptori, pentru aceaia a le însemna, ca văzînd romînii din ce viţă strălucită sînt prăsiţi, toţi să se îndemne strămoşilor săi întru omenie şi în buna cuviinţă a le urma, adecă, cătră împăratul lor al Austriei să fie cu credinţă, cătră patria sa cu cucerie, cătră domnii locurilor cu ascultare, cătră tot de aproapele cu dragoste, şi pre sine întru toate puterile sufletului cu nevoinţă să se deplinească, cît, precum dela buna maică, firea, au împărtăşit talant bun, aşa toţi să se facă cetăţeni patriei folositori.

 

Aceaia încă îmi caută să mărturisesc, că dobîndind eu foarte scurtă vreme spre întocmirea Istoriei aceştiia, cît nici a o scrie a doao oară curat, nu m-au suferit încungiurările stărei mele, nu pot să mă linguşesc mie, că doară nici o greşeală nu s-au vîrît aici; ba nici rîndul tuturor lucrurilor, pentru aceaiaşi cauză nu l-am putut ţinea, ci care unde mi-au venit aminte, acolò l-am însemnat. Pentru aceaia ori carele de bine voitoriu cetitoriu de va face, pănă cînd ni se va da timp pre îndelete toate a le proceti, acea bunătate cu mine, ca să-mi arete vro sminteală ce o va afla în istoriia aceasta, cu mulţemitoare inimă sînt gata a o îndrepta.

 

Cap. întîiu

 

Pentru descălecarea romanilor în Dachiia

 

§ 1 Răsboaele care le-au avut romanii cu dachii înainte de Traian

 

Dachii, încă din zilele lui Iulius Chésar, atîta era grei împărăţiei romanilor cu cele dese ale lor răsbateri şi prăzi ce făcea în Thrachia, în Illíric şi întru alte învecinate ţări ale împărăţiei romanilor, cît Iulius Chesar, capul romanilor după uciderea lui Pompeiu, protivnicului său, şi după stingerea pompeianelor rămăşiţe, întornîndu-se la Roma, cu grea oaste, cum scrie Svetónius în Viaţa lui Iulius Chesar, se gătea să-i înfrîngă şi să-i contenească De care primejdie întîmplata a lui Iulius Chesar fără de vreme ucidere prin romani făcută îi scăpă pre dachi.

Pre Avgust, următoriul lui Iulie Chesar întru împărăţiia romanilor, carele toate găteniile spre a mişca războiu asupra acéloraşi dachi, le făcuse, cum ne lăsă scris Appíanus Alexandrineanul în cartea cea despre războaele Illiriceşti, pleaga, adecă rănirea carea o au căpătat la cetatea Setóvia, în bătaia cea asupra dálmatelor, îl rătrase de a purcede cu oastea romană asupra dachilor şi-l întoarse la Roma.

Însă M. Statílius Táurus, pre carele, întorcîndu-se Avgust la Roma, îl lăsase mai mare preste oastea romană, pre dachi, carii trecuse Dunărea în părţile împărăţiei romanilor, a prăda după datina lor, îi bătu şi îi strîmtori a se întoarce preste Dunăre înapoi. Atunci întîiu, cum scrie Dio Cássius, în cartea 18 a Istoriei romană, cap 22 fură duşi robi dintră dachi la Roma, pre carii îi feceră să se lupte în teatru cu svevii.

Iară M. Crassus cel de Avgust rînduit preste ţeara grecească şi preste Machidonia povăţuitoriu, după cum acolóşi, cap 23 şi 26 scrie Dio Cassius, strabătînd însăşi în Dachia pănă la cetatea Ghénucla foarte crunt bătu pre dachi.

Fost-au şi alte bătăi întră romani şi întră dachi, că dachii nice cum nu se înfrîna a trece preste Dunăre în ţinuturile împărăţiei romanilor şi a prăda. Ci, pre urmă, în zilele lui Domiţian, împăratului romanilor, vîrtos ruşinat fu romanilor răsboiul ce îl avură cu dachii. Că întîiu trimiţînd Domiţian asupra dachilor pre Appius Sabínus, după aceaia pre Cornélius Fúscus cu oştile romane, amîndoi aceştea cu acele mari oşti romane fură de dachi ucişi, cum scrie Evtropie, la cartea a 7, în Domiţian.

De aceste grele întîmplări învitat împăratul Domiţian, se mărgini ca însuşi cu capul său să meargă asupra dachilor, carii atunci avea craiu pre cumplitul Dechevál, bărbat foarte iscusit în măestriia răsboiului şi priceput. Deci, mergînd Domiţian cu oastea romană pănă în Misia, în loc de a purta căştíga răsboiului, acolo se dede spre deprinsele sale desfătăciuni, şi răs­boiul îl încredinţă lui Iuliánus. Acesta foarte bine purtînd lucrul răsboiului, cum scrie Dio Cassius, la cartea 67, cap 11, se lovi cu protivnicii la Tape, unde mare număr dintră dachi dumică. Acolò Vezínas, carele era al doile după Decheval, văzînd că nice cum nu poate să scape viu cu fuga, se făcu mort întră ceia lalţi căzuţi, şi apói, noaptea au fugit. Iară Decheval temîndu-se ca să nu dea romanii asupra cetăţii lui cei crăeşti, demîndă, adecă porunci oamenilor săi, ca se tae arborii ce era aproape de cetate, şi trupinele să le învească ca arme, ca văzînd romanii, şi socotind că sînt ostaşi, să se sparie, şi să se întoarcă înapoi, precum se şi întîmplă. Şi aşa Iulianus nemica nu dobîndi. Iară Domiţian, carele se dusese în Pannonia, ca să izbîndească asupra marcomanilor, căci nu-i dăduse ajutoriu asupra dachilor, învins de marcomani şi fugărit, curînd petrecu soli la Decheval şi îl îmbiè cu pace, carea mai nainte nu odată cercîndu-o Decheval, nu vruse să i o dea! În urma cărora trimiţînd Decheval pre fratele său împreună cu alţii la Domiţian, se fece pace întră el şi întră Domiţian, cu carea Decheval dobîndi bani mulţi şi de tot feliul de meşteri, şi în pace şi în răsboiu folositori, şi dajde pre tot anul dela romani, şi aşa Domiţian cu nemăsurat preţ cumpărînd pacea dela Decheval, cum mărturiseşte Dio Cassius, în cartea 67, cap 7, se înturnă la Roma şi romanii cu grea ruşine a lor şi cu scápetul vistieriei împărăteşti, în tot anul plătea păituíta, adecă tocmita dare lui Decheval, pănă cînd fu înălţat la scaunul împărăţiei Traian.

 

(Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia, I, ed. critică de F. Fugariu, prefaţă şi note de M. Neagoe, Albatros, Bucureşti, 1970, pp. 89-95)