S

Folclorist. Studii de Litere la Universitatea din Bucureşti (din 1881) şi Paris (1888). Doctorat susţinut în Germania, la Leipzig (1889). Debutează ca gazetar în periodice ale comunităţii israelite (Fraternitatea, Anuar pentru israeliţi), pentru ca în 1882 să publice primele articole de specialitate în Columna lui Traian , apoi şi în Revista pentru istorie, arheologie şi filologie, Convorbiri literare etc. Din cauza conflictelor pe care le stîrneşte, alege autoexilul (1901). Publică studii fundamentale consacrate mitologiei populare româneşti, prozei populare, studii de lingvistică franceză (după stabilirea sa la Paris) 

Ielele, Dînsele, Vîntoasele, Frumoasele, Şoimanele, Măiestrele, Milostivele, Zînele (Bucureşti, 1886), Autorii români moderni (Bucureşti, 1891), Basmele române în comparaţiune cu legendele antice clasice şi în legătură cu basmele popoarelor învecinate şi ale tuturor popoarelor romanice (Bucureşti, 1895), Mitologie clasică (Craiova, 1898), Les rites de la construction d’après la poésie populaire de l’Europe Orientale (Paris, 1902), L’Argot ancien (Paris, 1907), Les sources de l’argot ancien (Paris, 1912) 

Promotor cultural, autor religios, memorialist. Studii liceale şi universitare la Pesta. În 1833, după ce se călugăreşte, se dedică unei cariere ecleziastice, devenind vicar general al Bisericii Române Ortodoxe din Transilvania, episcop, mitropolit. În 1871, este numit membru al Societăţii Academice Române. Participă activ la revoluţia din 1848, implicîndu-se în apărarea drepturilor românilor ardeleni. Desfăşoară o importantă activitate de întărire a vieţii culturale şi intelectuale transilvănene: întemeiază gimnaziile româneşti din Braşov şi Brad, seminarul teologic şi pedagogic din Sibiu, este printre fondatorii societăţii „Astra” (1861), întemeiază tipografia diocezană de la Sibiu (1850) şi ziarul Telegraful român (1853); colaborează la revistele Transilvania, Foaie pentru minte, inimă şi literatură 

Adaos de cuvîntări bisericeşti pentru sărbătorile domneşti de preste an, în Chiriacodromion (Sibiu, 1855); Memorii, în N. Popea, Memorialul arhiepiscopului şi metropolitului Andrei baron de Şaguna sau Luptele naţionale-politice ale românilor 1846-1873, I (Sibiu, 1889) 

Poet. Studii la Academia Mihăileană din Iaşi, apoi la Şcoala Militară din Iaşi. Face carieră militară, participă la Războiul de Independenţă, se retrae din armată în 1893. Membru al Junimii (din 1868), membru corespondent al Academiei Române (din 1891). Debutează cu poezie în Ateneul român (1861), colaborează la Albina Pindului, Convorbiri literare, Literatură şi artă română, Oltul, Perseverenţa, Revista contimporană. Poeziile sale (este un scriitor destul de prolific) sunt editate în volum abia postum. În contemporaneitate, s-a bucurat de un succes de public aparte, inclusiv în mediile antijunimiste (în ale căror reviste este de altfel prezent cu poeme), care erau, altminteri, vehement antieminesciene. Acesta şi este, azi, interesul operei sale: ca indicator al gustului public pentru romanţios, idilic, patetic-sentimental şi declarativ, din vremea lui Eminescu.

