R

Prozator, dramaturg şi poet. Are o carieră importantă pe plan politic (preşedinte al Tribunalului din Botoşani – 1841, Ministrul Cultelor şi Învăţămîntului – 1854, secretar al Divanului ad-hoc – 1857 etc.). Este un membru important al Partidei Naţionale din 1848 şi apoi al Comitetului unionist (1856). Ca scriitor, este un diletant dotat cu o acuitate aparte a observaţiei, cu vînă satirică şi ironie caldă, dar şi cu melancolii romanţioase 

Scrieri (Iaşi, 1840); Plăcerea sîmţirei (Iaşi, 1857); Scene naţionale (Bucureşti, 1857); Suvenire şi impresii de călătorie în România, Bulgaria şi Constantinopole (Paris, 1858) 

Poet, prozator, dramaturg minor, din generaţia post-junimistă. Studii neterminate de drept la Bucureşti. Este o vreme redactor la Moftul român, după care participă la redactarea cîtorva periodice satirice: Moş Teacă, Zeflemeaua (1901-1904), Furnica (din 1904), colaborează la Epoca, Lupta, Pagini literare, Povestea vorbei, România. Scriitor prolific, dotat cu umor şi vervă satirică, scrie texte facile 

De inimă albastră. Dom Paladu. Poezii. Proză (Bucureşti, 1899), Strofe şi apostrofe (Bucureşti, 1900), Ahturi şi ofuri (Bucureşti, 1901), Eu rîd, tu rîzi, el rîde (Bucureşti, 1903), Franţuzomania (Bucureşti, 1904), Fabule (Bucureşti, 1907), Romeo şi Julieta la Mizil (Bucureşti, 1907), Schiţe vesele (Bucureşti, 1909), Matache Pisălog (Bucureşti, 1914) 

Istoric şi critic literar. Studii universitare la Bucureşti (Litere, secţia istorico-filosofică) şi Leipzig (doctorat în filosofie, în 1901). Profesor la Universitatea din Bucureşti (a predat cursuri de sociologie, estetică, etică şi pedagogie), este membru al redacţiei Convorbirilor literare (din 1893), unde îşi publică partea cea mai însemnată a studiilor de istorie şi critică literară, ca apropiat discipol al lui Titu Maiorescu. Colaborează la periodicele Flamura, Năzuinţa, Noua revistă română, Revista de pedagogie, România jună etc. Este autor şi coautor de manuale şcolare. În calitate de istoric literar, s-a distins prin pasiunea şi probitatea restituirii documentelor literare, ca un comentator nuanţat de poezie, posesor al unui limbaj critic suplu şi elevat 

Gramatica istorică a limbii române pentru clasa a V-a secundară, (Bucureşti, 1893), Probleme ale culturii româneşti (Bucureşti, 1902), Studii (Bucureşti, 1910), Johann Heinrich Pestalozzi (Bucureşti, 1910), Studii asupra eticii germane contemporane I, Etica lui Wundt (Bucureşti, 1911) 

Prozator şi dramaturg. Unul dintre cei mai mari scriitori români ai secolului XX, primele sale încercări literare datează dinainte de primul război mondial. Urmează şcoala reală superioară de honvezi din Sopron (1900-1903) şi Academia Militară “Ludoviceum” din Budapesta (1903-1906), dar demisionează din armata imperială în 1908 şi devine ajutor de notar. Debutează în revista Luceafărul (1908). În 1909 trece Carpaţii şi se stabileşte la Bucureşti, unde intră în cercul din jurul revistei Convorbiri critice, beneficiind de aprecierea şi sprijinul lui Mihail Dragomirescu. Împreună cu Mihail Sorbul, publică revista de teatru Scena (1910). Este secretar literar al Teatrului Naţional din Craiova (1911-1912) şi cronicar teatral al revistei Rampa (1912-1913). Este reporter la Adevărul, în timpul războaielor balcanice. Dar marea sa carieră literară se construieşte după 1914 

Frămîntări (Orăştie, 1912) 

