P

Folclorist. După studii primare la Tecuci, se transferă la Bucureşti, unde frecventează şcoala militară; în această perioadă îl întîlneşte pe I. Bianu, care îl introduce în mediul academic al capitalei. Elev al folcloristului S. Fl. Marian, continuă activitatea maestrului adunînd şi catalogînd materialul etnografic şi folcloric din toate regiunile ţării. Colaborează la numeroase reviste, între care Şezătoarea, Analele Academiei Române, Convorbiri literare, Floarea darurilor, Însemnări literare, Lamura, Viaţa Românească, Viaţa literară şi artistică, Lumina poporului; este între fondatorii Academiei Bîrlădene 

Jocuri de copii, I-III (Bucureşti, 1906-1909); Cartea pentru tineret de la sate, (Bucureşti, 1907; în colab. cu M. Lupescu şi L. Mrejeriu); Povestire pe scurt despre neamul românesc (Bîrlad, 1907); Cimilituri româneşti (Bucureşti, 1908); Craiul vremurilor, povestiri (Vălenii de Munte, 1909); Feţi frumoşi de odinioară, Poveşti (Bucureşti, 1910); Industria casnică la români. Trecutul şi starea ei de astăzi (Bucureşti, 1910); Sărbătorile de vară la români (Bucureşti, 1910); Boli şi leacuri la oameni, vite şi păsări (Bucureşti, 1911); Firişoare de aur. Povestiri şi legende (Bucureşti, 1911); Sfîrşitul lumii după credinţele poporului român (Bîrlad, 1911); Culegere de colinde, cîntece de stea, vicleime, sorcove şi pluguşoare, întocmite pentru folosul tineretului ce urează la Crăciun şi Anul Nou (Bucureşti, 1912); Culegere de ghicitori româneşti (cimilituri) (Bucureşti, 1912); Agricoltura la români (Bucureşti, 1913); Cîntece de ţară (Bucureşti, 1913); Povestea lumii de demult (Bucureşti, 1913); Cromatica poporului român, în colab. cu M. Lupescu (Bucureşti, 1914); Diavolul învrăjbitor al lumii (Bucureşti, 1914); Însemnări cu privire la moşia, satul şi biserica de la Strîmba din com. Puieşti, jud. Tutova, în colab. cu V. C. Nicolau (Bîrlad, 1914); Sărbătorile de toamnă şi postul Crăciunului (Bucureşti, 1914); Sărbătorile la români. Crăciunul (Bucureşti, 1914); Un tăciune şi-un cărbune. Poveşti (Bucureşti, 1914) 

Poet, folclorist. Grec dinspre mamă, la moartea tatălui familia se mută în Basarabia şi apoi la Bucureşti. Deşi nu a urmat studii, face demonstraţia unor serioase cunoştinţe a culturii tradiţionale din aria balcanică, din care adună şi publică material de patrimoniu oral, constituit din proverbe, zicători, snoave, Culegere de proverburi sau Povestea vorbii (1847); Fabule şi istorioare (1839, 1841). Situat la graniţa dintre cultura medievală tîrzie, foarte influenţată de canonul greco-ortodox, prin compunerea şi rescrierea textelor, în versuri şi pe muzică, dedicate iubirii, vinului, aventurii, Pann este cîntăreţul afirmării micii burghezii orăşeneşti din primele decenii ale secolului al XIX-lea. Importantă este opera sa de adaptare a cîntecelor liturgice româneşti la melodia grecească 

Versuri muziceşti (Bucureşti, 1830); Poezii deosebite sau Cîntece de lume (Bucureşti, 1831, 1837); Îndreptătorul beţivilor (Bucureşti, 1832); Hristoitie sau Şcoala moralului (Bucureşti, 1834); Noul Erotocrit (Bucureşti, 1837); Poveste arabică (Bucureşti, 1839); Fabule şi istorioare (Bucureşti, 1839, 1841); Poezii populare (Bucureşti, 1840); Noul Doxastar (Bucureşti, 1841); Basul teoretic şi practic al musicii bisericeşti sau gramatica melodică (Bucureşti, 1845); Culegere de proverburi sau Povestea Vorbii (Bucureşti, 1847)Memoria focului mare în Bucureşti în ziua de Paşti (Bucureşti, 1847); Pocăinţa omului dezmerdat sau vorbire între suflet şi trup şi osebite sfătuiri folositoare trupeşti şi sufleteşti prin culegere versificate şi date la lumină de Anton Pann (Bucureşti, 1849); Înţeleptul Archir cu nepotul său Anadan (Bucureşti, 1850); Spitalul Amorului sau Cîntătorul dorului, I-VI, (1850-1852); O şezătoare la ţară sau Povestea lui Moş Albu (1851-1852); Nezdrăvăniile lui Nastratin Hogea (Bucureşti, 1853); Opere complete (Bucureşti, 1904; ed. II, 1909) 

