B

Ziarist, prozator şi traducător. Intenţionează să facă o carieră militară, dar este reformat din cauza ftiziei; se dedică apoi cauzei socialiste, este un orator foarte popular în epocă, membru al conducerii Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România (în 1885 trece la Partidul Conservator). Debutează în Literatorul (1882), colaborează asiduu la periodice socialiste (Drepturile omului, Dezrobirea, Munca, Lumea nouă), lucrează ca redactor, scoate, împreună cu Ion Luca Caragiale, Moftul român (1895), editează revista Moş Teacă (1895), traduce din literatura universală. Scrie o proză influenţată de tezele lui Dobrogeanu-Gherea, centrată în cea mai mare parte pe un personaj, memorabil, Moş Teacă, epitom al vieţii cazone, ridicol şi grotesc, de o puternică viziune satirică, insuficient potenţată însă estetic

Moş Teacă. Din cazarmă (Bucureşti, 1893), Arta pentru artă (Bucureşti, 1894), Din viaţa militară (Bucureşti, 1895), Pardon, în colaborare (Bucureşti, 1899)

Poet. Studii de drept la Universitatea din Iaşi (absolvite în 1911), este avocat dar nu profesează niciodată. Format în mediul poetic simbolist, debutează (1899), în revista Literatorul, cu poezia Şi toate, semnată V. George. Frecventează cenaclul lui Macedonski (1903-1904), din 1907 colaborează la revista Versuri, iar din 1912, la revista Flacăra. Se impune cu dificultate, probabil datorită formulei lirice extrem de diferite de posteminescianismul minor, epigonic, difuz în preajma primului război mondial, deşi decadentismul sensibilităţii sale nu este cîtuşi de puţin străin de moştenirea eminesciană. Temele dominante ale liricii sale sunt moartea, descompunerea, spaţiul închis, erosul thanatic şi patologic, o natură decrepită şi un eu nevrotic. Debutează în volum abia la finele primului război mondial (1916 – Plumb)

Traduceri: Istorie despre Arghir cel Frumos şi despre Elena cea Frumoasă şi pustiitǎ crǎiasǎ (Sibiu, 1801; ed. II, Braşov, 1809); Risipirea cea de pre urmǎ a Ierusalimului (Braşov, 1821); O mie şi una de nopţi. Istorii arabiceşti sau Halima, I-VIII (Braşov, 1836-1840); Toată viaţa, isteţiile şi faptele minunatului Tilu Buhoglindă (Braşov, 1840; ed. II, 1846); Naşterea şi toată viaţa minunatului Piticot de un cot şi cu barbă cu tot (Braşov, 1842); Cei trei fraţi gheboşi sau Trei bărbaţi şi o muiere (Braşov, 1843); Traghedia lui Samson, în cinci perdele (Sibiu, 1859; ed. II, 1864)

Poet, prozator, dramaturg. Nu există informaţii precise despre formarea sa, nici despre slujbele pe care le-a îndeplinit; se presupune că avea o formaţie juridică. În mediu literar, numele lui este legat de numeroasele traduceri făcute din autori la modă în epocă: Al Dumas tatăl şi fiul, E. Sue, W. Scott, G. Sand. F. Guizot. Preluînd lecţia romanului popular sentimental şi de aventuri, publică ciclul Misterele Bucureştilor (I-III, 1862-1864), inaugurînd tradiţia romanului de consum

