A

Traducător, poet, exponent al Şcolii Ardelene. Face studii de teologie şi limbi clasice la Seminarul de la Blaj, apoi îşi continuă studiile la Cluj (licenţă în Drept). În vremea cînd este avocat la Consisteriul Ortodox din Sibiu, scrie prima operă românească cu caracter juridic, Praxis al forumurilor bisericeşti (1805). Cariera sa literară începe cu publicarea epopeii religioase Patimile şi moartea a Domnului şi Mîntuitorului nostru Isus Hristos (1805). Activitatea sa este legată de traducerea în româneşte a autorilor latini, între care Virgiliu şi Ovidiu. În poemul epic neterminat Reporta din vis (1819) – unde apare o descriere a ruinelor cetăţii Sarmis – anticipă temele poeziei preromantice

Patimile şi moartea a Domnului şi Mîntuitorului nostru Isus Hristos (Braşov, 1805; ed. II, 1808); Verşuri veselitoare la ziua numelui exţelenţiei sale domnului Ioan Bob (Sibiu, 1806); Perirea a doi iubiţi, adecǎ: jalnica întîmplare a lui Piram şi Tisbe, cǎrora s-au adǎugat mai pe urmǎ Nepotrivita iubire a lui Echo cu Narţis (Sibiu, 1807); Verşuri veselitoare întru cinstea prealuminatului şi preasfinţitului domn Samuil Vulcan, Episcopului greco-catolicesc al Orǎdiei-Mare (Sibiu, 1807); Vorbire în verşuri de glume întrǎ Leonat beţivul, om din Longobarda, şi întrǎ Dorofata, muierea sa, Sibiu, 1815; Anul cel mǎnos. Bucuruia lumei (Sibiu, 1820); Istoria lui Şofronim şi a Haritei cei frumoase, fiicei lui Aristef, mai marelui din Milet (Sibiu, 1821)

Prozator, figură importantă a curentului sămănătorist. Doctor în drept la Bruxelles, a fost profesor de liceu, apoi magistrat. A colaborat la periodicele Viaţa, Foaia pentru toţi, Convorbiri literare, Sămănătorul, Luceafărul, Făt-Frumos, Viaţa literară şi artistică, Neamul românesc literar. Scrie nuvele şi romane (Rătăcire, Sybaris) de o violenţă exaltată şi pătimaşă, subiective, pline de tezism moralizator în compasiunea lor pentru cei umili

Pe lîngă vatră (Bucureşti, 1900), Flori de cîmp (Bucureşti, 1900), Leagănul viselor, poem dramatic (Bucureşti, 1902), Rătăcire (Bucureşti, 1902), Sybaris (Bucureşti, 1902), Pe Dunăre (Constanţa, 1904), Teatru şcolar (Bucureşti, f.a.), Năzuinţa (Bucureşti, 1908), Constanţa pitorească (Bucureşti, 1908), Voia mării (Bucureşti, 1909), Aripi tăiate (Bucureşti, 1910), Din viaţă (Bucureşti, 1910), Vorbe de clacă (Vălenii de Munte, 1910)

rozator, dramaturg, poet, eseist, estetician. Creaţiile tînărului Aderca sunt refuzate mai întîi la prestigioasele reviste Sămănătorul (1907) şi Ramuri (1909), şi debutează în plachete anonime, lipsite de circulaţie, publicate la Craiova în 1909-1912, care conţin versuri, o încercare dramatică şi un eseu. Debutează propriu-zis în 1913, în Noua revistă română; încearcă să se stabilească la Paris în 1913-1914, dar revine în ţară. Între cele două războaie mondiale, cînd publică partea semnificativă a operei sale, se va afirma ca unul dintre scriitorii cu cel mai mare succes de public din gruparea cenaclului şi revistei Sburătorul

Naţionalism? Libertatea de a ucide (Craiova, 1910), Motive şi simfonii (Craiova, 1910), Stihuri venerice (Craiova, 1912), Fragmente-Romanţe (Craiova, 1912), Prin lentile negre (Craiova, 1912), Antractul. Paradox dramatic în 5 scene (Craiova, 1913)