Memorialist şi critic literar. Studii universitare de Litere la Iaşi (1868-1870) şi de Drept la Paris şi Bruxelles (1874-1879), unde îşi ia şi doctoratul. Profesor, magistrat, avocat, om politic cu opţiuni oscilante: conservator, liberal, socialist, fondator al Partidului Radical-Democrat. Membru al Junimii. Conduce ziarele Lupta (1884-1892), Ziua (1896), Săptămîna (1901-1910). Polemist redutabil (a fost implicat în campanii răsunătoare de presă) şi memorialist de excepţie (amintirile sale de la Junimea restituie în chip unic atmosfera societăţii ieşene), scrie articole pe teme din cele mai variate (istorie, politică, sociologie, cultură, fapt divers etc.) 

Chestiuni politice (Bucureşti, 1893), Sufragiul universal (Bucureşti, 1893), Portrete şi tipuri parlamentare (Bucureşti, 1893), Amintiri de la “Junimea” din Iaşi, I-II (Bucureşti, 1908-1910), O încercare de mistificare istorică… (Bucureşti, 1910) 

Prozatoare şi autoare dramatică. O tinereţe sub semnul convenţiilor sociale (renunţă la studiile superioare, se căsătoreşte cu un om mult mai în vîrstă, are cinci copii etc.) o fac să debuteze tîrziu şi să scrie – în general – cu dificultate, dar opera sa în proză este neîndoios una dintre cele mai interesante şi mai inovative din întreg modernismul românesc. Debutează în 1913, cu poemul în proză Viziune, în revista Viaţa românească, unde va continua apoi să publice proze lirice; în 1914 obţine premiul revistei Femina pentru poezia în limba franceză La mer. Nu debutează în volum decît după primul război mondial 

Istoric literar, folclorist. După studii universitare la Bucureşti, se specializează la Leipzig în filolgie romanică, cu G. Weigand. Predă la licee greceşti şi bulgăreşti, este membru al Academiei Române (1916) şi colaborator la numeroase reviste, între care Analele Academiei Române, Analele Dobrogei, Arhiva, Convorbiri literare, Frăţilia, Grai bun, Grai şi suflet, Revue historique de sud-est européenn, Viaţa românească. Autor al unor importante monografii dedicate dialectului aromân, activitatea sa are ca obiectiv principal salvarea şi supravieţuirea culturii şi a limbii comunităţii aromâne din sudul Dunării 

Jocuri copilăreşti, Culese de la aromânii din Macedonia (Bucureşti, 1893, extras); Din literatura poporană a aromânilor (Bucureşti, 1900); Românii din Meglenia, texte şi glosar (Bucureşti, 1900); Meglenoromânii, studiu etnografico-filologic, I-Il (Bucureşti, 1902); Basme aromâne şi glosar (Bucureşti, 1905); Graie aromâne (Bucureşti, 1905, extras); Scriitori aromâni în secolul al XVIII-[lea] (Cavalioti, Ucuta, Daniil) (Bucureşti, 1909); Din trecutul cultural al aromânilor (Bucureşti, 1912, extras); Poezia înstrăinării la aromâni (Bucureşti, 1912) 

Istoric, publicist. După ce a frecventat gimnaziul catolic din Tîrgu Mureş, urmează cursuri de filosofie la Blaj şi la Cluj. Frecventează facultatea de drept la universităţile din Viena şi Padova. Participă activ la revoluţia din 1848. Din 1855 în 1858 este profesor la Universitatea din Iaşi, procuror la Tribunalul din Bucureşti, din 1863 în 1864 este ministru al justiţiei în guvernul lui Al. I. Cuza. Este membru al Societăţii Academice Româneşti, preşedinte al Societăţii „Transilvania”. Patriot pasionat, contribuie cu articole publicate în ajunul revoluţiei de la 1848 la elaborarea programului politic al revoluţionarilor transilvăneni. În monografia Istoria românilor din Dacia superioară (1851-1852), influenţat de ideologia socială a lui N. Bălcescu, interpretează istoria Transilvaniei pornind de la problema iobăgiei, legînd astfel revendicările politice la cele sociale 

Istoria românilor din Dacia superioară, tom. I (Viena, 1851), tom. I, ed. II. tom. II (Viena, 1852); Independinţa constituţionale a Transilvaniei (Iaşi, 1861); Tesaur de monumente istorice pentru România, tom I-III (Bucureşti, 1862-1865); Viaţa, operele şi ideile lui Georgiu Şincai din Şinca. Discursul de recepţiune (Bucureşti, 1869) 

