Maior Petru

Istoric, filolog, lingvist. Ideolog al Şcolii Ardelene, îşi face studiile liceale la Tîrgu Mureş şi la Blaj, unde este hirotonisit preot; urmează studii de filosofie şi teologie la institutul “De Propaganda Fide” din Roma şi studii de drept la Viena, unde este elev la şcoala „Sant’Anna”. La întoarcerea în Transilvania, după ce renunţă la preoţie, devine profesor de filosofie la Blaj şi apoi cenzor şi corector de cărţi româneşti la Tipografia regală din Buda (1809-1921). Împreună cu S. Micu-Klein şi G. Şincai, elaborează programul politic şi cultural al Şcolii Ardelene: pornind de la principii al iluminismului iosefinian, identifică în anticele origini latine ale poporului şi limbii române argumentul întemeietor pentru a-şi întemeia cererile înaintate autorităţii imperiale cu privire la recunoaşterea drepturilor politice şi civile ale naţiunii române din Transilvania. Este autorul unor opere de istorie, între care un loc însemnat ocupă Istoria pentru începutul românilor în Dacia (1812) şi Istoria besericei românilor atît a cestor dincoace, cît şi a celor dincolo de Dunăre (1813), precum şi al unor tratate lingvistice, Disertaţie pentru începutul limbei româneşti (1812), Ortographia romana sive latino-valachica, una cum clavi qua penetralia originationis vocum reserantur (1819)

Propovedanii la îngropǎciunea oamenilor morţi (Buda, 1809); Didahii adecǎ învǎţǎturi pentru creşterea fiilor la îngropǎciunea pruncilor morţi (Buda, 1809); Prediche sau învǎţǎturi la toate duminecile şi sǎrbǎtorile anului (Buda, 1810-1811; ed. II, Cluj, 1906, în appendice Propovedanii la îngropǎciunea oamenilor morţi); Istoria pentru începutul românilor în Dachia (Buda, 1812; ed. II, Buda, 1834; ed. III, Budapesta şi Gherla, 1883); Disertaţie pentru începutul limbei româneşti şi Disertaţie pentru literatura cea vechie a românilor, în Istoria pentru începutul românilor în Dachia (Buda, 1812); Istoria besericei românilor atât acestor dincoace, precum şi a celor dincolo de Dunǎre (Buda, 1813; scrierile inedite în T. Cipariu, Acte şi fragmente (Blaj, 1855) şi în Anuarul Institutului de Istorie din Cluj, 1906); Rǎspunsul la Cârtirea carea s-au dat asupra persoanei lui Petru Maior, autorul Istoriei ceii pentru începutul românilor în Dachia, (Buda, 1814); Animadversiones în recensionem Historiae de origine Valachorum în Dacia (Buda, 1814); Reflexiones în Responsum Domini Recensentis Viennensis ad Animadversiones în recensionem Historiae de origine Valachorum în Dacia (Pesta, 1815); Contemplatio recensionis în valachicam Anticriticam litterariis Ephemeridibus Viennensibus, 1816 divulgatae (Buda, 1816); Orthographia romana sive latino-valachica, una cum clavi qua penetralia originationis vocum reserantur (Buda, 1819); Dialog pentru începutul limbei românǎ întrǎ nepot şi unchi, în Orthographia romana sive latino-valachica... (Buda, 1819); Protopopadichia, adecǎ puterea, drepturile şi privileghioanele protopopilor celor româneşti din Ardeal, fragmente în Sionul românesc (nr. 10-11, 1865; nr. 2, 4-6, 9-16, 1866); Fragmente inedite din ale lui P. Maior, în Archiv pentru filologie şi istorie (nr, 2, 15, 17. 18, 19, 1867-1868); Procanon ce cuprinde în sine cele ce sînt de lipsǎ spre înţǎlesul cel deplin şi adevǎrat al canoanelor şi a toatǎ tocmeala bisericeascǎ spre folosul mai cu seamǎ a românilor, ed. îngrijitǎ de C. Erbiceanu (Bucureşti, 1894); traduceri: Francisc Heintl, Învǎţǎtura pentru prǎsirea pomilor scrisǎ de ~ (Buda, 1812); D. Nep. Neuhold, Învǎţǎturǎ de a face sirup şi zahar din mustul tuleilor de cucuruz dupǎ ce s-au cules cucuruzul de pre ei, întocmitǎ de ~ (Buda, 1812); Ioann Bürger, Dissertaţie a lui ~ despre zahar carele din must de tulei de cucuruz şi de jugastru se face. Scurtatǎ şi pre limba romǎneascǎ prefǎcutǎ (Buda, 1813); Şaptal, Rosier, Parmentier şi Dussieux, Învǎţǎturǎ despre agonisirea viţei de vie şi despre mǎiestria de a face vin. vinars şi oţet, întocmitǎ de autorii ~ şi întru acest chip scurtatǎ de abatul Ludovic Mitterpaher, iarǎ acum prefǎcutǎ în limba româneascǎ (Buda, 1813); Învǎţǎturǎ pentru ferirea şi doftoriia boalelor celor ce se încing prin ţarǎ şi a celor ce se leagǎ şi a unor boale sporadice, adecǎ pe ici pe colo îmblǎtoare ale vitelor celor cu coarne, precum şi a cailor şi a porcilor (Buda, 1816); Fénelon, Întǎmplǎrile lui Telemah fiiului lui Ulise (Odisseus), întocmite de Fénelon, arhiepiscopul Cambriei, acum întâi de pre limba italieneascǎ pre limba româneascǎ prefǎcutǎ de ~, tom I (Buda, 1818)

Istoria pentru începutul românilor în Dacia (fragment)