T

Critic şi memorialist, om politic implicat în realizarea Unirii din 1918. Studii de Litere şi Filosofie la Universitatea din Bucureşti. A condus revista Luceafărul (1903-1919), a fost un membru marcant al Astrei etc. Scrie publicistică militantă dedicată programului politic unionist, angajare reflectată şi în scrierile literare, publicate după primul război mondial. Iniţial adept al sămănătorismului, se va apropia în timp tot mai mult de gruparea Vieţii româneşti, contribuind la ideologia curentului (v. art. Două culturi: cultura domnilor şi cultura ţăranilor, 1908, în Luceafărul). 

Informaţiuni culturale (Sibiu, 1910)

Poet, prozator. Nu există date exacte despre studiile sale, dar se ştie că învăţase greaca şi franceza, limbă din care traduce. În 1822, se află la curtea principelui Ioniţă Sandu Sturdza; în 1828, în calitate de secretar, îl însoţeşte la Constantinopol pe fiul mai mare al principelui, Nicolae Sturdza; chiar cînd nu va mai îndeplini această funcţie, va fi nevoit să rămînă departe de casă, din cauza războiului ruso-turc. Poet convenţional, versurile lui copiază, prin tematică şi opţiuni formale, poezia amoroasă a sfîrşitului de secol XVIII. Scrie studii dedicate situaţiei politice moldovene. Traduce prima parte din Les Ruines de Volney 

Poet şi prozator. Studii de drept şi litere, neterminate, la Bucureşti. Debutează în revista umoristică Belgia Orientului (1904), iar în 1909 începe colaborarea la Viaţa românească; apropiat al lui G. Ibrăileanu, devine redactor al revistei în 1911, stabilindu-se la Iaşi. Opera sa majoră aparţine perioadei interbelice 

Istoric literar. Studii universitare la Cernăuţi şi în Germania (în 1911-1913, asistent universitar la Universitatea din Frankfurt pe Main). Debutează literar cu o culegere de poveşti şi cîntece populare (1911). Colaborează la Convorbiri literare, Sămănătorul, Ramuri, Făt-Frumos, Floarea-soarelui, Litere, Pagini de istorie şi critică literară. În perioada interbelică, destinul său va fi legat de al revistei Convorbiri literare, al cărei ultim director este (1939-1944) 

A fost odată (Bucureşti, 1911), Românii şi clasa dirigentă din Bucovina (Cernăuţi, 1911), Tipuri. Încercări literare (Bucureşti, 1912), Românii şi clasa de mijloc din Bucovina, I-II (Cernăuţi, 1912), Oameni şi cărţi (Solca, 1914), Frunză verde… Cîntece poporale din Bucovina (Solca, 1914) 

Poet, dramaturg, eseist, figură de prim rang a avangardei europene, fondator al curentului dadaist. În 1914 se înscrie la Universitatea din Bucureşti, dar în 1915 pleacă în Occident, unde se va construi cariera sa de scriitor (de expresie franceză, cu precădere). Debutează în 1912, elev, în revista Simbolul, pe care o scoate el însuşi împreună cu prietenii şi viitorii colegi de “aventură avangardistă”, Ion Vinea şi Marcel Iancu. Poeziile româneşti de tinereţe vor fi publicate abia în perioada interbelică 

Traducător. Studiază la şcolile sîrbeşti din satul natal şi din Timişoara. Propagator al idealurilor Şcolii Ardelene, apără învăţămîntul şi biserica românească din Banat, opunîndu-se politicii de deznaţionalizare sprijinită de comunitatea sîrbească. Autor original prea puţin talentat, opera sa cea mai importantă este adaptarea românească a culegerii de fabule a iluministului sîrb Dositei Obradovici, Filosoficeşti şi politiceşti prin fabule moralnice învăţături. Acum întîia oară culese şi întru acest chip pre limba românească întocmite (Buda, 1814). Este printre autorii citaţi de Eminescu în Epigonii

Arătare despre starea acestor noao întroduse sholasticeşti instituturi ale naţiei româneşti, sîrbeşti şi greceşti (Buda, 1813); traduceri: Dositei Obradovici, Sfaturile a înţelejerii cei sănătoase (Buda, 1802); Adunare de lucruri moraliceşti, de folos şi spre veselie, partea I (Buda, 1808); Epitomul sau Scurte arătări pentru sînta beserică (Buda, 1808); Dositei Obradovici, Filosoficeşti şi politiceşti prin Fabule moralnice învăţături (Buda, 1814); Filosofice şi politice prin Fabule învăţături morale (Bucureşti, 1838); Fabulele lui Demetriu Cichideal în traducere nouă din originalul sîrbesc al lui Dositei Obradovici, ed. îngrijită şi pref. de L. Russu (Arad, 1885); Dositei Obradovici, Filosoficeşti şi politiceşti prin Fabule moralnice învăţături (Buda, 1814)