1810

Gheorghe Asachi
Cătră Tibru

O, tu, rîule măreţe, ce întinzi a tale unde
Între şepte colnici, faima al Ausoniei vechite,
De la tine rechem astăzi, în durerile profunde,
Adăpost şi lin repaos lîngă rîpele-nverzite.

Mai plăcut şi senin aer nu-l aflai încă oriunde,
Văi, preluci, stînci, rîurele ce atît să mă invite
Ca cea pătimă-ncruzită care inima-mi pătrund
S-o rezic în dulcea limbă al Italiei mărite.

Nici sunînd pe fluier doine încă-n Dacia umbroasă
N-auzit-am în junie dulce viersuri aşa line
Precum sun-a lui Petrarca lira cea armonioasă.

Nici aiure mai duioase nu văzui, nici mai senine
Două stele-ncîntătoare între graţii mai frumoase,
Decît care lucesc astăzi preste ţările latine.

(Gh. Asachi, Cătră Tibru (1810), în Id., Opere, I, Ediţie critică şi prefaţă de N. A. Ursu, Minerva, Bucureşti, 1973, pp.....)