Poesii (Bucureşti, 1902) 

Istoric, filolog, poet, traducător. Reprezentant al Şcolii Ardelene. Studii liceale la Tîrgu Mureş, Cluj, Bistriţa, urmează cursurile de filosofie şi teologie ale Institutului “De Propaganda Fide” din Roma, ale Facultăţii de Drept şi Şcolii normale „Sf. Anna” din Viena. Întors în patrie, se dedică profesoratului şi organizării sistemului şcolar românesc din Transilvania: din 1781, este profesor de poetică la gimnaziul din Blaj; din 1782 în 1794 este director al şcolilor unite săteşti din Transilvania. Intră în conflict cu ierarhia eclesiatică a bisericii unite din Transilvania, în special cu episcopul Ioan Bob, şi este obligat să abandoneze toate funcţiile pe care le îndeplinea; în 1840 este numit corector la Tipografia crăiască din Buda. În 1780, semnează împreună cu S. Micu Klein prima ediţie tipărită a unei gramatici româneşti, Elementa linguae daco-romanae sive valachicae. Îşi dedică mare parte a vieţii redactării lucrării Hronica românilor şi a mai multor neamuri; publicată postum, în 1853, cronica vrea să demonstreze vechimea şi puritatea originilor latine ale limbii române pentru a apăra unitatea şi continuitatea locuirii populaţiei de limbă romanică pe ambele maluri ale Dunării 

Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (in collab. con S. Micu) (Viena, 1780; ed. II, 1805); Prima principia latinae grammatices (Blaj, 1783; ed. II, 1785); A.B.C. sau Alphavit pentru folosul şi procopseala şcoalelor celor normalesci a neamului românesc (Blaj, 1783; ed. II, 1788; ed. III, 1796); A.B.C. sau Bucoavna spre folosul şcoalelor niamului românesc (Sibiu, 1783); Catehismul cel Mare cu întrebări şi răspunsuri (Blaj, 1783); Îndreptare cătră Aritmetică (Blaj, 1785); Elegia Nobilis Transilvani, Georgii Sinkai de Eadem, în Orodias (Oradea Mare, 1804); Epistola Georgii Sinkai de Eadem ad Spectabilem et clarissimum Virum Ioannem de Lipsky (Buda, 1804); Adplausus quo Illustrissimo Domino Samueli Vulkan (Ruda, 1806); Povăţuire cătră economia de cîmp (Buda, 1806); Hronica românilor şi a mai multor neamuri, tom I-III, ed. de Aug. Treboniu Laurian, A. Panu, M. Kogălniceanu (Iaşi, 1853-1854); Hronica românilor şi a mai multor neamuri, tom I-III, ed. îngrijită de Gr. Tocilescu (Bucureşti, 1886) 

Poet şi prozator. Studii de drept la Bucureşti (licenţă în 1904), urmează o carieră de magistrat. Debutează cu poezie în Foaia pentru toţi (1897). Colaborează la Literatorul, Sămănătorul, Insula, Revista celorlalţi etc. Debutul are loc sub semnul influenţelor lecturilor baudelairiene şi ale simbolismului francez, în descendenţă macedonskiană; scrie o lirică încărcată de simboluri şi aluzii, exotizantă, a sinesteziilor şi artificialului 

Poeme (Bucureşti, 1911) 

Poet şi prozator, traducător. Studii juridice la Viena (doctorat în 1875), revine în ţară şi profesează ca magistrat. Deputat în Dieta Bucovinei, se va implica activ în mişcarea unionistă înainte de primul război mondial (este un membru activ a numeroase asociaţii bucovinene cu scop politic şi cultural naţional). Membru al Academiei Române (1910). Debutează în Foaia Societăţii pentru Literatura şi Cultura Română (1868). Colaborează la Analele Academiei Române, Arhiva, Aurora română, Convorbiri literare, Gazeta Bucovinei, Junimea literară, Revista politică, Tribuna, Transilvania etc. Este un prieten apropriat al lui Eminescu, din perioada studiilor vieneze. Opera poetică este modestă, ocazională, în schimb proza (predominant memorialistică) se înscrie prin tematică şi formule narative în “realismul popular” al epocii, constituind segmentul cel mai reuşit al creaţiei sale 

Istoricul luptei pentru drept în ţinutul Cîmpulungului Moldovenesc (Bucureşti, 1911), Amintiri despre Eminescu (Bucureşti, 1914) 

