Cronologia della Letteratura Rumena

Marcovici Simeon

Marcovici Simeon, numele la naştere Marcu Simion
data şi locul naşterii
25 ianuarie 1802
data şi locul morţii
1 iulie 1877, Bucureşti
Abstract

Publicist, traducător. Studii la Academia Grecească din Bucureşti şi la Colegiul „Sf. Sava”, perfecţionate în lungi sejururi la universităţile din Pisa şi Paris. Profesor de matematică, franceză şi retorică la „Sf. Sava”, participă activ la iniţiativele culturale ale lui Heliade Rădulescu, aplicînd programul iluminist al Societăţii Literare şi colaborînd la cele mai importante reviste ale epocii, între care Curierul românesc, Gazeta Teatrului Naţional, Muzeu Naţional, Conservatorul progresit. Este autorul unui Curs de retorică (1834), în care coroborează doctrina literară elaborată de Heliade Rădulescu cu exemple din poeţi preromantici şi romantici, străini şi români. Între operele traduse, amintim antologia din creaţia poetului englez Young, Culegere din cele mai frumoase Nopţi ale lui Young (1831)

Bibliografie

M-me de Tencin, Viaţa Contelui de Comminj sau Triumful virtuţii asupra patimii amorului, (Sibiu, 1830); Culegere din cele mai frumoase Nopţi ale lui Young (Bucureşti, 1831; ed. II, Bucureşti, 1835); Curs de retorică, Bucureşti, 1834; Gil Blas de Santilan (Bucureşti, 1837); Datoriile omului creştin. Întemeete pe Învăţăturile sfintei Scripturi şi date la lumină pe limba patriii în zilele prea înălţatului domn stăpînitor a toată Ţara Românească Alex. Dimitrie Ghica V.V. De paharnicu Simeon Marcovici (Bucureşti, 1839); Marmontel, Velisarie (Bucureşti, 1843); G. de Mably, Dialogurile lui Focion asupra închinării moralului cu politica (Bucureşti, 1844); Ulivo Bucchi, Francesca de la Rimini (Bucureşti, 1846); V. Alfieri, Filip, Orest (Bucureşti, 1847)

PDF