Dramaturg şi traducător. Studii de artă dramatică la Bucureşti şi Paris. Îşi organizează o trupă de teatru cu care obţine, în două rînduri (1871-1874 şi 1875-1878), concesiunea Teatrului Mare din Bucureşti. Turneele sale în Transilvania contribuie la stimularea organizării primelor trupe teatrale româneşti, de diletanţi, în provincie. Se implică în organizarea şi îndrumarea vieţii teatrale româneşti. Piesele sale originale, rămase în manuscris la moartea lui, nu sunt deosebit de originale şi nu au nici vervă dramatică 

Viitorul Româniii (Bucureşti, 1859), 11 Iuniu sau Treisprezece ani în urmă. Un ciorbar şi un zarzavagiu (Bucureşti, 1861), Schiţă de proiect a unei reorganizări pentru un Teatru Mare al României (Bucureşti, 1869) 

Poet, publicist şi dramaturg, consacrat în perioada interbelică. Studii de drept (doctorat în 1897), face carieră juridică. Debutează cu poezii în Biblioteca familiei (1891), dar devine apoi unul din colaboratori cei mai pregnanţi ai Literatorului (din 1892), unde va fi prim-redactor şi apoi co-director (1893). Prim-redactor la Convorbiri critice (1907-1908), face parte din conducerea revistei Falanga literară (1910). Este primul preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români (1908). Ca poet şi teoretician al poeziei, opţiunea sa hotărîtă pentru simbolism nu este, pe de altă parte, susţinută de substanţa însăşi a creaţiei, mai degrabă în gamă romantic-minoră, discursivă, “cu simbol”, mergînd spre formule tradiţionale, deşi cultivă şi versul liber (v. Cîntecul omului – 1901) 

Despre agenţii diplomatici. Teză de doctorat (Bucureşti, 1897), Poezii (Bucureşti, 1911) 

Prozator. Studii de Litere şi Filosofie la Iaşi (începute în 1893), devine profesor în învăţămîntul secundar. Are activitate politică în cadrul Partidului Liberal (este ales de mai multe ori deputat). Debutează în ziarul Crainicul din Bacău. Face parte din gruparea Vieţii româneşti (primele colaborări aici datează din 1906). Colaborează la Luceafărul, Lumina, Adevărul literar şi artistic etc. Scrie o proză umoristică, cu accente satirice şi elemente de bufonerie, exacerbînd comic un cotidian insignifiant (Decoraţia lui Vartolomei) 

Schiţe şi amintiri (Iaşi, 1909), Ce cere publicul de la un deputat şi alte schiţe (Bucureşti, 1912), Timothei, mucenicul. Povestiri (Iaşi, 1913) 

Poet şi gazetar de orientare socialistă, scrie o literatură presămănătoristă şi poporanistă, sentimentală, lipsită de originalitate. Lucrează ca telegrafist, apoi redactor la ziarul, Lumea nouă etc. Colaborează la Drepturile omului, Contemporanul, Ilustraţiunea română, Adevărul,Vieaţa, Literatură şi ştiinţă, Evenimentul literar, Munca ştiinţifică şi literară

Versuri şi proză (Bucureşti, 1896) 

Eseist, istoric, filosof al culturii. Începe studiile clasice la Liceul “Codreanu” din Bîrlad (1893-1900), îşi ia licenţa la Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea din Bucureşti (1904). Urmează cursuri de specializare la Iena şi la Berlin (1904, 1909), doctorat la Breslau (1908). Debutează în Noua revistă română (1900). Din 1909 e profesor de istorie antică la Universitatea din Bucureşti, director al Muzeului Naţional de Antichităţi (din 1910); membru al Academiei Române (1913), este vicepreşedintele acesteia (1920-1923) şi secretar general (din 1923). În 1914 deschide săpăturile arheologice de la Istria. Cariera sa ştiinţifică de arheolog şi istoric se va dezvolta îndeosebi după primul război mondial 

Poet, prozator, dramaturg, memorialist, traducător. Are slujbe modeste, în 1864 este subşef la secţia istorică a Arhivelor Statului din Bucureşti. Colaborează la Vestitorul românesc (din 1845), Pruncul român (1848), Românul (1858), Reforma (1859). Poet prolific şi lipsit de har, pitoresc şi excesiv, e în schimb autorul unor pagini de memorialistică interesante 