Poet şi dramaturg. Studii neterminate de artă dramatică la Bucureşti. Este redactor la revista Luceafărul din Sibiu (1911), apoi, revenit în Bucureşti, la Rampa (1911-1912) şi Rampa nouă ilustrată (1914). Debutează cu versuri în Sămănătorul (1906). Se dezice public de primul său volum de versuri (1906), retrăgînd întreg tirajul (volumul este definitiv pierdut). Colaborează la periodice literare ale vremii: Sămănătorul, Convorbiri critice (frecventează cenaclul condus de Mihail Dragomirescu, Seara, Universul, Noua revistă română etc. Scrie o poezie simbolistă, citadină, a nevrozelor şi formelor eufonice, dar şi a vanei căutări a transcendenţei 

Versuri (tiraj integral distrus, Bucureşti, 1906), Departe… (Bucureşti, 1914) 

Prozator, poet, dramaturg şi eseist, unul dintre scriitorii importanţi ai perioadei interbelice. Studii de drept la Universitatea din Bucureşti (absolvită în 1916). Debutează cu poezia Apus în Revista celor şase (1912). Nu publică nici un volum înainte de 1914 

Critic literar şi traducătoare, este soţia fratelui mai mare al lui Mihail Sadoveanu, Alexandru. Absolvă Institutul Pedagogic din Iaşi şi frecventează Universitatea ieşeană, apropiindu-se de cercurile socialiste (va participa la al II-lea Congres al PSDMR, 1894). Studii de Filosofie şi Pedagogie la Bucureşti, continuate cu o specializare în pedagogie la Geneva (începută în 1912). Debutează cu poezii în Şcoala nouă (1890). Activează în mişcarea feministă. Colaborează la Adevărul, Adevărul literar şi artistic, Noua revistă română, Viaţa românească, Voinţa naţională. Afiliată grupării Vieţii româneşti, va propaga ideile curentului poporanist 

Impresii literare (Bucureşti, 1908), Educaţia estetică şi artistică din ultimele două decenii (Bucureşti, 1911) 

Numele Sadoveanu, al tatălui, e legalizat în 1891. Studii neterminate de drept la Bucureşti, frecventează boema capitalei, scoate revista Lumea (trei numere, în 1899), şi – în colaborare cu Şt. O. Iosif, Ilarie Chendi, D. Anghel – revista Cumpăna (1909-1910), este director al Teatrului Naţional din Iaşi (1910-1919), participă ca sublocotenent la războiul balcanic (1913). Scrie proză scurtă şi roman, inspirată din viaţa rurală şi provincială, prolific şi inegal, dar cu un incontestabil talent de povestitor. După primul război mondial, va deveni unul dintre cei mai importanţi prozatori ai modernismului românesc 

Povestiri (Bucureşti, 1904), Şoimii (Bucureşti, 1904), Dureri înăbuşite (Bucureşti, 1904), Crîşma lui Moş Precu (Bucureşti, 1905), Povestiri din război (Bucureşti, 1905), Amintirile căprarului Gheorghiţă (Bucureşti, 1905), Floare ofilită (Bucureşti, 1906), Mormîntul unui copil (Bucureşti, 1906), Însemnările lui Neculai Manea (Bucureşti, 1907), La noi în Viişoara (Bucureşti, 1907), Vremuri de bejenie (Bucureşti, 1907), Duduia Margareta (Bucureşti, 1908), Oameni şi locuri (Bucureşti, 1908), O istorie de demult (Bucureşti, 1908), Cîntecul amintirii (Bucureşti, 1909), Povestiri de sară (Bucureşti, 1910), Apa morţilor (Bucureşti, 1911), Bordeenii (Bucureşti, 1912), Un instigator (Bucureşti, 1912), Privelişti dobrogene (Bucureşti, 1914) 

Prozator. Studii la Şcoala de agricultură de la Herăstrău (1892-1896), ulterior – specializări la şcoli de horticultură în Franţa (1901-1907). Doctorat în ştiinţe agricole (1906), devine conferenţiar universitar şi director al Scolii de agricultură de la Herăstrău (din 1908). Debutează cu versuri în Vieaţa nouă (1896), colaborează la periodicele Lumea nouă. Ştiinţifică şi literară, Familia, Floare-albastră, Curierul literar, Sămănătorul, Convorbiri literare, Luceafărul, Viaţa românească. Opera sa de prozator este inspirată din mediul rural, cu scene şi conflicte din viaţa ţăranilor umili, tratate într-o retorică sămănătoristă greoaie