Fiu de ţăran, urmează Facultatea de teologie din Budapesta (1901-1904) şi apoi Facultatea de Litere (1904-1905). Renunţă la studiile universitare, revine în Transilvania şi se hirotoniseşte preot, cum va rămînea apoi toată viaţa. Debut nesemnificativ cu versuri (1899, în revista Unirea din Blaj), se impune ulterior prin prozele publicate în Luceafărul (1902 – schiţa Badea Niculaie), devenind principalul prozator al grupării din jurul revistei. Scrie o proză cu ecouri sămănătoriste, de evocări şi portrete din lumea rurală, axată pe notarea cotidianului, a antieroicului existenţei sociale. Membru marcant al “Astrei”. Adevărata carieră de prozator realist de excepţie prin viziune, prin etos, prin relevarea specificului naţional, a lui Ion Agârbiceanu va începe după primul război mondial

De la ţară (Budapesta, 1905), În clasa cultă (Vălenii de Munte, 1909), Două iubiri (Vălenii de Munte, 1910), Arhanghelii. Roman din viaţa românilor ardeleni (Sibiu, 1914)

Poet, prozator, dramaturg. Aparţine unei familii de mică nobilime recentă, primeşte o educaţie tradiţională, studiind mai întîi cu preceptorul Gherman Vida, apoi la colegiul francez al abatelui Cuénin; îşi completează studiile la Paris, unde trăieşte între 1834 şi 1839. Întors în Moldova, participă activ la mişcările politice ale principatului, care vor avea drept rezultat revoluţia de la 1848, eşuată. Constrîns să se exileze (Paris, 1848-1849), la revenirea în patrie se numără printre promotorii Unirii principatelor moldo-valahe (1859). În 1861 este trimis diplomatic la cancelariile din Franţa, Anglia şi Italia, pentru a obţine recunoaşterea dublei alegeri a principelui Al. I. Cuza. Din 1885 pînă în 1890, este ambasador al României în Franţa. Intensa lui activitate politică este îngemănată cu o la fel de eficientă activitate de promotor cultural: director al Teatrului Naţional din Iaşi, colaborator al revistelor Dacia Literară (1840) şi Propăşirea (1844), întemeietor al revistei România Literară (1855), membru fondator al Societăţii Literare Române (1866). Colaborează la principalele reviste ale epocii, Dacia literară, Foaie pentru minte, inimă şi literatură, Convorbiri Literare, Revista contimporană şi Familia. Debutul cu proză are loc în 1840, cu nuvela Buchetiera de la Florenţa, publicată în Dacia literară. Prima poezie este publicată în Calendar pentru poporul românesc (1843). Activitatea lui poetică, desfăşurată sub egida canoanelor estetice ale romantismului paşoptist, poate fi structurată pe trei filoane majore: poezia lirico-amoroasă, inspirată în primul rînd de relaţia sa cu Elena Negri (Lăcrimioare, 1853); folclorul, despre care mărturisesc culegerea de texte populare Poezii populare. Balade (Cîntece bătrineşti) şi volumul original de Doine (1853); în sfîrşit, poezia patriotică, unde scrierea cea mai reprezentativă, Deşteptarea României, avea să devină manifestul revoluţiei de la 1848. Între 1868 şi 1869 publică în Convorbiri Literare ciclul de Pasteluri, poeme de factură descriptivă, inaugurînd o specie lirică aparte. Proza lui conţine texte de mici dimensiuni, precum nuvelele Istoria unui galbin, Dridri, Mărgărita; în scrierea dramaturgiei, Alecsandri manifestă o fericită versatilitate, trecînd de la comedia de moravuri din ciclul Chiriţelor, experimentată în tinereţe, la drama istorică Despot-Vodă (1879) şi la dramele inspirate din literatura clasică, Fîntîna Blanduziei (1884) şi Ovidiu (1885), din creaţia de maturitate. Dar genul literar în care Alecsandri îşi dovedeşte pe deplin talentul de scriitor este memorialul de călătorie, fie ca jurnal (O primblare la munţi, Călătorie în Africa), fie ca naraţiune fictivă (Borsec, Balta Albă). Autor versatil şi longeviv, opera lui configurează trecerea ideală de la principiile estetice ale poeziei paşoptiste la poziţiile postromantice elaborate în cercul Junimii