Eleonora (Bucureşti, 1844); Romana (Bucureşti, 1847); Cugetǎrile singurǎtǎţii (Bucureşti, 1847); Potpuri literar (Bucureşti, 1852); Nopturnele (Bucureşti, 1853); Matei Basarab sau Dorobanţi şi Seimeni (Bucureşti, 1858); Corbea Haiducul (Bucureşti, 1859); Danubianele (Bucureşti, 1859); Zînele Carpaţilor (Bucureşti, 1860); O farsă din zilele noastre (Focşani, 1860); Impresiuni din carnavalul 1861 (Focşani, 1861); Heptameron (Focşani, 1861); Misterele Bucureştilor, I-III (Bucureşti, 1862-1864); Orele dalbe (Bucureşti, 1864); Satire (Bucureşti, 1867); Fabule alese (Bucureşti, 1868); Cǎlǎtoria printre secolii istorici (Bucureşti, 1870); Opere complete, I, Limba română şi tradiţiunile ei (Brǎila, 1872); Amor - Patria şi Dumnezeu dupǎ poeţii indiani (Galaţi, 1874; ed. II, Patria şi Dumnezeu, Cǎlǎraşi, 1881); Vocabular de 2000 termini, idiotisme, locuţiuni, proverbi şi alte dificultǎţi ale limbei franceze traduse în echivalenţele lor din limba românǎ (Galaţi, 1874); Opere poetice, I, Legende şi balade (Galaţi, 1876); Nǎtǎrǎii (Galaţi, 1876); Ecouri poetice (Galaţi, 1877); O scenǎ dintr-o mie (Galaţi, 1877); Lumea se dǎ pe gheaţǎ (Galaţi, 1877); Sergentul rǎnit (Galaţi, 1877); Alestar (Galaţi, 1878); Ordinea zilei (Galaţi, 1879); Batista Veleli sau Rǎzbunarea poporului (Galaţi, 1879); Femeile noastre (Galaţi, 1880); Drapelul sîngerat (Galaţi, 1880); Dama de cupǎ (Galaţi, 1880); Nebunia de la Plevna. Gornistul şi turcul sau Tichia dracului (Galaţi, 1880); O luptă între fiare (Galaţi, 1880); Tinerel sau Păstorul domn (Călăraşi, 1881); Yavana şi Nurvady, ed. II (Călăraşi, 1881); Emblema maternităţii (Călăraşi, 1881); Barba lui Ştefan cel Mare (Craiova, 1882); Comedia stelelor (Craiova, 1882); Palatul fermecat sau Crucea şi sfoara (Bucureşti, 1883); Biciul lui Dumnezeu (Bucureşti, 1884); Cheia de aur (Bucureşti, 1884); Confidenţele unui om de inimă (Bucureşti, 1885); Caritatea în costum de carnaval (Bucureşti, 1887); Daciada (Brăila, 1890); Mina Haiduceasa, fata codrilor (Bucureşti, 1894); Fîntîna zînelor (Bucureşti, 1896); Wogg-Jersey şi umbra sa (f.l., f.a.); Muncitorii statului (Galaţi, f.a.); Contrabandiştii sau ochire asupra contrabandei şi fraudelor din Galaţi (Galaţi, f.a.); Pasărea măiastră (Vălenii de Munte, 1909); Poezii alese, pref. de N. Iorga (Vălenii de Munte, 1909); Traduceri: J. F. Romani, Lucreţia Borgia, muzică de G. Donizetti (Bucureşti, 1845); S. S. Cammarano, Lucia de Lamermoor (Bucureşti, 1845); Al. Dumas, Castelul Brâncovenesc. Carnavalul Veneţiei. Visul unei vieţi omeneşti (Bucureşti, 1852); G. Sand, Orbul (Bucureşti, 1853); idem, Dominoul roşu (Bucureşti, 1853); idem, Metella (Bucureşti, 1853); E. Sue, Mathilde sau memoriile unei fete june, I-IV (Bucureşti, 1853-1854); Al. Dumas-fiul Dama cu mărgăritari, I-Il (Bucureşti, 1854); idem, Iacobinii şi girondinii (Bucureşti, 1855); idem, Isaak Lakedem, I-IV (Bucureşti, 1855-1856); idem, Lena şi ziua fără mîine (Bucureşti, 1855); G. Sand, Lacul dracului (Bucureşti, 1855); W. Scott, Richard Inimă de Leu sau Talismanul (Bucureşti. 1856); idem, Fidanţata de Lamermoor (Bucureşti, 1856); Fr. Guizot, Istoria civilizaţiunii în Europa. De la căderea Imperiului roman pînă la Revoluţia franceză, I-V (Bucureşti, 1856); Al. Dumas, Cei patruzeci şi cinci, I-IIl (Bucureşti, 1856-1857); Fr. Guizot, Istoria civilizaţiunii din Francia, I-IIl (Bucureşti, 1856-1859); Al. Dumas, Contele de Monte Cristo, I-VIII (Bucureşti, 1857-1858); idem, Maria Stuart (Bucureşti, 1858); idem, Marchiza de Brinvilliers (Bucureşti, 1858); R. Picard, Album internaţional cuprinzînd descripţiunea ceremonialelor religioase ale tuturor naţiilor, în colab. cu M. Wertheimer, I-VI (Bucureşti, 1870-1874)

Jurnal de bord (Bucureşti, 1901)

Prozator. Absolvent al Facultăţii de Litere din Bucureşti (1896), devine profesor de geografie în învăţămîntul liceal, pînă la sfîrşitul vieţii. Debutează în revista şcolară Mugurul (1888), colaborează ulterior la numeroase periodice culturale (România literară, Generaţia nouă, Revista nouă, Convorbiri literare, Sămănătorul, Luceafărul, Ramuri, Flacăra etc.). Continuă tradiţia prozei scurte întemeiate de clasicii secolului al XIX-lea, lipsit de invenţie sau de suflu epic, în schimb, talentat cînd este vorba despre expresia eliptică, privirea detaliată a banalului (în episoade provinciale de viaţă), într-un registru stilistic umoristic, accesibil

Nuvele (Bucureşti, 1903), Vulturii (Bucureşti, 1907), Norocul (Bucureşti, 1907), Noi şi vechi (Bucureşti, 1909)

