| data şi locul naşterii |
| 1 noiembrie 1887, Bucureşti |
| data şi locul morţii |
| 12 iunie 1954, Tîrgu Ocna? |
| Abstract |
|
Poet, prozator şi critic literar, îşi începe cariera scriitoricească sub cele mai bune auspicii (apreciat de Al. Macedonski, Mihail Dragomirescu, Ovid Densusianu, ale căror cenacluri le frecventează), ajunge să apere, între cele două războaie mondiale, poziţii naţionaliste şi antisemite discutabile. Debutează în Vieaţa nouă (1907), frecventează gruparea lui N. D. Cocea, Gala Galaction şi T. Arghezi, de la Facla şi Viaţa socială, avînd o vreme simpatii socialiste. Scrie o opera prolixă, începută sub semnul unui baudelairianism crepuscular |
| Bibliografie |
|
La fîntîna Castaliei, poezii (Bucureşti, 1910), Iov, două acte (Bucureşti, 1911), Zîna din fundul lacului, povestiri (Bucureşti, 1912) |
|
|
| data şi locul naşterii |
| 12 februarie 1862, Goleşti, Argeş |
| data şi locul morţii |
| 19 octombrie 1929, Bucureşti |
| Abstract |
|
Dramaturg, prozator şi regizor, fiu al medicului Carol Davila, figură importantă în modernizarea politicilor sanitare româneşti. Are o scurtă carieră diplomatică (1881-1883). Debutează (în 1885) cu versuri în Revista literară, condusă de Al. Macedonski. Începînd din 1900, regizează şi produce spectacole cu propriile piese. În 1902, i se reprezintă drama istorică Vlaicu-Vodă, text consacrat ulterior ca naraţiune majoră a luptei româneşti pentru identitate şi libertate naţională, dar şi ca operă literară de o teatralitate organică, de o clasicitate impecabilă a construcţiei. Între 1905-1908 e director al Teatrului Naţional din Bucureşti, impunînd o viziune modernă asupra artei dramatice. Ca director al Direcţiei teatrelor, înscenează în 1906 un spectacol gigantic, Povestea neamului, de la Traian la Carol I, pe aceeaşi temă de extracţie romantică. În 1909 înfiinţează compania dramatică “Davila”, importantă rampă de lansare pentru tineri regizori şi interpreţi. Este din nou director al Teatrului Naţional (1912-1914). În 1913 se declanşează disputa în jurul lui Vlaicu-Vodă, Al. Davila fiind acuzat că ar fi sustras manuscrise aparţinînd lui Al. Odobescu |
| Bibliografie |
|
Le Cotillon (Bucureşti, 1900), Vlaicu-Vodă (Bucureşti, 1902) |
|
Vlaicu Vodă (fragment) |
| Delavrancea Barbu pseudonimul lui Barbu Ştefănescu |
| data şi locul naşterii |
| 2 aprilie 1858, Bucureşti |
| data şi locul morţii |
| 29 aprilie 1918, Iaşi |
| Abstract |
|
Prozator şi dramaturg. Fiu de negustori din mahalaua Bucureştiului, termină studiile liceale la “Sf. Sava”(1877) şi îşi ia licenţa în Drept la Universitatea din Bucureşti (1882). Debut cu versuri în ziarul România liberă, debut în volum (1878) cu proză memorialistică (Poiana lungă. Amintiri). Are o activitate prodigioasă de ziarist, întemeiază el însuşi revista Lupta literară (1887, 2 numere), apoi trece în redacţia Revistei noi, a lui Hasdeu. Avocat de renume, considerat un artist al barei. Scrie proză de succes (Trubadurul, Hagi Tudose, Între vis şi viaţă), alternînd formula naturalistă a investigaţiei psihologice cu o viziune idilică. Impresionat de răscoalele ţărăneşti din 1907, începe două trilogii dramatice, din care o scrie doar pe cea consacrată istoriei medievale a Moldovei: Apus de soare, Viforul, Luceafărul, marcate de retorismul superior al autorului. Îşi dramatizează două nuvele, Irinel şi Hagi Tudose, fără a mai avea însă succesul iniţial. Ales membru al Academiei Române (1912), rosteşte un discurs de recepţie, intitulat Din estetica poeziei populare, profesiune de credinţă de descendenţă romantic-paşoptistă; aşa cum romantic este temperamentul scriitorului |
