G

Prozator, memorialist şi traducător. Studii de Litere şi Filosofie, abandonate în favoarea teologiei (licenţă la Universitatea din Bucureşti, 1903), doctorat în teologie la Cernăuţi (1909), va ocupa un post de defensor eclesiastic (1909 – 1919). Va fi hirotonit preot abia în 1922. Debut absolut cu o schiţă, Pe terasă, în Adevărul ilustrat (octombrie 1896), colaborează la majoritatea periodicelor importante ale primului deceniu al secolului XX. Prozator, ilustrînd formula literară a unui realism paseist, configurat în jurul unui etos ortodox (temele dominante privesc reprimarea unui hybris, erotic sau social, mizînd pe efectul cathartic al consumării pasiunii doar în imaginar); prozele publicate între 1902-1910 sunt cele ce îi definesc profilul artistic: Moara lui Călifar (1902, în Literatură şi artă română), Copca rădvanului (1907, Revista idealistă), De la noi la Cladova, În pădurea Cotoşmanei, Gloria Constantini, Lîngă apa Vodislavei (în revista Flacăra, a prietenului său N. D. Cocea)

Bisericuţa din Răzoare (Iaşi, 1914), Eminescu (Bucureşti, 1914)

Moara lui Călifar

Încercări literare (Iaşi, 1873), Poezii (Iaşi, 1873), Novele, I-II (Iaşi, 1880), Novele, I-III (Bucureşti, 1886), Poezii (Bucureşti, 1886), Domniţa Ruxandra (Iaşi, f.a.), Pagini răzleţe (Iaşi, 1901), Zile trăite (Iaşi, 1903), Păcate mărturisite (Iaşi, 1904), Bogdan Petriceicu Hasdeu (Iaşi, 1909), Spice (Bucureşti, 1909)

Zur rumänischen Lautgeschichte: I. Die Gutturale Tenuis (Halle, 1878); Basme şi istorii talmudice(1879); Legende talmudice şi legende româneşti (1882); O poveste talmudică în limba română (1883); Ochire asupra literaturii ebraice. Beiträge zur vergleichenden Sagen und Märchenkunde (Bucureşti, 1883); Apocrifele în literatura română, în Atheneul Român, conferinţe publice (Bucureşti 1883-1884); Originea alfabetului şi ortografia română (Bucureşti, 1885); Ilchester Lectures on Greek-Slavonic Literature and its Relations on the Folklore of Europe during the Middle Ages (London, 1887); Chrestomaţie română, I-II (Leipzig-Bucureşti, 1891); Instrucţiunea în Englitera (Bucureşti, 1893); Geschichte der rumänischen Philologie, II, (Strassburg, 1901)

Poezii (Bucureşti, 1894), Versuri şi proză (Iaşi, 1912)

Supliment la Catalogul cărţilor din Biblioteca Societăţii de lectură “Andrei Saguna” (Sibiu, 1904), O călătorie în Alsacia-Lorena. Ţara şi şcolile ei (Bucureşti, 1909), Der moderne Ultraquismus (Jena, 1910), Cîteva probleme ale şcoalei româneşti din Ardeal (Iaşi, 1910), Despre educaţie (Sibiu, 1911), Ziaristica bisericească la români (Sibiu, 1911), Cercetări privitoare la situaţia învăţămîntului… (Sibiu, 1911)

Prozator. Fiu al guvernatorului Dimitrie Ghica şi al Mariei Cîmpineanu, frate al lui Pantazi Ghica. Studiază cu preceptori privaţi, apoi îşi completează educaţia la Şcoala Grecească şi la Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti. În 1840, obţine o licenţă în inginerie la Paris. Revenit în ţară, după o încercare nereuşită de a moderniza sistemul extracţiilor minereşti, predă la Academia Mihăileană din Iaşi (1842-1843). Face parte din grupul de intelectuali care elaborează programul ideologic şi cultural al paşoptismului; este între fondatorii Societăţii secrete „Frăţia” şi al revistei Propăşirea. Anii de exil, care au urmat participării sale la eşuata revoluţie din 1848, sunt amintiţi în Amintiri din pribegia după 1848 şi în Scrisori către Alecsandri. Întors în patrie, participă activ la viaţa politică şi culturală a Regatului; este preşedintele Consiliului de miniştri, ministru de interne, ambasador la Londra, membru şi preşedinte al Academiei Române, director general al teatrelor. Activitatea sa literară rămîne legată îndeosebi de cele două volume de amintiri, în special de Scrisori către Alecsandri (1879, 1884), în care amintirile din călătorii se amestecă cu descrieri ale societăţii româneşti elevate, în trecerea acesteia de la obiceiurile premoderne, cu iz oriental, la noile cutume importate din occidentul european

Convorbiri economice, I-IV (Bucureşti, 1865-1875; ed. II, 1869; ed. III, 1879-1884); Omul fizic şi intelectual (Bucureşti, 1866); Ion Cîmpineanu. Discurs de recepţiune în Acad. Română (Bucureşti, 1880); Pămîntul şi omul (Bucureşti, 1884); Scrisori ale lui Ion Ghica către V. Alecsandri (Bucureşti, 1884); Scrisori către V. Alecsandri (Bucureşti, 1887; ed. nouă, 1903); Amintiri din pribegia după 1848. Noi scrisori către V. Alecsandri (Bucureşti, 1889, ed. nouă)