Prozator şi publicist. Studii de Litere şi Drept la Bucureşti, implicat în revoluţia Junilor Turci, ajunge parlamentar la Constantinopol (1908) şi ministru în guvernul Junilor Turci (1913). Are o activitate politică şi culturală importantă în comunitatea aromânească, înfiinţează primul ziar aromânesc la Salonic, Deşteptarea (1908). Colaborează la Sămănătorul, Ovidiu, Arhiva, Gîndul nostru, Flacăra, Adevărul, Dimineaţa. Autor de literatură pentru copii şi de manuale şcolare, lipsit de originalitate dar vulgarizator de talent, are o operă întinsă, configurată cu precădere după primul război mondial

Părăvulii, anecdote populare (Bucureşti, 1901)

O bună educaţie. Poezii şi fabule (Bucureşti, 1845), Fă-mă, tată, să-ţi semăn sau Generaţia actuală din generaţia trecută (Bucureşti, 1860), Culegere de fabule (Bucureşti, 1860); Poezii, I-II (Bucureşti, 1898), Fabule alese (Vălenii de Munte, 1910)

Istoric, prozator. Începe să studieze cu preceptori privaţi, apoi este elev la Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti. În anii care preced revoluţia de la 1848, participă activ la viaţa politică a Principatului muntean, luînd parte la tentativa de detronare a principelui Ghica (1840), se dedică studierii istoriei patriei şi difuzării idealurilor revoluţionare paşoptiste. Împreună cu latinistul ardelean Aug. Tr. Laurian, întemeiază revista Magazin istoric pentru Dacia (1845-1848); colaborează la întemeierea societăţii secrete Frăţia. Între 1846 şi 1848 se află la Paris unde îşi reia studiile de istorie şi totodată participă la activitatea Societăţii Studenţilor Români. În 1848, revenit în patrie, ia parte activă la guvernul revoluţionar, asumînd funcţiile de ministru de externe şi secretar, contribuie la redactarea programului politic, Proclamaţia de la Izlaz. La înfrîngerea revoluţiei, pleacă în Transilvania şi apoi în Franţa. În exil, scrie cea mai importantă operă a sa, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul (1878), tratat istoric în care caută să îmbine documentarea istoriografică potrivit unei perspective ştiinţifice cu naraţiunea eroică despre trecut, înţeleasă ca exemplu şi învăţătură pentru generaţiile viitoare

Puterea armată şi arta militară de la întemeierea Principatului Valahiei până acum (Iaşi, 1844; ed. II, 1871); Cuvînt preliminariu despre izvoarele istoriei românilor (Bucureşti, 1845); Drepturile românilor către Înalta Poartă (Bucureşti, 1848); Question économique des Principautés Danubiennes (Paris, 1850); Istoria românilor subt Mihai-Vodă Viteazul urmată de scrieri diverse, precuvîntare şi note de A. I. Odobescu (Bucureşti, 1878; ed. II, 1887); Istoria românilor sub Mihai Vodă Viteazul (Bucureşti, 1901; ed. II, 1910)

Jurist, filosof. Reprezentant al Şcolii Latiniste Ardelene. Studii de filosofie şi teologie la Blaj. Devine profesor la liceul din Blaj, dar – din cauza unui conflict cu episcopul greco-catolic I. Lemeni – este nevoit să plece din învăţămînt. Îşi reia studiile juridice, la Sibiu, apoi la universităţile din Viena şi Pavia. Din 1854, este profesor de drept, filosofie şi estetică, mai întîi la gimnaziu, apoi (din 1864) la universitatea din Iaşi. Participă la mişcările revoluţionare ardelene, pronunţînd un discurs fundamental în catedrala din Blaj (14 mai 1848), în care ia apărarea drepturilor comunităţii româneşti şi respinge propunerea de unire a Transilvaniei cu Ungaria. Datorită rigorii construcţiei şi măiestriei retorice, discursul lui Bărnuţiu a fost asumat de istoriografia literară ca model de tehnică oratorică

Raporturile românilor cu ungurii şi principiele libertăţei naţiunali (Viena, 1852); Dreptul public al românilor (Iaşi, 1867); Dreptul natural privat (Iaşi, 1868); Dreptul natural public (Iaşi, 1870); Pedagogia (Iaşi, 1870); Psihologia empirică şi logica (Iaşi, 1871); Discurs ţinut în Cîmpia Libertăţii din Blaj, 1848 (Sibiu, 1902); Discursul ţinut în catedrala Blajului 2/14 mai 1848 (Bucureşti, 1909)

Visuri de noroc (Bucureşti, 1903), Ramuri (Budapesta, 1906), Poezii (Bucureşti, 1907), Impresii de teatru din Ardeal (Arad, 1908), Nuvele (Bucureşti, 1909), Sirena. Jurămîntul (Beiuş, 1912), Se face ziuă (Bucureşti, 1914)