Poezii fugitive (Bucureşti, 1846);  Suliotul. Grecia libera, versuri, (Bucureşti, 1847); Poezii (Iasi, 1847); Vestita batălie de la Călugăreni. Resuvenire despre gloria românilor, versuri, (Bucureşti, 1848; conţine şi traducerea din A. Mickewicz, Alpuhara); Coliba indiană şi poezii diverse (Bucureşti, 1850); Poezii. Martiri de la 19 iunie şi 13 septembrie (Bucureşti, 1950; conţine şi traducerea din Shakespeare, Romeo şi Julieta); Fiul mazîlului, teatru, (Bucureşti, 1851); Stanţe la România, versuri, (Bucureşti, 1852); Curtea lui Vasilie-Vodă, teatru, (Bucureşti, 1852); Actriţa din Moldova. Pe ursită, teatru, (Bucureşti, 1852); Hoţii şi hagiul (Bucureşti, 1853); Colecţie de poezii noi (Bucureşti, 1854); Păcală şi Tîndală. şi-a găsit tingirea capac, teatru, (Bucureşti, 1854); Colecţiune de poezii. Faptele eroilor (Bucureşti, 1857); Bucur, istoria fundării Bucureştilor, roman, (Bucureşti, 1858); Impresiuni de călătorie în România (Bucureşti, 1859); Traian în Dacia, epopee, (Bucureşti, 1860); Memoriu. Descrierea s. monastiri (Bucureşti, 1861); Tudor Vladimirescu. Mişcarea de la 1821 (Bucureşti, 1862); Jidovul cămătar. Moldova şi Bucovina (Bucureşti, 1863); Catastrofa întîmplată boiărilor în muntele Găvanul - 1821, roman, (Bucureşti, 1864); Flori de Moldo-România, versuri, (Bucureşti, 1864) (conţine şi traducerea din Schiller); Epoca glorioasă a lui Mihai Viteazul (Bucureşti, 1867); Revoluţiunea română din anul 1848. Muşătoiul, roman, (Bucureşti, 1868); Citera în Carpaţi, versuri, (Bucureşti, 1870); Matei Vodă la monastirea Sadova (Bucureşti, 1870); Un funcţionar sinucis. Fratele şi sora, roman, (Bucureşti, 1873); Baia de aramă. Lucifer. Cîteva poezii alese (Bucureşti, 1874); Gloriile românilor. Mihai Viteazul (Bucureşti, 1875); Patriotism. Vladimirescu (Bucureşti, 1877); Trei sergenţi - Campania românilor în Bulgaria (Bucureşti, 1879); Oştenii români (1877-78), versuri, (Bucureşti, 1880); Amintiri poetice istorice, (Bucureşti, 1881) (conţine şi traducerea din Schiller); traduceri: A. de Lamartine, Omul (Bucureşti, 1840); Al. Dumas, Tereza (Bucureşti, 1848); Bernardin de Saint-Pierre, Paul şi Virginia (Bucureşti, 1850); J. Fiévée, Zestrea Suzetii (Bucureşti, 1852); Ouvert şi Paulin, Ketli sau reînturnarea în Sviţera, prelucrare de ~ (Bucureşti, 1852); Al. Dumas, Trei muschetari, I, (Bucureşti 1853); Telesforo de Trucha, Giurămîntul ţinut. Don Martin de Freytas (Bucureşti, 1854); E. Souvestre, Avutul şi săracul (Bucureşti, 1856); Schiller, Cîntarea clopotului (Bucureşti, 1872) 

Poet, prozator, dramaturg, publicist, unul dintre reprezentanţii de seamă ai simbolismului românesc. Studii de Litere şi Filosofie la Bucureşti (fără a obţine însă o licenţă). Are opţiuni politice socialiste, publică în periodicele Munca (1894, debut absolut cu articolul Socialismul la sate), Lumea nouă (1894), Lumea nouă. Literară şi ştiinţifică (1896, debut literar cu poezia Cîntec). Colaborează la Apărarea naţională, Depeşa, Dorobanţul, Literatorul, România ilustrată, România jună, Sămănătorul. Este totodată un teoretician al simbolismului, contribuind decisiv la concretizarea curentului în spaţiul românesc 

Fecioara în alb. Cînd vioarele tăcură. Moartea visurilor. Poeme (Bucureşti, 1902), Fraţii. Dramă în patru acte (Bucureşti, 1903), Morfologia socială (Bucureşti, 1903), Sociologia veche şi sociologia nouă (Bucureşti, 1903), Cîntecul toamnei. Serenade demonice (Bucureşti, 1909) 

