X

Teoretician literar, filosof, istoric. Fratele lui Nicolae Xenopol. Studii de filosofie la Berlin, cu o bursă acordată de societatea Junimea (doctorat în drept şi filosofie la Giessen, în 1869). Revenit în ţară, este magistrat, apoi profesor la Catedra de istorie a românilor de la Universitatea din Iaşi (1883-1915). Debut în Convorbiri literare (1868), cu studiul Cultura naţională. Director al revistei Arhiva (1891-1908), continuă să colaboreze la Convorbiri literare, în pofida opţiunilor lui liberale, pînă în 1892. Autor al unei Istorii a românilor cunoscute pe plan european, ca şi lucrările sale de filosofie a istoriei. Scrie literatură memorialistică şi poezie neoclasică, este de asemenea editor al operei eminesciene postume, preocupările sale pentru literatură situează obiectul de studiu în sfera filosofiei istoriei şi a culturii, fiind unul dintre primii teoreticieni români ai specificului naţional.

Influenţa franceză în România (Iaşi, 1887), Amintiri de călătorie (Iaşi, 1901), Tablouri din natură (Iaşi, 1913) 

Prozator. Fratele lui Alexandru Xenopol.  Studii de Drept  la Paris (licenţă în 1881), doctorat la Liège (1881). Iniţial este junimist, membru al grupării (1877-1881), de care se desparte ulterior pe motive politice. Face carieră politică. Debutează cu poezie în Convorbiri literare (1874), este redactor la Românul (1882) şi la diferite periodice ale Partidului Naţional Liberal. Adept al prozei realiste, al romanului social, numit de el “romanul modern de moravuri”, inspirat de teoria maioresciană a formelor fără fond, scrie o literatură al cărei criticism devine adesea tezism apăsător 

Brazi şi putregai. Moravuri provinciale române (Bucureşti, 1881), Psihologia mulţimei (Bucureşti, 1895)