Poet, tatăl lui Nicolae Beldiceanu. Frecventează Academia Mihăileană din Iaşi, specializîndu-se în istoriografie. În acelaşi timp cu activitatea de profesor, se ocupă de numismatică, epigrafie, arheologie. Debutează cu versuri în revista Lumina (1863). Colaborează la multe periodice din epocă: Convorbiri literare, Contemporanul, Eveniment literar, Arhiva ecc.; întemeiază revista Cultura (1883) şi Cercul literar (1888-1889) este membru al Societăţii Ştiinţifice şi Literare din Iaşi şi al cenaclului Junimea. Activitatea sa artistică, paralelă celei ştiinţifice, se concretizează într-o primă etapă în versuri epigonice pe model eminescian, mai apoi – într-o poezie de atitudine socială şi de experimente formale inovatoare

Tala. Nuvelă contimporană (Iaşi 1882); Antichităţile de la Cucuteni. Schiţă arheologică (Iaşi, 1885); Epitaful aflat la Buneşti (Iaşi, 1888); Elemente de istoria românilor, I-III (Iaşi, 1893-1894); Poezii (Iaşi, 1893); Doine (Iaşi, 1893); Poezii (Bucuresti, 1914)

Chipuri de la mahala (Bucureşti, 1905), Cea dintîi iubire (Bucureşti, 1906), Maica Melania (Bucureşti, 1909), Povestiri mărunte (Bucureşti, 1909), Taină (Bucureşti, 1909), La un han, odată… (Bucureşti, 1911), Neguri (Bucureşti, 1911), Chilia dragostei (Bucureşti, 1913), Fetiţa doctorului (Bucureşti, 1914)

Poet, traducător. Aparţine unei vechi familii aristocratice. Participă activ la viaţa politică şi culturală a Principatului Moldovei. Prin căsătorie, intră în legătură cu poetul C. Conachi, care devine modelul său liric. Producţia sa poetică originală este puţină şi lipsită de valoare estetică: numele lui este legat de textul scris cu ocazia mişcărilor revoluţionare de la 1821, Tragodia sau mai bine a zice Jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea grecilor, 1821, poem care se înscrie în tradiţia secolului al XVII-lea, a cronicilor rimate. Activitate intensă de traducător, din autori francezi, din care traduce fie după original, fie după intermediare greceşti, potrivit obiceiului epocii

Eterie sau Jalnicile scene prilejuite în Moldavia din rǎzvrǎtirile grecilor prin şeful lor lui Alesandru Ipsilanti, venit din Rusia la anul 1821… ed. de banul şi cavaleriul Alecu Balica (Iaşi, 1861); Tragodia sau mai bine a zice Jalnica Moldovii întîmplare dupǎ răzvrătirea grecilor, 1821 şi Stihuri făcute la Tazlău în vremea închiderii mele acolo, anul 1824, aprilie 20, în vol. M. Kogălniceanu, Cronicele României sau Letopiseţele Moldovei şi Valahiei, III (Bucureşti, 1874). Traduceri: Chr. A. Rückert, Învăţătură sau povăţuire pentru facerea pînii cei de obşte (Iaşi, 1818); S. Gessner, Moartea lui Avel (Buda, 1818); Florian, Istoria lui Numa Pompilie, al doilea craiu al Romii (Iaşi, 1820); Voltaire, Tragodia lui Orest (Buda, 1820); J. Pr. Régnard, Menegmi sau Fraţii cei de gemine, in Arhiva (III, 1892)

Poet şi dramaturg, îşi adaugă numele de familie al soţiei – Dabija – ca recunoştinţă pentru că ea îi “poleia” versurile. Face carieră militară (ajunge general) şi politică (este ales senator), literatura fiind o pasiune aparte. Membru al Junimii, colaborator la Convorbiri literare, el consideră că rolul literaturii este de a cultiva şi valorifica resursele originale străvechi, folclorice, promovînd o direcţie naţională, în descendenţă paşoptistă. În teatru, pe lîngă o activitate prodigioasă ca libretist, abordează aproape toate speciile comediei, scrie drame istorice naţionale, fiind un dramaturg de mare succes în epocă

Radu III cel Frumos (Iaşi, 1875), Drepturile ovreilor (Iaşi, 1879), Olteanca (Iaşi, 1880), Pygmalion, regele Feniciei (Bucureşti, 1886), Amilcar Barca, generalissim al Cartaginei (Bucureşti, 1894), Cuminţenia fetelor (Bucureşti, 1894), Criza şi armata (Bucureşti, 1901), Mustrare de cuget (Bucureşti, 1913)

Prozatoare. Aparţine, prin naştere şi căsătorie, înaltei boierimi româneşti, înrudindu-se, după mamă, cu familia Mavrocordat, şi prin căsătorie cu Anna de Noailles; se stabileşte în Franţa, dar face scurte sejururi în România. Prozatoare de expresie franceză, scrie pentru reviste româneşti şi franţuzeşti, între care Revista Fundaţiilor Regale, Convorbiri literare, Revue des deux mondes. În volumul Isvor, le Pays des saules (I-II, 1923), descrie relaţia sa cu patria de origine