Critic literar şi prozator. Licenţă în Drept (1884) la Universitatea din Bucureşti, face carieră în diplomaţie (începînd din 1885). Debutează la Convorbiri literare (1887), îl înlocuieşte temporar pe Iacob Negruzzi în redacţia revistei (1888). Despărţirea de Junimea îl face să întemeieze, împreună cu Ollănescu-Ascanio, “Cercul amicilor literaturii şi artei române“, care editează revista Literatură şi artă română (1896-1910). Iniţial, scrie o critică de tip maiorescian, abandonînd ulterior formula în favoarea unei critici explicative, inspirate de filosofia lui Taine. Doreşte să inducă artei româneşti o “direcţie naţională”, publică studii monografice despre scriitori consacraţi ai epocii sale, dar proiectul este lipsit de ecou. Scrie proză memorialistică interesantă, deşi ternă stilistic 

Mihail Eminescu. Studiu critic (Bucureşti, 1892), Noi în 1892 (Bucureşti, 1892), Figuri literare contimpurane (Bucureşti, 1893), Vasile Alecsandri. Studiu critic (Bucureşti, 1894), Scriitori români contimporani (Bucureşti, 1898) 

Prozator, dramaturg, poet, eseist, filosof, ziarist. Studii de Filosofie la Universitatea din Bucureşti (licenţă în 1919). Debut absolut cu publicistică în revista Facla (1914), apoi colaborează la Cronica şi Rampa. Opera sa semnificativă se constituie după primul război mondial 

Prozator. Unul dintre scriitorii interesanţi, prolifici şi de succes ai modernismului românesc interbelic. Studii de Drept la Universitatea din Bucureşti (licenţă în 1915). Debut absolut cu nuvela Scrisori, în revista Sămănătorul (1907), va colabora de timpuriu la Facla, Opinia, Versuri şi proză, Cronica, Chemarea etc. Primele volume îi apar numai după primul război mondial 

Poet. Descendent pe linie maternă din familia Hurmuzachi, studiază cu preceptori privaţi, dintre unchii materni. Din 1875 este director al Bibliotecii Centrale din Iaşi şi, între 1876 şi 1878, predă Literatura româna la Universitatea din acelaşi oraş. Colaborează la revistele Convorbiri literare, Familia, Foaia Soţietăţii pentru literatura şi cultura română în Bucovina. Poezia lui nu poate depăşi tema convenţională a poetului romantic damnat, care este ucis de un destin potrivnic 

Flori de mormînt (Cernăuţi, 1867); Prolog compus şi rostit de domnul ~ la deschiderea concertului ce s-a dat în 27 ianuarie 1869 în Cernăuţi spre folosul Fundăciunei Pumnulene (Cernăuţi, 1869); Puţine cuvinte despre coruperea limbei române în Bucovina (Cernăuţi, 1869); Lumine şi umbre (Cernăuţi, 1870); Raul (Cernăuţi, 1875); Discurs rostit la serbarea funebră ce s-a ţinut în Iaşi la 1 octombrie 1875 (Iaşi, 1875); La gura sobei (Iaşi, 1876); Legenda Murului (Iaşi, 1877); Poeme (Iaşi, f.a.); Poezii alese, pref. de N. Iorga (Vălenii de Munte, 1908) 

Eseist, memorialist, poet. După studii strălucite de filosofie la Bucureşti, Leipzig şi Berlin, începe o carieră universitară care îl va consacra în perioada interbelică. Printre preocupările sale de tinereţe se numără însă şi poezia, unde elanul juvenil nu este susţinut însă de un talent pe măsură. Debut poetic în 1897, elev, în revista Moş Teacă. Va opta destul de devreme, după primul război mondial, pentru genul memorialistic 

O sărutare (Bucureşti, 1901), Un colţ de viaţă. Versuri (Bucureşti, 1902) 

Traducător. Studii secundare la Colegiul “Sf Sava”, înfiinţează (în 1826, împreună cu Stanciu Căpăţîneanu) la Craiova Scoala Centrală (cursul primar), unde va funcţiona ca profesor. Ulterior, va deveni inginer hotarnic, exercitînd această meserie din 1838, la Bucureşti. Cîştigurile obţinute din profesie le investeşte în tipărirea de cărţi. Publică numeroase manuale şcolare, compilaţii după modele străine, dar superioare celor existente pînă atunci în şcolile româneşti. Introducerile scrise de el la numeroasele traduceri publicate (îndeosebi de literatură pentru copii) vorbesc despre un real program de cristalizare a primelor idei literare în cultura română 

