Bălcescu Nicolae

Istoric, prozator. Începe să studieze cu preceptori privaţi, apoi este elev la Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti. În anii care preced revoluţia de la 1848, participă activ la viaţa politică a Principatului muntean, luînd parte la tentativa de detronare a principelui Ghica (1840), se dedică studierii istoriei patriei şi difuzării idealurilor revoluţionare paşoptiste. Împreună cu latinistul ardelean Aug. Tr. Laurian, întemeiază revista Magazin istoric pentru Dacia (1845-1848); colaborează la întemeierea societăţii secrete Frăţia. Între 1846 şi 1848 se află la Paris unde îşi reia studiile de istorie şi totodată participă la activitatea Societăţii Studenţilor Români. În 1848, revenit în patrie, ia parte activă la guvernul revoluţionar, asumînd funcţiile de ministru de externe şi secretar, contribuie la redactarea programului politic, Proclamaţia de la Izlaz. La înfrîngerea revoluţiei, pleacă în Transilvania şi apoi în Franţa. În exil, scrie cea mai importantă operă a sa, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul (1878), tratat istoric în care caută să îmbine documentarea istoriografică potrivit unei perspective ştiinţifice cu naraţiunea eroică despre trecut, înţeleasă ca exemplu şi învăţătură pentru generaţiile viitoare

Puterea armată şi arta militară de la întemeierea Principatului Valahiei până acum (Iaşi, 1844; ed. II, 1871); Cuvînt preliminariu despre izvoarele istoriei românilor (Bucureşti, 1845); Drepturile românilor către Înalta Poartă (Bucureşti, 1848); Question économique des Principautés Danubiennes (Paris, 1850); Istoria românilor subt Mihai-Vodă Viteazul urmată de scrieri diverse, precuvîntare şi note de A. I. Odobescu (Bucureşti, 1878; ed. II, 1887); Istoria românilor sub Mihai Vodă Viteazul (Bucureşti, 1901; ed. II, 1910)