Farmazonul din Hârlău (Iaşi, 1841); Modista şi cinovnicul (Iaşi, 1841); Iorgu de la Sadagura sau nepotu-i salba dracului (Iaşi, 1844); Creditorii (Iaşi. 1845); Un rămăşag (Iaşi, 1846); Piatra din casă (Iaşi, 1847); Nunta ţărănească (Iaşi, 1850); Teatru românesc. Repertoriul dramatic al dlui Alecsandri, I (Iaşi, 1852); Poezii poporale. Balade (Cântece bătrâneşti) adunate şi îndreptate, I-II (Iaşi, l852-l853); Doine şi lăcrămioare 1842-1852 (Paris, 1853; ed. II, Iaşi, 1863); Les doïnas. Poésies moldaves de Alecsandri, trad. de L. E. Voinesco (Paris, 1853 ; ed. II, 1855); Potpuri literar (Iaşi, 1854, în colab. cu M. Millo); Ballades et chants populaires de la Romanie (Principautés Danubiennes) (Paris, 1855); Păcală şi Tândală (Iaşi, 1857); Cetatea Neamţului sau Sobieţki şi plăieşii români (Iaşi, 1857); Salba literară (Iaşi, 1857); Zgârcitul risipitor (Iaşi, 1863); Rusaliile în satul lui Cremene (Iaşi, 1863); Lipitorile satului. Ultrademagogul şi Ultraretrogradul (Iaşi, 1863); Poezii populare ale românilor adunate şi întocmite (Bucureşti, 1866); Millo director sau mania posturilor (Cernăuţi, 1867); Harţă răzăşul (Iaşi, 1871); Boieri şi ciocoi (Bucureşti, 1874); Opere complete. Poezii, I-III, Teatru, I-IV, Proză (Bucureşti, 1875-1876); Ostaşii noştri (Bucureşti, 1878); Despot Vodă (Bucureşti, 1880, 1884, 1890); Les bonnets de la comtesse (Bucureşti, 1882); Grammaire de la langue roumaine par V. Mircesco (Paris, 1886); Opere complete. Poezii (1 vol.), Proză, (1 vol.), Teatru (5 vol.) (Bucureşti, 1903-1909); Scrisori, I, publ. îngrijită de Il. Chendi şi E. Carcalechi (Bucureşti, 1904); Lettres inédites du poète roumain Alecsandresco à Edouard Grenier, publiées avec une introduction et des notes par Georges Gazier (Paris, 1911)

Poet. Descendent al unei familii din mica burghezie provincială, nu va putea accede la experienţele cosmopolite care caracterizează biografiile literaţilor contemporani lui. Studii la Bucureşti la Colegiul „Sf. Sava”, devenind protejatul lui Tache Ghica, tatăl lui Ion Ghica, şi al lui Heliade Rădulescu. Acesta din urmă, în 1832, îi încurajează debutul literar, publicîndu-i în Curierul românesc poezia Miezul nopţii. Din 1834 în 1837, este ofiţer activ cu grad de sublocotenent; după o perioadă petrecută la vama de la Focşani, demisionează şi se transferă la Bucureşti, unde devine funcţionar la Cancelaria Statului. În 1840 este arestat cu acuza de a fi participat la complotul împotriva principelui Alexandru Ghica. În 1842, călătoreşte împreună cu Ion Ghica pe valea Oltului. Această experienţă îi va inspira cîteva dintre cele mai celebre creaţii poetice, Umbra lui Mircea. La Cozia; Răsăritul lunei. La Tismana; Mormintele. La Drăgăşani, şi va sta la baza unui Memorial de călătorie. Între 1846 şi 1860 are diverse funcţii publice: membru al Asociaţiei Literare Române (1846), redactor al revistei Poporul suveran (1848), director al Comisiunii Spitalelor Civile (1854), director al Cultelor (1859), membru al Comisiei Centrale de la Focşani (1860). În 1860, manifestă primele semne ale bolii psihice care se va accentua în decursul anilor şi îl va constrînge să abandoneze activitatea publică şi creaţia literară. Poet cu accente melancolice, Alexandrescu nu aderă la filonul romantismului revoluţionar cu texte angajate, militante, ci – pe modelul meditaţiilor lamartiniene – alege tonurile discrete şi elegiace ale confesiunii intime. În afara poeziei lirice, Alexandrescu devine celebru ca autor de epistole şi fabule, demonstrînd ironie şi spirit satiric în surprinderea viciilor societăţii contemporane