Les huit paradis (Paris, 1908); Au bal avec Marcel Proust (Paris, 1911)

Poet şi dramaturg. Face liceul la Cernăuţi, studii universitare la Iaşi, Viena şi Berlin, işi ia doctoratul în filosofie la Giessen (1870), revine apoi în Moldova unde va fi bibliotecar, revizor şcolar, profesor de liceu. Colaborează la Convorbiri literare (din 1867), scrie şi poezii lirice sau filosofice, adunate tîrziu în volum. Este un poet ilustrativ pentru ceea ce Maiorescu numea “direcţia nouă”, prin amestecul de romantism (lipsit de fervoare inovativă, însă) şi neoclasicismul la care aderă în mod explicit. Mai accesibil contemporanilor decît Eminescu, poezia lui nu mai are în schimb astăzi decît un interes documentar

Lăpuşneanu-vodă (Cernăuţi, 1884); Din scrierile lui Bodnărescu (Cernăuţi, 1884); Reminescenţe din Putna (Iaşi, 1869)

Critic, istoric literar. După ce a făcut studii liceale la Braşov, urmează cursuri de logică, istorie şi filosofie la universităţile din Budapesta, Iena şi Viena. Întors în patrie, se împarte între predarea filosofiei şi jurnalistică, colaborînd la revistele Gazeta Transilvaniei, Tribuna, Convorbiri literare. Din 1893 în 1894 e director al revistei Gazeta Bucovinei. În 1919, este chemat să predea literatură română la Facultatea de Litere de la Universitatea din Cluj. Formaţia sa critică se întemeiază pe principiul modelului maiorescian şi junimist, în consecinţă severitatea judecăţii este însoţită de un stil ironic care depreciază mediocritatea şi lipsa valorii literare. Cu timpul, criteriul identificării contextului istoric în care artistul sau opera se situează va deveni esenţial în formularea judecăţii critice. În unele aspecte, metoda sa critică anticipă întîlnirea dintre istoria evenimenţială şi literatură, care va defini perspectiva critică călinesciană

Petru Maior (Cernăuţi, 1893); Canoanele şi politica (Sibiu, 1895); Despre Grigore Alexandrescu (Bucureşti, 1900)

Istoric, filolog, jurist. Studii superioare filosofice şi juridice la Seghedin, Oradea şi Pesta. Este redactor la Biblioteca românească a lui Zaharia Carcalechi şi corector la tipografia Universităţii din Buda, iar din 1833 se stabileşte în Moldova, unde va fi profesor la Academia Mihăileană, va avea funcţii publice şi politice (ministru al Justiţiei între 1860 şi 1861). Discipol al Scolii ardelene, el adaugă ideilor acesteia, pe care le apără, forme polemice savuroase, mergînd de la ironia solemnă la epitetul gros, anticipînd uneori stilul maiorescian

Respundere dezgurzătoare la cîrtirea cea din Halle în anul 1823 sub titula: Erweiss dass die Walachen nicht römischer Abkunft sind (Adecă Arătare cum că românii nu sunt viţă de romani) de C. consiliar de *** făcută (Pesta, 1828), Anticile romanilor acum întîia oară româneşte scrise, I-II (Buda, 1832-1833), Curs de drept penal (litografiat), Curs de drept roman (litografiat) (Iaşi, f.a.)

Poet, romancier. După studii la Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti, devine copist la Cancelaria Statului. Debutează în 1842 cu elegia O fată tînără pe patul morţii, publicată în Curier de ambe sexe, colaborează la cele mai importante reviste ale epocii, Curierul românesc, Foaie pentru minte, inimă şi literatură, Propăşirea. Participă activ la viaţa culturală şi politică a Principatului Munteniei, aderînd la Asociaţia Literară şi la societatea secretă „Frăţia”. Din 1846 în 1848, studiază la Paris, unde urmează cursurile lui J. Michelet şi E. Quinet, participînd totodată la activităţile Societăţii Studenţilor Români. Întors în ţară, aderă la revoluţia de la 1848, asumînd conducerea revistei Poporul suveran. Constrîns să se exileze, după o şedere de cîţiva ani la Paris, întreprinde o serie de călătorii în Europa şi Orientul mijlociu. Această experienţă va sta la baza culegerilor de poeme Macedonele şi Florile Bosforului, în care convenţionalul situaţiilor este compensat de calitatea descrierilor geografiei exotice. În 1857, întors în patrie, preia direcţia revistei pro-unioniste Dîmboviţa. În 1866, se retrage din viaţa publică, dedicîndu-se exclusiv literaturii. Figură exemplară a romantismului paşoptist, Bolintineanu ilustrează genurile paradigmatice ale literaturii epocii: legendele istorice, unde recuperarea trecutului are o clară valenţă revoluţionară, şi balada fantastică. În acelaşi timp, scrie roman, un gen aproape necunoscut în literatura română cultă: în 1855 publică romanul epistolar Manoil; în 1862, publică Elena, oferind, dincolo de schema narativă convenţională, un bun exemplu de analiză psihologică a personajelor. Textul cel mai reprezentativ al producţiei poetice a lui Bolintineanu este poemul Conrad (1867), compendiu de vechi motive precum ruinele şi exilul, care devin transfigurări ale existenţei înstrăinate a poetului romantic.

