data şi locul naşterii |
14 septembrie 1778, Ţigăneşti, Galaţi |
data şi locul morţii |
4 februarie 1849, Ţigăneşti, Galaţi |
Abstract |
Exponent al unei nobile familii moldovene, primeşte o educaţie privată care presupune studiul limbilor greacă veche şi modernă, turcă şi franceză. Participă la viaţa publică a Principatului, îndeplinind diverse funcţii administrative; îndeosebi, după căderea regimului fanariot, este numit mare logofăt al Dreptăţii; în 1834, candidează la tronul Moldovei. Biografia sa existenţială şi poetică este marcată de legătura cu Smaranda Negri (Zulnia, în creaţile care îi vor fi dedicate de poet). Autor de scrieri cu caracter ştiinţific, dintre care memorabilă este Scrisoarea către Mitropolitul Veniamin despre învăţăturile în Moldova, 1837, în care autorul exprimă principiile după care trebuie reformate învăţămîntul şi limba. Viziunea sa estetică, întemeiată cu precădere pe principiul echilibrului şi al realităţii, anticipă acţiunea reformatoare a lui T. Maiorescu şi a junimismului. Este autorul unui tratat de versificaţie, Meşteşugul stihurilor româneşti, inspirat de manualele greceşti în vogă pe atunci. Traduce mulţi autori francezi (Voltaire, Marmontel, M.me de Cottin). Poezia lui s-a bucurat de un succes considerabil între contemporani, deşi a circulat vreme de decenii numai în formă manuscrisă. Deşi Conachi nu poate fi definit ca un poet modern în toată puterea cuvîntului, el este, cu toate acestea, autorul premodern care anticipă în cel mai înalt grad formele poeziei romantice |
Bibliografie |
Poezii. Alcătuiri şi tălmăciri, ed. îngrijită de N. Ionescu (Iaşi, 1856; ed. II, îngrijită de M. Pompiliu, pref. de Caterina Vogoride-Conachi, introd. Schiţe de viaţa şi familia logofătului Conachi de Em. Vogoride-Conachi, 1887) |
Amoriul din prieteşug |