Scrisori către plugari (Bucureşti, 1901), Drum şi popas (Bucureşti, 1904), În urma plugului (Bucureşti, 1905), Două neamuri. Roman (Bucureşti, 1906), Cărticica plugarului (Bucureşti, 1907), Sfaturile unui plugar luminat (Bucureşti, 1908), Ape mari (Bucureşti, 1910), Pe Mărgineanca, roman (Bucureşti, 1912)

Critic literar şi sociolog. Debutează în ziarul Proletarul din Botoşani, ca elev. Se apropie de mişcarea socialistă. În 1894, se înscrie la facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Colaborează la Adevărul, Adevărul literar şi artistic, Cuvîntul liber, Avîntul, Lumea nouă, Convorbiri literare, Lumea nouă. Ştiinţifică şi literară, Munca, Neamul românesc, Noua revistă română, Povestea vorbei, Viaţa românească (unde va fi şi secretar de redacţie). Scoate la Galaţi (unde este o vreme profesor de liceu) revista Curentul nou (1905-1906), cu care intenţioaează să opună sămănătorismului un curent realist neo-clasic. În 1911 începe în Germania o specializare în antropologie. Îşi va continua activitatea între cele două războaie mondiale, ca om de ştiinţă de o remarcabilă erudiţie şi ca un critic literar de un la fel de remarcabil eclectism 

Poet, traducător. Nu se cunosc informaţii bibliografice detaliate, dar este sigur că în 1810 se afla la Iaşi, unde era ucenic farmacist. Autor de poezie ocazională şi satirică, publicată postum de Costache Negruzzi şi M. Kogălniceanu, unica sa creaţie publicată pe timpul vieţii fiind o odă scrisă cu ocazia nunţii Elenei, fiica principelui Ioniţă Sandu Sturdza, Odă din partea opştiei întru slava nunţii (1825). Traduce poezie şi teatru francez. În 1864, Aron Pumnul cuprinde în al său Lepturariu satira în versuri Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi, ceea ce explică faptul că Eminescu îl invocă în poemul Epigonii

Odă din partea opştiei întru slava nunţii luminării sale prinţesii Elenco Sturdza (Iaşi, 1825); Călătoria dumisale hatmanului Costandin Paladi la feredeile Borsăcului, în Aron Pumnul, Lepturariu românesc, III (Viena, 1864); traduceri: Democrit, comedie în cinci acte de Regnard, tradusă de Daniil Scavinschi, tipărită cu cheltuiala d. C. Negruzzi şi M. Kogălniceanu (Iaşi, 1840) 

Poet. Carieră militară. Debutează cu versuri în periodicul militar Stindardul. Colaborează la Curierul, Literatorul, Minerva literară ilustrată, Peleşul, Revista literară, Universul etc. Scoate revista Viitorul ţărei (1902). Scrie (prolific) o poezie sentimentală, în gamă minoră, devenind repede un autor de madrigale şi romanţe de mare succes în epocă, intrate într-o circulaţie aproape folclorică

Rime perdute (Craiova, 1881), Poezii complecte (Bucureşti, 1883), De-ale inimei (Iaşi, f.a.), Rouă şi brumă (Bucureşti, 1900) 

Poet. Studii la Bucureşti, la Colegiul „Sf. Sava”, şi apoi la Paris. Întors în patrie în 1855, începe să colaboreze la revista Concordia. Poet contemporan cu Heliade Rădulescu şi Alexandrescu, preia lecţia romantismului mesianic, la care asociază o evidentă predilecţie pentru eroii damnaţi, de tip byronian. Este autorul unui unic volum, Armonii intime (1857)

Armonii intime, versuri (Bucureşti, 1857; II ed., pref. de G. Creţianu, 1871; reeditare, 1896; ed. Iorga, 1909) 

