Creangă Ion

Prozator. Fiu de ţărani, este hirotonisit diacon (în 1859, după ce absolvă cursurile Seminarului de la Socola – în 1858). Remarcat de Titu Maiorescu între elevii Şcolii Normale Vasiliene de la “Trei Ierarhi”, din Iaşi, este ajutat de acesta să îşi înceapă cariera didactică. Conflicte cu autorităţile – cum va avea apoi toată viaţa –atrag după sine o viaţă dificilă şi un sentiment, împărtăşit de scriitor, de inadecvare la lume, convertit în chip original într-o meditaţie alegorică, autoironică, în operă. Ca institutor, este autor de manuale şi de literatură şcolară (Inul şi cînepa, Ursul pâcâlit de vulpe, Poveste etc.); debut literar la Junimea, unde este prezentat de Mihai Eminescu, care îl descoperise, ca revizor şcolar, şi îi devenise cel mai bun prieten; în Convorbiri literare va publica mai întîi Soacra cu trei nurori (1875), şi apoi (pînă în 1878) celelalte poveşti, nuvela Moş Nichifor Coţcariul (1877), şi opera sa memorialistică Amintiri din copilărie (1881 şi 1882). Opera completă va fi restituită postum. Consacrat de Junimea drept unul dintre marii clasici ai literaturii române, I. Creangă este un scriitor genial, autor al unei formule unice în care viziunea asupra lumii, fără să altereze un etos folcloric originar, se construieşte în parametri retorici, ca o lume unde vorbirea (figurat “orală”, întrucît nu de o oralitate populară se poate vorbi aici) excedează acţiunea, iar naraţiunea salvează subiectul cunoscător de la dispariţia sub timp. Umorul lui inepuizabil adaugă timbrul specific al operei

Scrierile lui Ion Creangă, I-II (Iaşi, 1890-1892), Opere complete, I-V (Bucureşti, 1902), Opere complete (Bucureşti, 1902)

Amintiri din copilărie (fragment)