1787

Ienache Văcărescu
Urmaşilor mei Văcăreşti!

Urmaşilor mei Văcăreşti!
Las vouă moştenire:
Creşterea limbei romîneşti
Ş-a patriei cinstire

(Ienache Văcărescu, Urmaşilor mei Văcăreşti!, în Poeţii Văcăreşti (Ienache, Alecu şi Nicolae), Opere, Ediţie critică, studiu introductiv, note, glosar, bibliografie şi indice de C. Cîrstoiu, Minerva, Bucureşti, 1982, p. 324)

 

Într-o grădină

Într-o grădină,
Lîng-o tulpină,
Zării o floare ca o lumină.

S-o tai, să strică
S-o las, mi-e frică
Că vine altul şi mi-o rădică*

(Ienache Văcărescu, Într-o grădină, în Poeţii Văcăreşti (Ienache, Alecu şi Nicolae), Opere, Ediţie critică, studiu introductiv, note, glosar, bibliografie şi indice de C. Cîrstoiu, Minerva, Bucureşti, 1982, pp. 323-324)

 

Amărîtă turturea

Amărîtă turturea
Cînd rămîne singurea,
Căci soţia şi-a răpus,
Jalea ei nu e de spus.

Cît trăieşte tot jăleşte,
Şi nu se mai însoţeşte!
Trece prin flori, prin livede,
Nu se uită, nici nu vede.

Trece prin pădurea verde
Şi să duce de se pierde.
Zboară pînă de tot cade,
Dar pre lemn verde nu şade.

Şi cînd şade cîteodată,
Tot pre ramura uscată.
Umblă prin dumbrav-adîncă,
Nici nu bea, nici nu mănîncă.

Unde vede apă rece,
Ea o turbură şi trece;
Unde e apa mai rea,
O mai turbură şi bea.

Unde vede vînătorul
Acolo o duce dorul,
Ca s-o vază, s-o lovească,
Să nu se mai pedepsească.

Cînd o biată păsărică
Atît inima îşi strică,
Încît doreşte să moară
Pentru a sa soţioară,

Dar eu om de-naltă fire,
Decît ea mai cu simţire,
Cum poate să-mi fie bine?!
Oh, amar şi vai de mine!

(Ienache Văcărescu, Amărîtă turturea, în Poeţii Văcăreşti (Ienache, Alecu şi Nicolae), Opere, Ediţie critică, studiu introductiv, note, glosar, bibliografie şi indice de C. Cîrstoiu, Minerva, Bucureşti, 1982, pp. 321-322)