Eliezer şi Neftali (Bucureşti, 1832); Poezii (Bucureşti, 1838); Poezii (Iaşi, 1842); Suvenire şi impresii, epistole şi fabule (Bucureşti, 1847); Meditaţii, elegii, epistole, satire şi fabule (Bucureşti, 1863); Opere complete, pref. de G. Coşbuc (Bucureşti, 1902); Opere complete, ed. îngrijită de E. Gârleanu (Bucureşti, 1907). Traduceri: Voltaire, Alzira sau americanii (Bucureşti, 1835); Laboulaye, Poveşti albastre (Bucureşti, 1872)

Istoric, prozator şi dramaturg. Studii de Litere la Iaşi şi la Paris (1855-1857), neterminate. Profesor de istorie şi literatură clasică şi română la Facultatea de Filosofie din Iaşi, apoi la Universitatea din Bucureşti (din 1864). Ocupă o serie de funcţii publice şi politice, între 1881-1882 este ministru al instrucţiunii publice, vicepreşedinte al Academiei Române, preşedintele Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor etc. La Paris, în 1857, întemeiază săptămînalul unionist Opiniunea; colaborează la numeroase periodice din toate cele trei provincii istorice, este membru în conducerea (sau în redacţia) Zimbrului şi Vulturului, Ateneului Român, Adunării naţionale, Informaţiunii bucureştene, Revistei contimporane, Revistei literare şi ştiinţifice. Scrierile sale istorice se disting prin calitatea documentaţiei. Ca autor de scrieri dramatice şi de povestiri istorice originale, are talentul incontestabil de a evoca vremuri trecute şi atmosfera locală, în creaţii tributare gustului epocii, întemeiate fie pe surse folclorice, fie pe documente de arhivă

Grinda de aur sau Previderea unui părinte bun (Iaşi, 1851), Mozaic de novele, cugetări, piese şi poezii (Iaşi, 1854), Schiţări de literatură română (Iaşi, 1859), O vorbă despre literatura desfrînată ce se încearcă a se introduce în societatea română (Iaşi, 1863), Femeia română, dupre istorie şi poezie (Bucureşti, 1865), Balul mortului (Bucureşti, 1865), Despre fabule în genere şi în speciale despre Chichindeal (Bucureşti, 1866), Despre elocinţa română (Bucureşti, 1867), Poezia în faţa politicei (Bucureşti, 1867), Patria română (Bucureşti, 1868), Oda la Elisa (Bucureşti, 1869), Fidanţarea imperatorelui (Bucureşti, 1870), Opere complete (Bucureşti, 1878-1889), George Asaki (Bucureşti, 1890), Miron Costin (Craiova, 1891), Legende române (Bucureşti, 1891), Istoria românilor, I-XIII, (Bucureşti, 1891-1902), Cum era odineoară. Legende (Bucureşti, 1901), Popa care ştie carte şi Ion Isteţul (Braşov, 1911).

Prozator şi ziarist. Pasionat astronom (deşi fără studii superioare), el a făcut operă de “vulgarizare a ştiinţei”, atît în presa românească a timpului cît şi în publicaţii prestigioase occidentale (L’Astronomie, The Nature etc.), ducînd altminteri o existenţă de umil redactor la numeroase ziare bucureştene. Este autorul primului roman SF românesc, În anul 4000 sau O călătorie la Venus, feerie pitorească potenţată de reflecţii morale. Trecerea cometei Halley (1910) îi inspiră o poveste apocaliptică, O tragedie cerească