Abeţedar greco-românesc cu frumoase dialoguri. Cules din mai multe cărţi prin ~, şi G. Librier (Craiova, 1825; ed. III, Bucureşti, 1834; ed. IV, Bucureşti, 1848); Abeţedar înlesnitor pentru învăţătura copiilor (Craiova, 1828); Cele dintîi cunoştinţe pentru trebuinţa copiilor care încep a citi (în anexă: Idee repede despre istoria românilor) (Craiova, 1828; ed. II, Bucureşti, 1833), Abeţedar franţezo-românesc pentru tineri începători (Craiova, 1829; ed. III, 1833); Marmontel, Aneta şi Luben, trad. de ~ (Bucureşti, 1829); Limba franţuzească şi ortografia ei sau Gramatica franţuzească foarte înlesnitoare, de D. Fournier, iar româneşte de ~ (f.1., 1830; ed. II, 1834); Deosebite istorii morale desfătăitoare şi pline de invăţătură, traduse din franţuzeşte şi greceşte de ~ (Bucureşti, 1831); Fenelon, Întîmplările lui Telemah, fiul lui Ulise, acum întîi traduse din franţuzeşte de ~, I-IV (Buda, 1831); Abeţedar moral şi religios sau Lecţii scoase din sfînta scriptură, acum întîi tradus din franţuzeşte şi adăogat pentru învăţătura copiilor de ~ (f.l, 1833); Engolpion de aur sau Desluşirea înţelesului icoanei lui Chevit Tebeanul carea să şi adaogă la sfîrşit însoţită de mai multe istorii frumoase şi moraliceşti, traduse din greceşte şi franţuzeşte de ~ (Sibiu, 1833); Ambrosius Marlianus, Theatron politicon, alcătuit mai întîi în limba latinească, apoi tălmăcit în cea grecească vorbitoare de răposatul întru fericire domnul Nicolae Mavrocordat [...], tălmăcindu-se în româneşte de ~, I-III (Buzau, 1838); Copilul pierdut şi Licuriciul, istorii adevărate, tradusă din franţuzeşte de ~ (Bucuresti, 1838); Istoria Genovevei de Brabant, tradusă din franţuzeşte de ~ (Bucureşti, 1838); Columbul, tradusă din franţuzeşte de ~ (Bucureşti, 1839); Canarul, istorie morală şi religioasă în trei icoane, tradusă din franţuzeşte de ~ (Craiova, 1840) 

Poet şi traducător. Sub aspect social, ascensiunea acestui fiu de răzăş pînă la rangul de vel agă, membru al Divanului Domnesc (1840), membru al Divanului de Apel (1855) este semnficativă pentru vremurile în schimbare în care trăieşte. Publică în 1838, în Foaie pentru minte, inimă şi literatură, scrierea în versuri Niam vine şi niam să trece, percepută ca o satiră la adresa domnitorului Mihail Sturdza; de asemenea, concepţiile sale antieteriste reies din scrierea Vedenie ce au văzut un schimnic Varlaam de la mînăstirea Secului din Moldova, la anii de la zidirea lumei 7329, iar de la întruparea Mîntuitorului nostru Iisus Hristos 1821, un fel de “divina commedie românească” cu profund caracter politic 

A. Pumnul, Lepturariu românesc, IV, partea I, f.a. 

Poet, prozator, folclorist. Studii juridice începute la Pesta şi continuate la Bucureşti, unde se stabileşte (1868) o vreme, finalizate la Iaşi (1873), unde rămîne ca secretar ştiinţific al Universităţii. Debutează în Familia (1866), dar stabilirea la Iaşi îl va aduce în cercul Junimii şi al Convorbirilor literare, apropiat al lui Eminescu, Creangă, Bodnărescu. Colaborează şi la Albina, Albina Pindului, Concordia, Foaia Societăţii pentru literatura şi cultura română în Bucovina, Sezătoarea, Traian etc. Nu are o voce poetică aparte în epocă, scrierile sale sunt dependente de modele paşoptiste, fie că este vorba despre prelucrări folclorice sau despre scrieri angajate, patriotice. Scrisorile de la ţară, străbătute de umor şi melancolie, înfăţişează un prozator mai înclinat spre memorialistică decît spre ficţiune 

Balade populare române (Iaşi, 1870), Antologie română pentru uzul şcoalelor secundare (Iaşi, 1885), Ileana Cosînzeana (Cernăuţi, 1886), Codreana Sînzeiana (Braşov, 1895), Carte de cetire, I-III (Iaşi, 1897, în colaborare) 

Prozator aparţinînd mişcării sămănătoriste. Autodidact, din lucrător mecanic devine profesor de limba engleză şi maestru de gimnastică la Institutul Naval din Constanţa. Debutează în ziarul Munca (1890), conduce ziarul Evenimentul (1904-1905), colaborează la o serie de publicaţii sămănătoriste (Sămănătorul, Făt-Frumos, Luceafărul etc.), fiind considerat unul dintre cei mai talentaţi scriitori ai epocii, de către N. Iorga, apreciat de G. Ibrăileanu, H. Sanielevici etc., ceea ce este de natură să stîrnească, prin confuzia de valori, o interesantă polemică în primele decenii ale sec. XX. Scrie o proză de un sentimentalism ieftin, inspirată din viaţa satului, cu accente tenebroase sau de un comic aproape vulgar 

