Cronologia della Letteratura Rumena

Şerbănescu Theodor

data şi locul naşterii
29 decembrie 1839, Tecuci
data şi locul morţii
2 iulie 1901, Brăila
Abstract

Poet. Studii la Academia Mihăileană din Iaşi, apoi la Şcoala Militară din Iaşi. Face carieră militară, participă la Războiul de Independenţă, se retrae din armată īn 1893. Membru al Junimii (din 1868), membru corespondent al Academiei Romāne (din 1891). Debutează cu poezie īn Ateneul romān (1861), colaborează la Albina Pindului, Convorbiri literare, Literatură şi artă romānă, Oltul, Perseverenţa, Revista contimporană. Poeziile sale (este un scriitor destul de prolific) sunt editate īn volum abia postum. Īn contemporaneitate, s-a bucurat de un succes de public aparte, inclusiv īn mediile antijunimiste (īn ale căror reviste este de altfel prezent cu poeme), care erau, altminteri, vehement antieminesciene. Acesta şi este, azi, interesul operei sale: ca indicator al gustului public pentru romanţios, idilic, patetic-sentimental şi declarativ, din vremea lui Eminescu.

Bibliografie

Poesii (Bucureşti, 1902) 

PDF
Īn capelă