Poet şi dramaturg. Studii de medicină la Berlin, începute în 1869, neterminate, audiază acolo în schimb cursuri de litere şi filosofie. Publică mai întîi în limba ebraică, în ziarul Hamagid (1868-1872). Debut în limba română în Revista literară şi ştiinţifică (1876), pentru a publica apoi în Adevărul, Almanahul Dacia, Calendarul Răsăritul, Convorbiri literare, Curentul nou, Opinia, România liberă, Timpul etc. O vreme frecventează cenaclul Junimii. Ca dramaturg, se bucură de un succes notabil cu Manasse (reprezentată la Teatrul Naţional din Iaşi în 1901). Influenţat în poezie de Alecsandri, Eminescu, Heliade Rădulescu, el îşi găseşte vocea proprie în dramaturgie, unde vîna pamfletară se concretizează în texte dinamice, atente la fresca socială pe care o creează, tema centrală a pieselor fiind problema evreiască în România timpului 

Domnul Kaniferstan, extras din jurnalul unui trîndav (Bucureşti, 1877), Radu. Poemă (Bucureşti, 1878), Două măsuri (Bucureşti, 1898), Manasse (Bucureşti, 1900) 

Poet, memorialist. Începe studiile cu profesori particulari, apoi este elev la Colegiul „Sf. Sava”. Din cauza caracterului dificil, familia îl constrînge să se înroleze în armată. În 1836, după ce părăseşte armata, este funcţionar la Tribunalul din Bucureşti. Începe să traducă poeţi romantici precum Lamartine şi Byron. Trimis la Paris să îşi completeze studiile, intră în contact cu mediul exilului românesc: devine secretar al „Societăţii studenţilor români”, membru al lojii masonice “L’Athénée des étrangers”, frecventînd, totodată, intelectuali francezi precum Michelet, Quinet. Cumpără o tipografie şi o librărie pentru a publica şi difuza textele programatice ale Comitetului revoluţionar. În 1847, se căsătoreşte cu Mary Grant, care îi va sta alături în experienţa revoluţionară de la 1848. Membru al guvernului provizoriu, la înfrîngerea mişcării este constrîns să se exileze; revine la Paris, unde îşi reia activitatea în cercurile emigraţiei, întemeind revista Republica română. Întors în România, asumă funcţii în guvernele post-unioniste, continuînd să se ocupe de politica culturală: este director al Teatrului Naţional din Bucureşti, întemeietor al societăţii „Gutenberg”, asociaţie de ajutor reciproc a tipografilor. Personalitate majoră a curentului mesianic paşoptist, autor de poezie convenţională, lipsită de talent, Rosetti scrie în schimb o proză autobiografică pasionată şi, pe alocuri, cu accente poetice, despre experienţa revoluţionară 

Ceasurile de mulţumire ale lui ~ (Bucureşti, 1843); Scrierile lui ~, ed. de Vintilă C. A. Rosetti (Bucureşti, 1881); Scrieri din juneţe şi esiliu, I-II (Bucureşti, 1885); Note intime, ed. de Vintilă C. A. Rosetti, I-II (Bucureşti, 1902-1903); Poezii alese, ed. de N. Iorga (Vălenii de Munte, 1909) 

Prozator şi memorialist, om politic angajat în evenimentele revoluţionare de la 1848. Studii în Elveţia (1829-1835) şi Austria (1835-1836). La întoarcerea în Moldova, începe o carieră juridică (ca asesor de judecătorie, apoi avocat). Angajarea sa politică îl face să sufere opresiunea puterii, ducînd o viaţă plină de lipsuri materiale. A ocupat funcţii publice temporare (1856). Cu ultimele puteri, măcinat de boală, sprijină proiectele unioniste. Ideolog al specificului naţional, culegător şi comentator de folclor (în colaborare cu Alecsandri), polemist redutabil (împotriva latiniştilor ardeleni) şi memorialist subtil (Amintirile, Piatra teiului sunt pagini remarcabile ale literaturii româneşti romantice), el scrie o operă însufleţită de idealuri patriotice şi revoluţionare, cu accente mesianice (ca în Cîntarea României), dar şi cu note reflexive, care îl fac extrem de modern 

Scrieri, ed. îngrijită şi pref. de P. V. Haneş (Bucureşti, 1908); Piatra corbului. Soveja, trad. de V. Alecsandri şi Al. Odobescu, pref. de P. V. Hane (Bucureşti, 1908); Piatra Teiului şi Iaşii şi locuitorii săi în 1840, trad. din franceză de C. Mărgărătărescu (Vălenii de Munte, 1909)