I

Critic, istoric literar, eseist şi romancier. Studii de Litere la Iaşi (1891-1895), activitate politică în cercurile socialiste ale timpului. În 1894, devine redactor la ziarul social-democrat bucureştean Lumea nouă. Profesor de română la diferite licee, apoi la Facultatea de Litere din Iaşi (doctorat în 1912, cu o teză despre opera lui Alexandru Vlahuţă). În 1906, împreună cu C. Stere, scoate revista Viaţa românească, al cărei secretar de redacţie va fi pînă în 1933. Este autorul doctrinei poporanismului literar (pînă în 1916), şi teoretician al specificului naţional, partizan al perspectivei sociologice şi psihologice în critica literară, teoretician al ideii de selecţie literară. Analist rafinat (şi prozator de atmosferă), caută să cuprindă opera studiată din cît mai multe unghiuri complementare, fiind de fapt partizanul unei critici adecvate obiectului şi astfel – complete în demersul său

Spiritul critic în cultura românească (Iaşi, 1909), Scriitori şi curente (Iaşi, 1909), Opera literară a dlui Vlahuţă (Iaşi, 1912)

Spiritul critic în cultura românească

Poet, critic literar. Studii liceale la Colegiul „Sf. Sava” şi apoi – studii unversitare la Paris, unde colaborează la revista Buciumul, a lui Bolliac. În 1860, devine redactor al periodicului Dîmboviţa, apoi director al său din 1862 (an în care revista îşi schimbă numele în Independinţa română). Publică articole de critică literară şi teatrală, versuri anonime sau cu pseudonimul Radion în Revista română, Românul, Conştiinţa naţională. După 1865, renunţînd la ziaristică, asumă funcţii publice şi politice: este director la Ministerul Cultelor (1865), deputat (1866), însărcinat cu afaceri la Belgrad (1867-1870). Numele său se leagă de reflecţia asupra valorii estetice a operei literare, care anticipă critica valorilor, maioresciană

Cînturi intime, versuri (Bucureşti, 1854); Odă la România (Paris, 1859); Domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi Unirea completă a Principatelor (Bucureşti, 1861); Două conferinţe despre domnia lui Ştefan cel Mare (Bucureşti, 1865)

Critic literar. Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi (1890-1893). Întemeiază (împreună cu G. Ibrăileanu, N. Savin, D. Moscu şi T. Cardaş) societatea literară Orientul, de orientare socialistă (1887). Debutează cu articolul Împrejurări uşurătoare în revista Şcoala nouă din Roman (1889). Scrie articole de critică socială la periodicele Critica socială, Munca, Evenimentul. Deşi marcate de dogmatismul unei adeziuni strînse la vederile socialiste (este un partizan al lui Dobrogeanu-Gherea), critica lui literară şi studiile de sociologie literară se disting prin orizontul larg al referinţelor

Scrieri literare (Iaşi, 1895)

Istoric, istoric şi critic literar, memorialist, dramaturg, poet. Creator de o capacitate exorbitantă, este autorul unei opere impresionante mai întîi prin dimensiuni şi prin multiplicitatea domeniilor de studiu. Debut absolut în ziarul Lupta (1890), cu un articol despre Năpasta lui Caragiale. Laureat în Litere la Iaşi (1889), nu profesează, ci face publicistică, apoi pleacă la studii în Franţa (1890, diplomat în 1893, la École des Hautes Études). Profesor titular la Universitatea din Bucureşti (1895), membru corespondent al Academiei Române (1897). Intensă activitate didactică şi de cercetare, dublată de o activitate literară la fel de prodigioasă. Este legat de cercul de la Sămănătorul, la conducerea căreia (1903-1906) va determina o anumită doctrină. Polemici violente cu Viaţa românească şi Vieaţa nouă, întemeiază reviste cu ideologie similară Sămănătorului, Neamul românesc (1906), Floarea darurilor (1907), Neamul românesc literar (1908), Drum drept (1913). Devine membru al Academiei Române în 1910. Se implică în ajutorarea luptei naţionale a românilor ardeleni înainte de primul război mondial. Autor al unei opere inegale, Iorga transfigurează cu o capacitate unică istoria naţională în literatură şi aduce literatura între instrumentele cercetării istorice

Poezii (Bucureşti, 1893), Schiţe din literatura română, I-II (Iaşi, 1893-1894), Amintiri din Italia. Giosué Carducci (Bucureşti, 1895), Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea, I-II (Bucureşti, 1901), Scrierile Cantacuzinilor (Bucureşti, 1901), Pe drumuri depărtate (Bucureşti, 1904), Istoria literaturii religioase a românilor pînă la 1688 (Bucureşti, 1904), Povestiri, scrisori şi cronici (Bucureşti, 1905), Istoria literaturii româneşti în veacul al XIX-lea, I-II (Bucureşti, 1907-1909), Poesii ale scriitorilor din epoca Unirii (Vălenii de Munte, 1909), Pasărea măiastră (Vălenii de Munte, 1909), Balada populară românească (Vălenii de Munte, 1910), Doamna lui Ieremia Vodă, dramă (Bucureşti, 1910), Cugetări (Vălenii de Munte, 1911), Trei drame (Vălenii deMunte, 1912), Note de drum. Prin Germania (Vălenii de Munte, 1913), Constantin Brâncoveanu, dramă în cinci acte (Vălenii de Munte, 1914), Cinci conferinţe despre Veneţia (Bucureşti, 1914)