| Bibliografie |
|
Poiana lungă. Amintiri (Bucureşti, 1878), Sultănica (Bucureşti, 1885), Linişte (Bucureşti, 1887), Trubadurul (Bucureşti, 1887), Paraziţii (Bucureşti, 1892), Între vis şi viaţă (Bucureşti, 1893), Hagi Tudose. Tipuri şi moravuri (Bucureşti, 1903), Apus de soare (Bucureşti, 1909), Viforul (Bucureşti, 1910), Luceafărul (Bucureşti, 1910), Irinel (Bucureşti, 1912), Din estetica poeziei populare (Bucureşti, 1913) |
|
Apus de soare (fragment) |
| data şi locul naşterii |
| 3 noiembrie 1866, Craiova |
| data şi locul morţii |
| 17 aprilie 1896, Craiova |
| Abstract |
|
Poet; a semnat şi cu pseudonimul Tradem. Autodidact, beneficiază de sprijinul lui Al. Macedonski, care îl remarcă de la debutul din Vocea Oltului (1882) şi îi prefaţează apoi primul volum de poezii. Este un scriitor prolific, traducător din franceză, activist social-democrat, scriitor popular, de o sensibilitate acută şi cultivată totodată, care a avut un succes interesant la cumpăna dintre veacuri şi care – în opinia ulterioară a criticii – îl anunţa pe George Bacovia |
| Bibliografie |
|
Poezii (Craiova, 1885), Freamăte (Craiova, 1887), Amurg (Craiova, 1888), Evoluţia în literatură. Conferinţă (Craiova, 1889), Cartea unei inimi (Craiova, 1890), Săracii (Craiova, 1890), Profile literare (Craiova, 1891), Intim (Craiova, 1892), Sensitive (Bucureşti, 1894), Iubita. Roman (Craiova, 1895), Privelişti din viaţă (Craiova, 1895), Cum iubim (Craiova, 1896), Acuarele (Iaşi, 1896), Simplu (Craiova, 1896), Nuvele postume (Craiova, 1896) |
| data şi locul naşterii |
| 2 septembrie1861, Ocnele Mari |
| data şi locul morţii |
| 11 septembrie 1914, Bucureşti |
| Abstract |
| Poet, dramaturg şi traducător, personaj al boemei bucureştene, provenind dintr-o familie de actori, urmează el însuşi studii de artă dramatică; debutează cu versuri în Literatorul (1880) şi devine unul dintre discipolii lui Macedonski, scriind poeme discursive, emfatice, retorice, cu versificaţie savantă şi imaginaţie exaltată. Teatrul este feeric, încărcat de un pitoresc în gamă minoră |
| Bibliografie |
|
Fabule (Bucureşti, 1883), Versuri (Bucureşti, 1884), Făt-Frumos. Forme noi. Pygmalion. Din albumul ei. Poezii (Bucureşti, 1889), Renegatul. Melopee în trei acte (Bucureşti, 1893), Opere dramatice (Bucureşti, 1905), Visul lui Ali. Poemă fantastică în opt icoane (Bucureşti, 1913) |
|
|
| data şi locul naşterii |
| 5 octombrie 1847, Alexandria |
| data şi locul morţii |
| 18 iulie 1903, Karlsbad, Germania |
| Abstract |
| Critic literar şi publicist. Studii istorice şi literare la Berlin (1878-1881). Pentru mult timp, este profesor în licee bucureştene, apoi – la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti (1891-1892). Colaborează la periodicele majore ale vremii: Revista contimporană (din a cărei redacţie face parte, în 1876), Conservatorul, România liberă, Revista literară, Naţiunea, Epoca literară, Convorbiri literare etc. Scrie studii de estetică literară (Obiectul artei în general – 1897; Poezia şi proza. Raporturile dintre ele – 1900), redactează sau traduce manuale. Din 1902, este membru corespondent al Academiei Române. Practică o critică literară raţionalistă, pedantă, cu excese de erudiţie şi cu erori datorate inadecvării sale la coduri şi estetici diverse de cea pe care o îmbrăţişează el însuşi (v. reproşurile aduse creaţiilor lui Vasile Alecsandri şi Eminescu). Opera îi va fi publicată în volum numai postum, în 1937 |
| Bibliografie |
|
|
|
|
| data şi locul naşterii |
| 29 decembrie 1873, Satu Lung, Braşov |