Istoria lui Alecu Şoricescu

Poet, publicist, om politic. Studii de Litere şi Filosofie la Budapesta (1900-1904), unde se alătură grupării revistei Luceafărul. Debut absolut cu poezie în Tribuna (1898). Debutul editorial din 1905 provoacă ecouri critice foarte elogioase. După 1905, se stabileşte la Sibiu, unde preia secretariatul Astrei şi mută redacţia Luceafărului (director al ei în 1907-1909, 1912-1914), întemeiază revista Ţara noastră (1909) ca publicaţie a Astrei, se implică tot mai mult în lupta politică a românilor ardeleni, fiind obiectul unui proces de presă (1911) soldat cu încarcerarea sa la Seghedin (1912). Eliberat, călătoreşte în Europa şi se stabileşte la Bucureşti (1914). Marea sa carieră, deopotrivă scriitoricească şi politică, se va construi după Unirea din 1918. Poet al pămîntului, al autohtonismului mesianic, al revoltei şi lirismului contaminat mereu cu accente civice, este unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului XX

Poezii (Budapesta, 1905), O seamă de cuvinte (Sibiu, 1908), Ne cheamă pămîntul (Bucureşti, 1909), Însemnările unui trecător (Arad, 1911), Din umbra zidurilor (Bucureşti, 1913), Domnul notar. Dramă în trei acte din viaţa Ardealului (Bucureşti, 1914)

Noi

Memorialist. Aparţine unei vechi familii de boieri munteni, este frate al lui Iordache Golescu. Participă la viaţa politică şi culturală a Munteniei, în perioada de tranziţie de la domniile fanariote la întoarcerea domnilor pămînteni. Susţinător al lui T. Vladimirescu, la înfrîngerea mişcării revoluţionare din 1821 este constrîns să se exileze. Exilul în străinătate îi permite cunoaşterea directă a culturii europene a epocii şi confruntarea ei cu cea românească. Amintirile sale din călătorie – care pot fi citite ca un soi de compendiu al programului iluminist de reforme pe care Golescu le-ar fi vrut introduse în patria sa – sunt reunite în volumul Insemnare a călătorii mele, Constantin Radovici din Goleşti, făcută în anul 1824, 1825, 1826 (1826)

Însemnare a călătoriii mele, Constantin Radovici din Goleşti, făcută în anul 1824, 1825 1826 (Buda, 1826; introducere de N. Hodoş, Bucureşti, 1910); traduceri: Adunare de pilde bisericeşti şi filosoficeşti, de întâmplări vrednice de mirare, de bune gânduri şi bune neravuri, de fapte istoriceşti şi anecdote, tălmăcite de pre limba grecească în cea românească (Buda, 1826); T. Vamva, Elementuri de filosofie morală (Bucureşti, 1827)

Însemnare a călătoriii mele Constandin Radovici din Goleşti (fragment)

Băgări de seamă asupra canoanelor grămăticeşti (Bucureşti, 1840); Tarafurile cele ce aşează Domnia, în Columna lui Traian (nr. 7, 1872); Povăţuiri i cuvinte adevărate, în vol. I. A. Zanne, Proverbele românilor, VIII (Bucureşti, 1900)

Cimiliturile românilor (Bucureşti, 1898); După dragoste, schiţe şi nuvele (Bucureşti, 1901); Datinile noastre la naştere (Bucureşti, 1909); Zmei şi zîne (Bucureşti, 1909); Datinile noastre la nuntă (Bucureşti, 1910)

Poet, gazetar şi prozator. Studii la Scoala Naţională de Medicină şi Farmacie (1855-1859), dar şi – cu întreruperi – la Facultatea de Litere şi Filosofie din Liège (Franţa), fără a-şi obţine licenţa. A avut ocupaţii dintre cele mai variate, dar cel mai adesea s-a întreţinut din gazetărie (a fost redactor la Monitorul Oficial, Dîmboviţa, Presa, Timpul, Războiul etc.); a editat el însuşi periodicele Albina Pindului (1868-1878), Liceul român (1870), Steaua Daciei (1871), Tribuna (1873), Bucegiu (1879), Sentineala (1887). Debutează ca poet în 1859, în foaia Dîmboviţa. Ca poet, e prolix, tumultuos, retoric şi patetic, ca romancier este mai interesant, datorită abilităţii de construcţie a intrigii şi a creionării scenelor de gen, a portretelor etc.

Preludele (Bucureşti, 1862), Poezii. Miozotis (Bucureşti, 1865), Fulga sau ideal şi real. Roman original (Turnu Severin, 1872), Eroii Pindului (Bucureşti, 1872), Poezii nouă (Bucureşti, 1873), Nostalgia. Poezii (Bucureşti, 1885), Vlăsia sau ciocoii noi (Bucureşti, 1887)

Cine o fi!