Fleacuri (Bucureşti, 1899), Versuri (Ploieşti, 1900), Din ocna vieţii (Bucureşti, 1902), Domniţa Viorica. Roman (Bucureşti, 1905), Rîs şi plîns (Bucureşti, 1906), Prin vraja dragostei (Bucureşti, 1907), Cum să iubim (Bucureşti, 1908), Poveşti hazlii (Bucureşti, 1908), Mai tare cu iubirea (Bucureşti, 1908), Fericirea se cucereşte (Bucureşti, 1911) 

Folclorist şi prozator. Studii la “preparandiile” din Gherla (1870-1871) şi Deva (1871-1873), după care devine învăţător de ţară (1873-1892). Secretar al Astrei (1894-1895). A fost redactor şi colaborator la numeroase periodice: Deşteptarea, Revista ilustrată,Tribuna, Convorbiri pedagogice, Cărţile săteanului român, Gazeta de duminecă, Gazeta Transilvaniei, Fîntîna Blanduziei,Contemporanul,Telegraful român, Sezătoarea,Familia, Noua bibliotecă română, România liberă, Amicul familiei, Noul călindar de casă etc. Publică foarte multe culegeri de literatură populară, extrem de apreciate în epocă. Este autor al unor proze interesante prin culoarea locală şi autenticitatea vocabularului, dar în care elementul etic-moralizator este extrem de accentuat 

Fagul ciobunului Todor. Tradiţiune poporală română, comunicată după un călător ungur (Braşov, 1881); Rusalin a lui Dămian. Novelă (Braşov, 1881); Trandafiri şi viorele. Poezii populare culese şi ordinate de ~ (Gherla, 1884; (alte ed.: 1891, 1899, 1908); Inimioara - adecă floarea poeziei naţiunale din cei mai buni scriitori români, în uzul tinerimei române, adunată de ~ (Sibiu, 1885); Ţiganii. Schiţă istorică, lucrată pentru petrecere, după mai mulţi autori de ~ (Blaj, 1886); 125 chiuituri de cari strigă feciorii în joc, adunate din popor de ~ şi date poporului de A. Todoran (Gherla, 1887; alte ed.: 1902, 1904); Poveşti ardeleneşti, culese din gura poporului de ~, I-V (Braşov, 1888 (ed. II, 1912-1913); Curs practic despre cultivarea pomilor şi a frăgarilor. Lucrat după a lui Paul Gonczy pentru învăţători şi privaţi (Arad, 1889); Starostele sau Datini de la nunţile românilor ardeleni (Gherla, 1891; ed. VI, 1911); Cartea poporului. Carte de cetire pentru anii din urmă ai şcoalelor poporale, şcoalelor de repetiţiune, cursurile de adulti şi pentru poporul nostru (Braşov, 1892; ed. II, 1900); Leonat cel tînăr. Istorie în versuri (Gherla, 1893; alte ed. 1901, 1904); Poveşti din popor adunate. Premiate şi publicate de “Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român” (Sibiu, 1895); Prietenul săteanului român. Sfătuiri în forma de dialog pentru elevi şi adulţi, compusă de ~ cu un adaus de poezii alese (Gherla, 1895); Bocete adecă cîntări la morţi (Gherla, 1897); Cine nu ştie striga cetească cartea asta adecă Chiuituri de care strigă feciorii în joc, adunate din popor de ~ şi date poporului de A. Todoran (Gherla, 1891); Opşaguri cît pilite cît cioplite şi la lume împărţite (Gherla, 1897); Novele şi schiţe, din scrierile lui ~ (Sibiu, 1899); Pilde şi sfaturi pentru popor (Gherla, 1900); Poezii poporale. Cîntece bătrîneşti din culegerile lui ~ (Sibiu, 1900); Povestiri din viaţa tărănilor români, I-II (Sibiu, 1900-1901); Novele (Bucureşti, 1901); Zidirea lumei. Adam şi Eva, originea Stintei Cruci şi cele 12 Vineri (După tradiţii poporale şi manuscrise vechi) (Gherla, 1901; alte ed. 1902, 1903, 1904, 1905, 1906, 1909); De la moară. Poveşti şi snoave, I, De la moara din sus (Budapesta, 1903); Pomicultura sau cultura arborilor roditori (Şimleul Silvaniei, 1904); Poveşti alese (Şimleul Silvaniei, 1905); Povestiri, cu o pref. de O. Goga (Sibiu, 1908); Povestiri din viaţa ţăranilor, cartea I-Il (Sibiu, 1911-1913) 