Colecţie din poeziile domnului D. Bolintineanul (Bucureşti, 1847); Cîntece şi plîngeri, editate sub îngrijirea D. G. Sion (Iaşi, 1852); Les Principautés Roumaines (Paris, 1854); Manoil sau căderea şi inălţarea omului prin femeie. Roman naţional (Iaşi, 1855); Poesiile vechi şi noue ale D-lui Dimitrie Bolintineanu, edate sub îngrijirea D. G. Sion (Bucureşti, 1855); Călătorii în Palestina şi Egipt, pref. de G. Sion (Iaşi, 1856; ed. II, Bucureşti. 1870); L'Autriche, la Turquie et les Moldo- Valaques (Paris, 1856); Călătorii pe Dunăre şi în Bulgaria (Bucureşti. 1858; ed. II, 1911); Legende sau basme naţionale în versuri, I-II (Bucureşti, 1858); Melodii române (Bucureşti, 1858); Călătorii în Moldova (Bucureşti, 1858); Vizita domnitorului Principatelor Unite la Constantinopole (Bucureşti, 1860); Nemesis. Satire politice, I-II (Bucureşti, 1861); Cestiunea unirii la Constantinopole (Bucureşti, 1861); Legende noui (Bucureşti, 1862); Elena. Roman original de datine politic-filosofic (Bucureşti, 1862); Călătorii la românii din Macedonia şi Muntele Atos sau Santa-Agora (Bucureşti, 1863); Viaţa lui Mihai Viteazul (Bucureşti; 1863; ed. II,1870); Viaţa lui Ştefan Vodă cel Mare (Bucureşti, 1863; ed. II, 1870); Viaţa lui Vlad Tepeş şi Mircea Vodă cel Bătrîn (Bucureşti, 1863; ed. II,1870); Poezii de D. Bolintineanu atît cunoscute, cît şi inedite, I-II (Bucureşti, 1865; ed, II, 1865); Brises d'Orient, Poésies roumaines (traduites par l'auteur lui-même), précédées d'une préface de M. Ph. Chasles (Paris, 1866); Florile Bosforului (Bucureşti, 1866); Călătorii în Asia Mică (Bucureşti, 1866); Viaţa lui Vodă Cuza (Bucureşti, 1866); Alexandru Lăpuşneanu şi după bătălia de la Călugăreni (Bucureşti, 1867); Conrad, poemă în patru cînturi şi note explicative (Bucureşti, 1867); Călătorii în Egipt (Bucureşti, 1867); Mihai Viteazul, condamnat la moarte (Bucureşti, 1867); Ştefan Vodă cel Bărbat, dramă în patru acte, Poezii noi (Bucureşti, 1867); Drame historice (Bucureşti, 1868); Ştefan Gheorghe Vodă sau Voi face doamnei tale ce ai făcut jupînesei mele (Bucureşti, 1868); Cartea poporului român (Bucureşti, 1869); Domnii regulamentari şi Historia celor trei ani de la 11 Februarie pînă astăzi (Bucureşti, 1869); Ielele, grame şi epigrame politice (Bucureşti, 1869); Nepăsarea de religie, de patrie şi de dreptate la români (Bucureşti, 1869); Românii robi la Austro-Maghiari? (Bucureşti, 1869); Viaţa lui Damian August, fondatorul neamului românesc (Bucureşti, 1869); Poezii din tinereţe nepublicate încă (Bucureşti, 1869); Traianida. Poemă epică naţională (Bucureşti, 1870; ed. Il,1872); Menadele, Satire politice, sociale (Bucureşti, 1870); Cleopatra Regina Egiptului (Bucureşti, 1870); Plîngerile României (Bucureşti, 1870); Poezii. Culegere ordinată de chiar autorul, cu o pref. de G. Sion, I-II (Bucureşti, 1877); Cîteva poezii (Bucureşti, 1885); Legende şi balade (Bucureşti, 1894; ed. II, 1895; ed. III, 1896)