Poet, dramaturg, traducător, memorialist. Studii la Colegiul “Sf. Sava” (1837-1839), după care face carieră în administraţia publică. Membru al Academiei Române (1868). Scoate periodicele Revista Carpaţilor (1860) şi – împreună cu V.A. Urechia – Transacţiuni literare şi ştiinţifice (1872). Publică poezii ocazionale, impresii de călătorie, memorialistică (partea cea mai rezistentă a întregii creaţii, altminteri uşoară, nu lipsită de uşurinţa frazării, ci de substanţa ideii)

Ciasurile de mulţămire a lui ~ (Iaşi, 1844); Din poeziile lui ~ (Bucureşti, 1857); Suvenire de călătoria în Basarabia meridională (Bucureşti, 1857); Influinţa morală, comedie în versuri (Bucureşti, 1869); 101 fabule (Bucureşti, 1869; ed. II revăzută, 1886; ed. poporală, 1892); La Plevna!, dramă într-un act (Bucureşti, 1878); Dramatice (Bucureşti, 1879); Notiţe despre Basarabia (Bucureşti, 1882); Sărutarea, comedie într-un act în versuri (Bucureşti, 1888); Suvenire contimpurane (Bucureşti, 1888); Poezii, cu o pref. de P. V. Haneş (Bucureşti, 1915); traduceri: Lamartine, Moartea lui Socrat (Iasi, 1847); Molière, Mizantropul (Bucureşti, 1872); Corneille, Horaţiu (Bucureşti, 1875); Racine, Athala (Bucureşti, 1875); Th. de Banville, Socrate şi femeia sa (Bucureşti, 1886). 

Prozator, dramaturg şi ziarist. Studii de drept la Budapesta şi Viena (încheiate în 1872), în paralel cu stagiul militar. Prietenia cu Eminescu îi înlesneşte contactul cu Junimea şi îi marchează formarea intelectuală. Debutează în Convorbiri literare (1871) cu comedia Fata de birău. În 1874 se stabileşte la Bucureşti; va fi redactor la Timpul (din 1876). În 1884 se stabileşte la Sibiu, întemeind revista Tribuna, cu program unionist. Activitatea de gazetar îi atrage un an de închisoare în Imperiul Austro-Ungar (1888-1889). După ce primeşte cetăţenia română (1892), se stabileşte definitiv la Bucureşti, unde scoate ziarul Corespondenţa română, tot cu program unionist, dedicat românilor din Imperiu. În 1894, împreună cu George Coşbuc şi I.L. Caragiale, scoate revista Vatra, unde publică în foileton romanul Mara, piesă de rezistenţă a realismului românesc. Atitudinea filogermană din timpul primului război mondial îi atrage marginalizarea în viaţa politică şi literară, la sfîrşitul vieţii. Prozator realist, cu o profundă observaţie psihologică şi cu un talent aparte în creaţia de caractere, este consacrat ca unul dintre “marii clasici” ai literaturii moderne

Novele din popor (Bucureşti, 1881), Pădureanca (Sibiu, 1884), Păcală în satul lui (Sibiu, 1886), Istoria universală. Manual pentru învăţămîntul secundar (Bucureşti, 1891), Românii din regatul ungar şi politica maghiară (Bucureşti, 1892), Novele, I-II (Bucureşti, 1892-1896), Ardealul, studiu istoric (Bucureşti, 1893), “Tribuna” şi tribuniştii (Bucureşti, 1896), Vatra părăsită (Bucureşti, 1900), Din bătrîni (Bucureşti, 1902), Aşezarea vorbelor în româneşte (Bucureşti, 1905), Din bătrîni. Manea (Bucureşti, 1905), Mara (Bucureşti, 1906), La răscruci (Bucureşti, 1906), Poveşti (Bucureşti, 1908), Spiru Călin (Bucureşti, 1908), Din valurile vieţii (Bucureşti, 1909), Puişorii (Bucureşti, 1910), Gramatica limbii române (Bucureşti, 1914) 