Prozator şi poet. Studii (nefinalizate) la Institutul Teologic-Pedagogic din Caransebeş (1889-1892). Publică o culegere de versuri populare în Familia(1886), şi primele versuri proprii în Tribuna (1888). Se stabileşte la Bucureşti, unde cîştigă preţuirea lui Titu Maiorescu (care îi va adăuga supranumele de “Bănăţeanul”); va publica în Convorbiri literare (1893) poezii (de rezonanţă eminesciană) şi nuvele (cu tentă autobiografică) 

Din viaţa meseriaşilor. Nuvele (Bucureşti, 1895) 

Predicator, traducător. După ce a studiat la Academia Grecească din Bucureşti, rămîne acolo ca profesor din 1812 în 1816; din 1818 predă geografia şi religia la şcoala lui Gh. Lazăr. În 1920 este trimis la Pisa şi la Paris, pentru a face studii universitare. Din 1825 în 1832 predă filosofie la Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti. Moştenitor al tradiţiei omiletice inaugurate de Antim Ivireanul şi continuate de Petru Maior şi de Chesarie de Rîmnic, Poteca e un orator care combină rigoarea etică cu patosul artei oratorice 

Cuvinte panighirice şi moralnice (Bucureşti, 1826); Manual de catihis religios şi moral (Buzău, 1839); Predici şi cuvîntări, studiu introductiv şi note de arhim. Veniamin Micle (Rîmnicul Vîlcea, 1893); traduceri: J. Th. Heineccius, Filosofia cuvîntului şi a năravurilor (Buda, 1829); Claude Fleury, Obiceiurile israilitenilor şi ale creştinilor (Bucureşti, 1845); J. B. Massillon, Mic post ori Cuvinte alese (Bucureşti, 1846); Bossuet, Vorbire asupra istoriei universale (Bucureşti, 1853) 

Poet, traducător. Bun cunoscător al limbii greceşti vechi, traduce în versuri româneşti Cartea psalmilor şi un discurs funebru al retorului Manuel din Corint, un erudit din veacul al XVI-lea. Ambele traduceri se caracterizează printr-un exces de didacticism şi o artificialitate lingvistică tinzînd spre manierism 

Urmări pe morminturi. Giamnîi limbi (Iaşi, 1820); Psaltirea prorocului şi împărat[ului] David (Iaşi, 1827) 

Lingvist, istoric al culturii. După studii liceale la Blaj şi la Cluj, frecventează cursuri de teologie şi filosofie la Colegiul „S. Barbara” din Viena. În perioada universităţii întemeiază societatea “Românimea cea tînără”, al cărei program se inspiră din principiile iluministe ale Şcolii Ardelene. Revenit la Blaj (1846), se dedică activităţii de profesor şi organizării revoluţiei ardelene din 1848. După înfrîngerea ei, se refugiază în Bucovina, la Cernăuţi, unde organizează mişcarea de eliberare a comunităţii româneşti, colaborează la revista Bucovina; devenit profesor la gimnaziul local, îl va avea ca elev pe M. Eminescu. Este autor de manuale şcolare de lingvistică şi istorie literară. Memoriei sale îi dedică Eminescu primul poem publicat, La mormîntul lui Arune Pumnul 

Convorbiri între un tată şi-ntre fiul lui asupra limbei şi literelor româneşti (Cernăuţi, 1850); Lepturariu românesc cules din scriptori rumâni, I-IV (Viena, 1862-1865); Gramatik der romänischen Sprache für Mittelschulen von ~, ed. II (Cernăuţi, 1882) 

Istoric literar, lingvist, memorialist. Studii de Litere la Universitatea din Leipzig (1895-1899), apoi la Paris (1899-1901), Viena (1902-1906), doctorat la Leipzig (1899) şi docentură la Paris (1905). În 1904-1906 iniţiază şi conduce la Universitatea din Viena un seminar de română, suprimat la intervenţia guvernului de la Budapesta. Din 1906, profesor de limba şi literatura română la Universitatea din Cernăuţi. Primele pagini de memorialistică datează din perioada primului război mondial, cînd va fi mobilizat pe frontul italian. Va deveni, în perioada interbelică, o figură majoră a cercetării ştiinţifice şi reformelor academice din România. În tinereţe, scrie o proză romanţioasă, de amintiri edulcorate, formulă pe care o va abandona rapid, cu gustul sigur al unui intelectual de înaltă ţinută 

Schiţe (Craiova, 1896), Snoave (Braşov, 1897), Juvenilia. Proză şi versuri (Braşov, 1898), Cinci ani de mişcare literară. 1902-1906 (Bucureşti, 1909)