Poet, ziarist. Studii la Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti, după care este introdus de I. Cîmpineanu şi I. Heliade Rădulescu în mediul cultural al Societăţii Filarmonice. În 1836, întemeiază revista Curiosul, în care publică articole de autori străini şi sfaturi practice. Colaborează la revistele lui G. Bariţ şi I. Heliade Rădulescu, este membru al societăţii secrete „Frăţia”. În 1840, acuzat de a fi participat la complotul împotriva principelui Ghica, este surghinuit la un schit. Participă la revoluţia din 1848, împărţind cu Bălcescu funcţia de secretar al guvernului provizoriu. Exilat la Paris, aprofundează studii de numismatică şi arheologie, întemeiază revista Buciumul (1857). Revenit în patrie (1857), susţine dubla alegere a lui Al. I. Cuza, cu o campanie de informare desfăşurată în periodicele importante ale epocii, Românul, Naţionalul, Dîmboviţa. În 1869, este numit preşedinte al Comitetului Arheologic din Bucureşti, sarcină care îi dă posibilitatea de a-şi aprofunda cercetările arheologice şi istorice asupra originii dacice a românilor. Numele lui rămîne legat de activitatea de editorialist politic – articolele lui întemeiază publicistica modernă – şi de arheolog. Ideolog al „dacismului”, ipoteză potrivit căreia nucleul fundamental al culturii române este de căutat în cultura dacică. Poet convenţional, numele lui rămîne legat de scrieri de inspiraţie socială, Carnavalul, Alaiul unui cerşetor, Ţiganul, care îi construiesc imaginea unui apărător al celor umili, consacrată de Eminescu în Epigonii

Operile lui Bolliac. Meditaţii (Bucureşti, 1835); Din poeziile lui Bolliac (Bucureşti, 1843); Poesii noue (Bucureşti, 1847); Topographie de la Roumanie (Paris, 1856); Choix de Léttres et Mémoires sur la Question Roumaine (Paris, 1856); Domnul Tudor. Episode de la Révolution Roumaine de 1821 (Paris, 1856; ed. II, 1857); Mémoires pour servir à l'histoire de la Roumanie (Paris, 1856); Poezii. Renaşterea României (Paris, 1857); Culegere de mai mulţi articoli publicaţi atît în străinătate cît în ţară (Bucureşti, 1861); Călătorie arheologică în România (Bucureşti, 1861); Monastirile din România (Monastirile închinate) (Bucureşti, 1861); Monastirile din România (Monastirile zise Brâncoveneşti) (Bucureşti, 1863; versiune franceză, 1866); Poezii umanitare (Bucureşti, 1866); Excursiune archeologică din anul 1869 (Bucureşti, 1869); Bolnavul fără voie sau Domn căpitan care şi-a pierdut pantalonii (Bucureşti, 1898)

Prozator. Militar de carieră, scrie, după primul război mondial, o proză satirică inspirată de viaţa cazonă, foarte apreciată în perioada interbelică de N. Iorga, E. Lovinescu etc. Debutează cu un volum de specialitate, ca inspector de studii la Şcoala de Ofiţeri de Infanterie

Educaţia socială a naţiunii armate (Bucureşti, 1914)

Fiu de boiernaşi locali, prozator. Debut în revista România (1883), cu nuvela Dolores. Studii de medicină abandonate, apoi studii juridice (licenţă în 1892, va profesa ca judecător); membru al societăţii Junimea, colaborează la Convorbiri literare (1890-1903). Se apropie de gruparea Vieţii româneşti (din 1903). În timpul primului război mondial, se consacră publicisticii, intră în viaţa politică (activitate parlamentară pînă în 1940) etc. Este consacrat ca un prozator subiectiv şi liric, ce preferă să înfăţişeze scene din viaţa inadaptaţilor social, a căror soluţie este refugiul în amintire, paseismul, existenţa patriarhală edulcorată (Moartea lui Castor, Neamul Udreştilor, Blana lui Isaia, Nicolăiţă Minciună). Axa principală a creaţiei sale urmăreşte destrămarea istorică a boierimii: o dimensiune etică a acestei reflecţii este mai apreciată în contemporaneitatea scriitorului decît subtextul ideologic al unei asemenea proze

Nuvele şi schiţe (Bucureşti, 1903), În lumea dreptăţii (Iaşi, 1906), Pe marginea cărţilor (Bucureşti, 1911), Întuneric şi lumină (Iaşi, 1912)

Publicist şi memorialist. Studii la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta (1887-1891; licenţă în maghiară şi germană); doctorat în 1891. Debutează în Revista filosofică maghiară, iar în 1891 îşi publică, tot în maghiară, teza de doctorat despre Andrei Mureşanu. Este o vreme profesor de liceu în Transilvania, din 1893 se consacră ziaristicii: preia redacţia Tribunei (1893), întemeiază o serie de periodice: Dreptatea (1894-1895), la Timişoara, Patria (1897-1900), la Cernăuţi, Drapelul (1901-1919), la Lugoj, afirmîndu-se ca o voce importantă a generaţiei Memorandumului şi a luptei pentru Marea Unire din 1918. Activitatea pro-unionistă îi atrage persecuţia autorităţilor austro-ungare (este închis în 1893, 1894, 1918). După Unire, deţine o serie de funcţii publice şi politice. Este ales membru al Academiei Române (1919). Amintirile sale au o valoare cu precădere documentară