| data şi locul morţii |
| 8 iunie 1938, Bucureşti |
| Abstract |
| Poet, critic şi istoric literar, descendent la unei vechi familii de intelectuali patrioţi ardeleni. Licenţă în Litere la Universitatea din Iaşi (1892). Împreună cu tatăl şi cu unchiul său, Aron şi Nicolae Densuşianu, scoate Revista critică-literară, de orientare anti-junimistă (1893-1897). Studii doctorale la Paris. Devine profesor la Universitatea din Bucureşti, la Catedra de filologie romanică (1902-1938), unde va contribui la formarea unor importante personalităţi ale perioadei interbelice, în spiritul esteticii moderniste, simboliste, şi a francofiliei culturale. Întemeiază şi conduce, în paralel cu o colaborare susţinută la publicaţii de specialitate, revista literară Vieaţa nouă (1905 – 1925), adevărată “tribună” a curentului simbolist şi romanic, preconizat de O. Densusianu. Creează Institutul de Filologie şi Folclor (1914). Poet lipsit de har aparte (plachetele publicate între 1912 şi 1925 stau mărturie), este în schimb un critic rafinat al noii literaturi a epocii |
| Bibliografie |
|
Ayméry de Charbonne dans la chanson de pélérinage de Charlemagne (Paris, 1896), La prise de Cordres et de Sébille (Paris, 1896), Un essai de résurection littéraire (Paris, 1899), Poezia nouă (în Conferinţele “Vieţii nouă”, I, Bucureşti, 1911), Limanuri albe (Paris, 1912), Histoire de la langue roumaine (vol. I – 1906, Paris), Graiul nostru. Texte din toate părţile locuite de români (I-II, Bucureşti, 1906-1908) |
|
|
| data şi locul naşterii |
| 19 noiembrie 1837, Densuş, Hunedoara |
| data şi locul morţii |
| 15 septembrie 1900, Iaşi |
| Abstract |
| Critic , istoric literar, folclorist, poet. Fratele istoricului Nicolae Densuşianu şi tatăl lui Ovid Densusianu. Studii în Transilvania, licenţă în Drept la Sibiu. Colaborează la numeroase reviste ale epocii: Amicul şcoalei, Concordia, Federaţiunea, Albina, Transilvania, Familia; întemeiază cotidianul Orientul latin (1874-1875) şi periodicul Revista critică-literară. Din 1881, este profesor de limba şi literatura latină şi de istoria literaturii române la Universitatea din Iaşi; activitatea sa critică este antijunimistă şi antimaioresciană, consacrîndu-se cu precădere literaturii paşoptiste. Este primul critic care apreciază la justa ei valoare opera lui Budai-Deleanu. Opera lui majoră este Istoria limbii şi literaturii române, important document al criticii literare româneşti de la jumătatea secolului al XIX-lea |
| Bibliografie |
|
Românii şi maghiarii (Braşov, 1875); Să ne cunoaştem! (Răspuns d-lui G. Bariţiu) (Braşov, 1879); Negriada. Epopee naţională, I-II (Bucureşti, 1879-1884); Aventuri literare (Bucureşti, 1881); Câteva observări la raportul d-lui Nicolae Quintescu asupra “Negriadei” înaintat Academiei Române (Bucureşti, 1881); Din razele coroanei, ed. II (Bucureşti, 1881); Arta poetică a lui Oraţiu. Text latin cu note, în faţă cu trad. română în versuri şi ca pref. un studiu literar (Iaşi, 1882); Din vocalismul latin şi român (Iaşi, 1882); Istoria limbii şi literaturii române (Iaşi, 1885; ed. II, 1894); (cu pseudonimul A. P. de Haţeg) Principiile constituţiunii maghiare (Iaşi, 1886); Cercetări literare (Iaşi, 1887); Hore oţelite (Bucureşti, 1892); Valea vieţii, versuri (Iaşi, 1892; ed. Il, 1893); Optum, tragedie în cinci acte, ed. II (Bucureşti, 1897) |
|
|
| data şi locul naşterii |
| 25 februarie 1834, Roşiorii de Vede |
| data şi locul morţii |
| 9 ianuarie 1865, Bucureşti |
| Abstract |