Istoria literaturii române în veacul al XIX (fragment)

Poet, traducător. Studii liceale la Braşov şi Sibiu, se înscrie la Litere, la Bucureşti, dar nu îşi termină studiile. Colaborează la numeroase reviste ale epocii, între care Viaţa românească, Viaţa, Pagini literare, Curentul literar, Cumpăna. Se numără printre fondatorii revistei Floare Albastră, face parte din comitetul de redacţie al revistelor Luceafărul, Sămănătorul. Traduce cu talent autori francezi, englezi, germani. Adept al sămănătorismului, deşi nu tratează în poeziile sale temele tipice ale ideologiei pe care o susţine, evocă peisaje şi personaje care trimit la cultura tradiţională. Cu pseudonimul A. Mirea, publică poezie, proză şi teatru, în colaborare cu poetul D. Anghel

Versuri (Bucureşti, 1897); Patriarcale (Bucureşti, 1901); Poezii. 1901-1902 (Bucureşti, 1902); A fost odatǎ.... poveste în versuri (Bucureşti, 1903); Din zile mari, poem istoric (Bucureşti, 1905); Credinţe, poezii (Bucureşti, 1905); Zorile, dramǎ istoricǎ în douǎ acte şi în versuri (Bucureşti, 1907); Poezii 1893-1908 (Bucureşti, 1908); Cântece, (Bucureşti, 1912); opere scrise în colaborare cu D. Anghel: Legenda funigeilor, poem dramatic în 3 acte (Iaşi, 1907; ed. II, 1909); Cometa, comedie în 3 acte în versuri (Bucureşti, 1908; ed. II, 1912); Caleidoscopul lui A. Mirea (Bucureşti, 1908-1910); Carmen saeculare, poem istoric (Bucureşti, 1909); Cireşul lui Lucullus (Bucureşti, 1910); Portrete (Bucureşti, 1910); Le cerisier de Lucullus. Les mille nouvelles nouvelles (Paris, 1911-1912); traduceri: A. Petöfi, Apostolul şi alte poezii, trad. libere de ~ (Bucureşti, 1896; ed. II, revǎzutǎ, 1908); A. Petöfi, Poezii alese, trad. libere de ~ (Craiova, 1897); Heine, Romanţe şi cântece, trad. în versuri de ~ (Bucureşti, 190l); Goethe, Dragoste cu toane, tradusǎ de ~ (Braşov, 1907); Tǎlmǎciri (Bucureşti, 1909); L. Detter, O istorie din zilele noastre. Gertruda Baumgarten, trad. de ~ (Ploieşti, 1910); R. Wagner, Lohengrin, trad. în metru original de ~ (Bucureşti, 1911); R. Wagner, Olandezul zburǎtor (Corabia-nǎlucǎ), trad. în metru original de ~ (Bucureşti, 1911); Corneille, Cidul, trad. în formǎ originalǎ de ~ (Bucureşti, 1911); L. Keller, Legende, trad. în formǎ originalǎ de ~ (Bucureşti, 1912); Fr. Schiller, Wilhelm Tell, trad. în formǎ originalǎ de ~ (Braşov, 1913); traduceri în colaborare cu D. Anghel: P. Verlaine, Traduceri din ~ (Bucureşti, 1903); H. Ibsen, Poezii (Bucureşti, 1906); Fr. Halm, Camoës (Bucureşti, 1909); Al. Dumas-tatǎl, Strigoiul Carpaţilor (Bucureşti, 1909); Th. De Banville, Gringoire (Bucureşti,1910)

Poet, prozator şi publicist. Studii de Drept şi Sociologie la Cluj. Debutează în revista maghiară Ellenzenk, cu un articol despre V. Alecsandri (1902). Debutează în limba română în revista Familia (1903), cu versuri. O călătorie la Paris îi permite să se familiarizeze cu simbolismul francez. Are o activitate publicistică susţinută (România muncitoare, Adevărul) pentru apărarea cauzei politice a unităţii naţionale; opţiuni politice social-democrate. Modernismul său poetic, consacrat după primul război mondial, reprezenta, în primul deceniu al sec. XX, o voce prea puţin audibilă în literatura ardeleană, angajată politic

Poezii. Impresii şi senzaţii moderne (Cluj, 1908)

  Legende sau basmele românilor. Ghicitori şi proverburi, I-II (Bucureşti, 1872-1876), Snoave sau poveşti populare (Bucureşti, 1873-1874), Isprăvile şi viaţa lui Mihai Viteazul (Bucureşti, 1877), Din poveştile unchiaşului sfătos (Bucureşti, I – 1879, II – 1907), Pilde şi ghicitori adunate de – (Bucureşti, 1880), Legendele sau basmele poporului (Bucureşti, 1881, 1882, 1901, 1907, 1908), Basme, snoave şi glume (Craiova, 1883), Jucării şi jocuri de copii (Sibiu, 1885), Poveşti morale (Bucureşti, 1886), Istoria lui Ştefan Vodă cel Mare şi Bun (Bucureşti, 1908)

Prozator. Educaţie precară, setea de călătorii îl duce, în tinereţe, pe trasee exotice (pînă în Egipt). Apropiat al mişcării muncitoreşti, debutează în ziarul România muncitoare (1906). Din 1916 începînd, cutreieră Occidentul, mereu luptîndu-se cu dificultăţile unui cotidian accidentat. Opera sa se construieşte deopotrivă în română şi în franceză şi va fi revendicată de ambele culturi. Publică volume numai după primul război mondial