Poetă, prozatoare, autoare de scrieri dramatice. A fost institutoare, a militat toată viaţa în mişcarea feministă, călătorind mult în străinătate, implicîndu-se în proiecte politice, sociale, culturale, bucurîndu-se de o recunoaştere internaţională. Debutează în Literatorul (1881), cu o traducere. Colaborează la majoritatea periodicelor culturale importante ale primei jumătăţi a secolului XX, scriind o literatură tezistă, cu subiecte ce servesc cauzei feministe, altminteri săracă la nivel estetic

Din pana suferinţei (Bucureşti, 1888), Novele (Bucureşti, 1890), Veronica Micle. Viaţa şi operele sale (Bucureşti, 1892), Despre copiii orfani (Bucureşti, 1893), Feciorii şi fiicele noastre (Bucureşti, 1896), Patru conferinţe ţinute la Ateneul Român (Bucureşti, 1896), Mozaicuri (Bucureşti, 1897), Schiţe din Tîrgovişte (Bucureşti, 1898), Schiţe şi amintiri din Italia (Bucureşti, 1900), Calvar (Bucureşti, 1901), Dorul de ţară… (Ploieşti, 1904), Ţara mea (Bucureşti, 1905), Stîlpi de pază (Bucureşti, 1906), Fata tatii (Bucureşti, 1912) 

Dramaturg şi prozator. Studii de drept, neterminate, la Universitatea din Bucureşti; între 1906-1907, urmează Conservatorul de Artă Dramatică (clasa actorului Nottara). Debutează editorial în 1906, cu o comedie tragică despre tînăra generaţie a începutului de secol (Eroii noştri), semnată cu numele adevărat. Împreună cu Liviu Rebreanu, scoate revista Scena (1910-1911). Piesele sale introduc o viziune prozaic-realistă, anti-romantică, în dramaturgia românească, fiind totodată construcţii teatrale admirabile prin pregnanţa personajelor, prin structura conflictului dramatic 

Eroii noştri (Bucureşti, 1904), Praznicul calicilor, Săracul popă! (Craiova, 1911), Letopiseţi (Bucureşti, 1914) 

Fiul lui Th. D. Speranţia. Poet, estetician şi eseist. Debutează ca elev în revista Vieaţa nouă (1906). Frecventează cenaclul lui Al. Macedonski. Licenţă în Litere şi Filosofie la Universitatea din Bucureşti (1910), doctorat în aceeaşi specialitate (1912), specializare în Germania (1913-1914). Colaborează la Flacăra, Vieaţa nouă, Cele trei crişuri, Luceafărul etc., la toate principalele reviste literare interbelice. Poet simbolist, apreciat în tinereţe de Macedonski, Densusianu, Dragomirescu, G. Bogdan-Duică, cultivă “arta naturilor moarte”, o poezie de reflecţie şi de simbol, livrescă şi intimistă, consacrată în perioada interbelică. Are, de asemenea, o carieră ştiinţifică şi universitară prestigioasă

Apriorismul pragmatic (Bucureşti, 1912), Erorile utilitariste în pedagogia spenceriană (Bucureşti, 1914) 

Prozator şi dramaturg, folclorist. Studii universitare la Iaşi; se apropie de mişcarea socialistă, membru al Cercului socialist din 1880). Studii de filosofie la Liège (doctorat în 1886). Este între redactorii fondatori ai ziarului socialist Besarabia şi ai revistei Contemporanul (1881-1888), de unde se va muta la Revista nouă (1889). Debutează cu versuri la Perdaful (1873). Preocupările sale pe teme folcloristice îl fac să publice un număr apreciabil de culegeri şi studii de specialitate, să predea cursuri universitare în acelaşi domeniu, etc. Colaborează la Contemporanul, Adevărul, Convorbiri literare, Dimineaţa, Familia, Graiul nostru, Literatura şi arta română, Munca literară şi ştiinţifică, Noua revistă română, Rampa, Revista nouă, Universul etc. Ca scriitor, autor de anecdote şi de teatru, se bucură de succes în epocă