| Poet şi dramaturg. Studii la Colegiul “Sf. Sava” din Bucureşti şi apoi la Paris, face carieră în administraţie. Colaborează la revistele Buciumul, Seculul, Naţionalul. Poet paşoptist de incontestabilă cultură, temperament romantic, inovator sub aspect formal, scrie o literatură modernă şi interesantă. Dramaturgia este inegală, amestecînd secvenţe scenice reuşite (monologuri dramatice – în Grigorie Vodă, domnul Moldovei, 1864, comedii-vodevil – Don Gulică sau pantofiorii miraculoşi, 1853) cu stereotipii ale genului, în epocă |
| Bibliografie |
|
Ciocoii vechi şi ciocoii noi, poezii (Bucureşti, 1861), Doruri şi amoruri (Bucureşti, 1861), Grigorie Vodă, domnul Moldovei… (Bucureşti, 1864) |
|
|
| Dobrogeanu-Gherea Constantin, pseudonimul lui Solomon Katz |
| data şi locul naşterii |
| 21 mai 1855, Slavianka, azi în Ucraina |
| data şi locul morţii |
| 7 mai 1920, Bucureşti |
| Abstract |
|
Critic literar şi ideolog al mişcării socialiste româneşti. Ajunge în România în tinereţe (1875), refugiindu-se din Imperiul Ţarist, unde era urmărit pentru activitatea desfăşurată în cercurile narodnice studenţeşti, revoluţionare. Ca activist socialist urmărit de poliţia ţaristă, are parte de o existenţă aventuroasă. Revine în România în 1879, din 1882 ţine, în calitate de concesionar, restaurantul gării din Ploieşti, în 1890 primeşte cetăţenia română. Contribuie la editarea primelor publicaţii româneşti socialiste (Basarabia – 1879, România viitoare – 1880, Contemporanul – 1881), lider al mişcării socialiste muncitoreşti româneşti şi europene. Debutează în publicistica politică românească în 1883, în ziarul Emanciparea, iar în critica literară în 1885, cu articolul “Stefan Hudici”, schiţă dramatică de V.G. Morţun, în Contemporanul. Principalele sale studii critice, Personalitatea şi morala în artă (1886), Asupra criticei (1887), Tendenţionismul şi tezismul în artă (1887), Eminescu (1887), I.L. Caragiale (1890), Asupra criticei metafizice şi ştiinţifice (1893), Materialismul economic şi literatura (1896), Poetul ţărănimei (1897), îl impun ca pe întemeietorul metodei analitice şi primul teoretician literar marxist, principal adversar al lui Titu Maiorescu, creator de grupare şi de şcoală (cu precădere la revista Contemporanul). Abandonează preocupările literare pentru domeniul sociologiei |
| Bibliografie |
|
Studii critice, I-III (Bucureşti, 1890 – 1897), Din trecutul depărtat (Bucureşti, 1910), Neoiobăgia (Bucureşti, 1910) |
| data şi locul naşterii |
| 1806, Bezin, Besarabia |
| data şi locul morţii |
| 20 octombrie 1865, Piatra Neamţ |
| Abstract |
| Traducător şi autor de fabule. După studii la Sankt-Petersburg, se înrolează în armata ţaristă (1825-1826). În 1835 se stabileşte la Iaşi şi, ulterior, la Piatra Neamţ. Colaborează la numeroase reviste, între care Dacia Literară, Albina românească, Propăşirea, Zimbrul, România literară. Celebritatea lui este legată de culegerea de Fabule (1842), unde modelele străine, îndeosebi rusul Krîlov, sunt adaptate spaţiului cultural românesc. Este între autorii pomeniţi de Eminescu în Epigonii |
| Bibliografie |
|
Fabule, pref. de C. Negruzzi (Bucureşti, f. a.); Povestea fabulei, pref. de C. Negruzzi (Iaşi, f.a.); Fabule, (Iaşi, 1840; ed. II,1842); traduceri: A. S. Puşkin, Ţiganii (Bucureşti, 1837); Satire şi alte poetice compuneri de prinţul Antioh Cantemir, în colaborare cu C. Negruzzi (Iaşi, 1844; ed. II, 1858) |
|
Eminescu |
| Donna Gabriel, pseudonimul lui Nicolae R.Urdăreanu |
| data şi locul naşterii |
| 20 iunie 1877, Iaşi |
| data şi locul morţii |
| 1944 |
| Abstract |