Muresianu Andras (Budapesta, 1891), Pagini răzleţe (Braşov, 1902), Tabla de la Lugoj (Lugoj, 1903), Cîntăreţii noştri la Bucureşti (Lugoj, 1908), Ciprian Porumbescu (Lugoj, 1908), Alecsandru de Mocsony (Braşov, 1910), Coriolan Brediceanu (Lugoj, 1911)

Prozator, dramaturg, traducător şi gazetar. Studiază la pensioane particulare bucureştene şi la Colegiul “Sf. Sava”, lucrează ca funcţionar de stat, practică la un moment dat avocatura. Debutează ca traducător al nuvelei Celestina de Florian, în Vestitorul românesc (1853); a mai tradus ulterior din Boccaccio, Florian şi Paul de Kock. Colaborează la reviste conduse de B. P. Hasdeu (Anunţătorul român, Satyrul). Deşi publică şi cîteva comedii şi canţonete comice, rămîne în posteritate pentru romanul său Misterele din Bucureşti, unde, în descendenţa lui Eugène Sue, promovează idealuri sociale umanitare prin intermediul unei ficţiuni tenebroase, cu intrigi complicate, cu elemente de romantism negru, alături de care îşi fac loc accentele unei perspective realiste interesante asupra perioadei postpaşoptiste

Fata sub epitrop. Comedie într-un act cu cîntece (Bucureşti, 1855), Momente de distracţie sau bune aventuri (Bucureşti, 1857), Teatru (Bucureşti, 1857), Revederea Moldovei cu România subt Alecsandru Ioan I în 1859 (Bucureşti, 1859), Misterele din Bucureşti, I-II (Bucureşti, 1862), Judecata lui Brînduş. Comedie în trei acte (Bucureşti, 1864), Zulufenblum sau drepturile evreilor. Canţonetă-satiră (Bucureşti, 1879), O floare la Plevna. Romanţă (Bucureşti, 1880), Zapciu. Canţonetă-satiră (Bucureşti, 1881), Bătăuşii. Tablou de moravuri (Bucureşti, 1894), Ebrei în România (Bucureşti, 1885)

Istoric al teatrului şi folclorist. Studiază la Academia Mihăileană din Iaşi, la Facultatea de Drept din Iaşi (1860-1861), la Conservatorul din Paris (absolvit în 1863) şi la Facultatea de Drept din Paris (licenţă în 1865). Debutează într-o publicaţie periodică pe care o scoate el însuşi, Almanahul muzical (1875), cu un studiu despre Conservatorul muzical ieşean. Este membru al Junimii şi al Societăţii Stiinţifice din Iaşi. Colaborează la periodice precum Convorbiri literare, Arhiva, Revista pentru istorie, arheologie şi filologie, Românul. Este magistrat (1866-1871) şi apoi profesor la Conservatorul ieşean (1877-1901). Pasionat animator al vieţii culturale şi artistice, are preocupări foarte diverse, culminînd cu aceea de violonist şi compozitor. Pentru a studia folclorul, călătoreşte mult în provinciile istorice, dar şi la românii sud-dunăreni (Macedonia, Istria, Moravia, Asia Mică). Studiile sale, riguros ştiinţifice, asupra literaturii populare, nu au în vedere latura artistică a acesteia, dar oferă complexitatea unor perspective deopotrivă filologice, etnografice, istorice

Ius Romanum (Paris, 1865), O călătorie în Dobrogea (Iaşi, 1880), Despre crestăturile plutaşilor pe cherestele şi alte semne doveditoare de proprietate la români (Iaşi, 1880), Datinile poporului român la înmormîntări (Iaşi, 1882), O călătorie la Muntele Athos (Iaşi, 1884), Cercetări asupra Conservatorului Filarmonic-Dramatic din Iaşi (Iaşi, 1888), Cercetări despre şcoalele româneşti din Turcia (Bucureşti, 1890), O călătorie în satele româneşti din Istria (Bucureşti, 1891), O călătorie în satele româneşti din gubernia Kerson (Iaşi, 1893), Cîntecul lui Mihai Viteazul la românii din Bithinia (Asia Mică) (Iaşi, 1893), Condica şireţilor (Iaşi, 1895), O călătorie la românii din Moravia (Iaşi, 1894), O călătorie la românii din insula Veglia (Iaşi, 1895), O călătorie la românii din Silezia austriacă (Iaşi, 1896), O călătorie la românii din Kraina, Croaţia şi Dalmaţia (Iaşi, 1908), Scrierile muzicale ale lui Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei (Bucureşti, 1911)