Anecdote populare (Bucureşti, 1889; ed. lI, 1892); Alte anecdote populare, II (Bucureşti, 1892); Fabula în genere şi fabulişti români în specie (Bucureşti, 1892, extras); Tot anecdote populare, III (Bucureşti, 1893); Homer întinerit. Cartea I din Iliada (Bucureşti, 1893); Vorba de acasă (Bucureşti, 1893); Proza, I-II (Bucureşti, 1893-1894); Teatru, I (Bucureşti, 1894); Mama soacra. Pe neaşteptate. La moşi. De-ale căsniciei, I, teatru (Bucuresti, 1894); Anecdote afumate (Bucureşti, 1898); De necaz, teatru sătesc (Bucureşti, 1900); Ce face beţia, teatru sătesc (Bucureşti, 1900); Minunea vieţii şi cheia lumii (Bucureşti, 1902); Feighéla, roman (Bucureşti, 1902); Anecdote botezate (Bucureşti, 1903); Anecdote piperate (Bucureşti, 1903); Pentru toţi copiii (Bucureşti, 1904); Introducere în literatura populară română, studiu comparativ (Bucureşti, 1904); Lămuriri asupra literaturii române culte şi populare (Bucureşti, 1906); Versificaţiunea română şi originea ei (Bucureşti, 1906); Ce poate lenevia, dramă populară în un act (Bucureşti, 1908); Fete de azi, I-II, roman (Bucureşti, 1908); Scriitori vechi (Bucureşti, 1909); Anecdote nouă (Bucureşti, 1909); Anecdote marinate (Bucureşti, 1911); Teatru de familie (Bucureşti, 1912) 

Poet, prozator. Nu există informaţii despre şcolile pe care le-ar fi urmat, dar se pare că era cunoscător de greacă, franceză, rusă şi posesor al unei solide culturi clasice. Scrie pentru numeroase reviste, între care Albina românească, unde debutează în 1834, Dacia literară, Zimbrul. Traducător dotat cu o sensibilitate lingvistică aparte, traduce din autori romantici francezi şi ruşi (Lamartine, Hugo, Puşkin), dar şi fabule de Krîlov şi Hemniţer. Creaţia sa originală, poeme de iubire şi fabule în versuri, se resimte de pe urma stilului autorilor traduşi 

Povestea povestelor (Iaşi, 1843); Muza românească. Compuneri originale şi imitaţii din autorii Europei (Iaşi, 1868); Poezii şi proză, ed. îngrijită şi pref. de G. Bogdan-Duică (Bucureşti, 1906) 

Poet şi traducător. Licenţiat în Litere (1914). Debutează în Românul (1905); ca poet simbolist, este discipolul preferat al lui Al. Macedonski. Scoate revista de orientare simbolistă Grădina Hesperidelor (1912, un număr dublu). Primul volum, Din trîmbiţe de aur, oferă imaginea unui eu poetic vitalist, ostentativ dionisiac, îmbinînd formule lirice inovatoare cu altele de tip neoclasic, mai rezistente, acestea din urmă, la proba timpului 

Din trîmbiţe de aur (Bucureşti, 1910), Femeile ciudate, piesă într-un act, în colaborare cu C. Rîuleţ (Bucureşti, 1911) 

Prozator. Arestat de autorităţile ţariste, ca elev, pentru activităţi politice subversive, este deportat în Siberia (1886-1892). Evadează, vine în România şi se stabileşte la Iaşi (unde îşi ia licenţa în drept în 1897). Va face carieră universitară, ca profesor de drept constituţional, la Universitatea din Iaşi. Debutează în Evenimentul literar. Este principalul ideolog al poporanismului, adaptînd ideile narodnicismului rus la realităţile româneşti. Întemeiază, împreună cu Paul Bujor, revista Viaţa românească (1906), devenind animatorul grupării ieşene, pînă la priml război mondial. Mai colaborează la Adevărul, Lumea nouă, Liberalul etc. Principala sa operă de prozator va fi publicată abia în perioada interbelică 

Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept. Teză de licenţă (Iaşi, 1897), Patru zile în Ardeal (Iaşi, 1914)