| Poet şi traducător. Debutează în 1898 în Viaţa nouă, a colaborat la Convorbiri critice, Epoca, Hermes, Ileana, Literatorul, Noua revistă română, Universul. Literar septimanal etc. Scrie o poezie parnasiană, preferînd teme precum contemplarea artei şi cosmosului, evocările mitologice şi, pe de altă parte, formele fixe, versul amplu (v. sonetul Palidul Selene) |
| Bibliografie |
|
Cîteva strofe (Buzău, 1898), Sonetele Uraniei (Bucureşti, 1902), Marginalia (Bucureşti, 1911) |
|
|
| data şi locul naşterii |
| 22 martie 1868, Plătăreşti, Ilfov |
| data şi locul morţii |
| 25 noiembrie 1942, Bucureşti |
| Abstract |
|
Estetician şi critic literar, este creatorul la noi al primului sistem estetic închegat şi original, estetica integralistă. Situat în descendenţă maioresciană, el anticipă direcţii ale istoriei europene a ideilor (structuralismul), răspunzînd prin teoriile sale crizei determinismului şi istorismului, care caracterizează cumpăna dintre secole în gîndirea europeană. Debutează cu un poem în proză, în Convorbiri literare (1893). Participă la întemeierea “Ligii culturale” (1890), este redactor la Convorbiri literare (1895 – 1906), scoate revista Convorbiri (1907), devenită Convorbiri critice (1908 – 1910). Profesor universitar suplinitor (din 1895) şi apoi titular (din 1906) la Universitatea din Bucureşti |
| Bibliografie |
|
Critica “ştiinţifică” şi Eminescu (Bucureşti, 1895), Teoria elementară a poeziei (Bucureşti, 1902), Critica dramatică (Bucureşti, 1904), Dramaturgia română (Bucureşti, 1905), Teoria poeziei cu aplicare la literatura română (Bucureşti, 1906) |
| Dragoslav Ion, pseudonimul lui Ion V. Ivaciuc |
| data şi locul naşterii |
| 14 iunie 1875, Fălticeni |
| data şi locul morţii |
| 5 mai 1928, Fălticeni |
| Abstract |
| Prozator şi poet. Autodidact. Debutează la Semănătorul (1903) şi este remarcat de M. Dragomirescu, Al. Macedonski etc. Colaborează la Convorbiri critice, Falanga, Făt-Frumos, Flacăra, Gazeta Moldovei, Junimea literară, Luceafărul, Ramuri, Sămănătorul, Sburătorul, Şezătoarea, Tara nouă, Universul, Viaţa literară, Viaţa literară şi artistică, etc. Scrie proză de inspiraţie rurală, în tradiţia lui Ion Creangă, pitorească, excesiv colorată, dovedint talent de povestitor, dar cu rezultate modeste |
| Bibliografie |
|
Pe drumul pribegiei. Versuri (Bucureşti, 1903), Facerea lumii (Bucureşti, 1908), La han la trei ulcele (Bucureşti, 1908), Fata popii (Bucureşti, 1909), Povestea copilăriei (Bucureşti, 1909), Novele (Bucureşti, 1910), Povestiri alese (Bucureşti, 1910), Flori şi poveşti (Bucureşti, 1911), Volintirii (Orăştie, 1912), Împăratul Rogojină (Bucureşti, 1912), Poveşti de sărbători (Orăştie, 1913), Poveşti de Crăciun (Bucureşti, 1914) |
|
|
| data şi locul naşterii |
| 10 martie 1856, Tohat, Sălaj |
| data şi locul morţii |
| 1 octombrie 1953, Bucureşti |
| Abstract |
| Poet, traducător, dramaturg. Studii la Universitatea din Cluj. Debutează cu versuri la Familia (1874). Colaborează, ca profesor, la publicaţii pedagogice (Educatorul, Lumina pentru toţi etc.) şi literare (Tribuna, Amicul familiei, Şezătoarea). Se distinge ca pedagog şi om de cultură interesat de luminarea ţărănimii, ca autor de manuale şcolare şi culegător de folclor pe care îl prelucrează în versuri, în stil propriu |
| Bibliografie |
|
Princesa fermecată (Sibiu, 1887), Etica sau morala filosofică (Bucureşti, 1889), Noţiuni de estetică (Bucureşti, 1891), Isprăvile lui Păcală (Bucureşti, 1894), Legenda ţiganilor (Bucureşti, 1896), Foloasele învăţăturii (Bucureşti, 1902), Din lumea satelor (Bucureşti, f.a.), Din lumea satelor (Bucureşti, f.a.), Cîntece şi poveşti (Bucureşti, 1910), Gruie al lui Novac (Bucureşti, 1913) |
|
|