În anul 4000 sau O călătorie la Venus. Roman original (Bucureşti, 1899); Camille Flammarion. Biografia. Flammarion filosof, artist şi savant. Studiu critic (Bucureşti, 1901); Haralamb Lecca, autor dramatic. Studiu critic (Bucureşti, 1902); Pămîntenii şi marţienii (Bucureşti, 1908); Stelele. Noţiuni populare de astronomie (Bucureşti, 1909); Cucerirea aerului. Baloane şi aeroplane. Aventuri aeriene (Bucureşti, 1909); Vine cometa Halley (Bucureşti, 1909); Ce sunt cometele? (Bucureşti, 1910); Planeta Marte (Bucureşti, 1910); Giordano Bruno. Viaţa şi opera lui (Bucureşti, 1911); Newton şi atracţiunea universală (Bucureşti, 1911); În lumea spiritelor. Istoria manifestaţiunilor spiritiste, după scriitorii spiritişti moderni (Bucureşti, 1911); Venus diurna (Torino, 1911); Observaţiuni astronomice. Planeta Venus în 1911, comunicare prezentată la Acad. Română (Bucureşti, 1912); Cometele, eclipsele şi bolizii ce s-au observat în România între 1386 şi 1853, după manuscrise şi documente, comunicare prezentată la Acad. Română (Bucureşti, 1912); Romanul Cerului. Astronomie pentru toţi (Bucureşti, 1912); Povestea Cerului (Bucureşti, 1912); Eclipsele sau întunecimile de Soare şi de Lună (Bucureşti, 1912); Die Kalenderreform in den Staaten der griechischen Kirche (Riga, 1912); traduceri: Agnes Clerke, Istoria astronomiei, f.1., f.a.; Ce e viaţa? Studii ştiinţifice populare (Bucureşti, 1907); Fenomenele spiritismului (Bucureşti, 1907); Ce e cerul? Astronomie populară (Bucureşti, 1908); Shakespeare, Hamlet (Bucureşti, 1908); idem, Othello (Bucureşti, 1908); idem, Macbeth (Bucureşti, 1909); idem, Regele Lear (Bucureşti, 1909); H. Macpherson-Jun, Astronomie populară (Bucureşti, 1909); C. Flammarion, Cataclismul din Martinica (Bucureşti, 1910); Clara Tschudi, Tinereţea Mariei Antoaneta, I-II (Bucureşti, 1910; ed. II, 1916); Ch. Lanne Pnor, Sistemul solar: Luna, Pămîntul şi Soarele, I-II (Bucureşti, 1911); G. Le Bon, Naşterea şi moartea materiei. Studiu filosofic (Bucureşti, 1912)

Poet, prozator, traducător. Fiu de moşieri moldoveni de origine aromână, întrerupe studiile începute la Iaşi (1889) pentru a călători mult în Europa (1890-1902), de unde revine însă fără a-şi fi completat studiile. Din 1911, este funcţionar la Ministerul Cultelor; apropiat al mişcării socialiste (din 1887), debutează cu versuri în stil eminescian minor, sub oblăduirea lui Dobrogeanu-Gherea, în Contemporanul (1890). Foarte prezent în viaţa publicistică românească a vremii, colaborează îndeosebi la Sămănătorul (din 1902), face parte din redacţie (pînă în 1908); editează revista Cumpăna (1909-1910), împreună cu M. Sadoveanu, Şt. O. Iosif, I. Chendi. Semnează numeroase volume împreună cu Şt. O. Iosif. Scriitor al tranziţiei de la romantismul eminescian la sensibilitatea poetică simbolistă şi modernistă, se impune ca un poet elegiac, sensibil, dar capabil şi de viziuni lirice decadente, cu un aport semnificativ în sincronizarea sensibilităţii poetice locale la mişcarea europeană

În grădină, versuri (Bucureşti, 1905), Fantazii (Bucureşti, 1909), Povestea celor necăjiţi, fantazii şi portrete (Bucureşti, 1911), Fantome (Bucureşti, 1911), Oglinda fermecată, fantazii (Bucureşti, 1912), Triumful vieţii, fantazii şi portrete (Bucureşti, 1912), Steluţa, fantazii şi paradoxe (Bucureşti, 1913)

Critic şi istoric literar, iniţiatorul comparatismului de tip sorbonard în cercetarea literară românească. Licenţiat în Litere la Bucureşti (1899), studiază apoi la Paris (din 1905), unde va ţine şi cursuri de română (1908-1909) la École des Langues Orientales Vivantes şi îşi va susţine doctoratul cu o teză despre influenţa romanticilor francezi asupra literaturii române. Practică o critică literară psihologizantă, excesiv de erudită, retorică, cu idei generale juste dar terne; publică în Literatură şi artă română, Noua revistă română, Ţara noastră

Studii (Bucureşti, 1904), L’influence des romantiques français sur la poésie roumaine (Paris, 1909), L’Ancienne versification roumaine (Paris, 1909)

Debutează în ziarul lui Al. Macedonski, Liga Ortodoxă (1896), cu poezia Tatălui meu, semnată Ion Theo. Se dedică vieţii călugăreşti în tinereţe, pînă în 1909, cînd se retrage din cin, apoi călătoreşte în Elveţia, Franţa şi Italia. Publică manifeste poetice în reviste din ţară: Vers şi poezie (1904 – în Linia dreaptă), Rugă de seară (1910 – Viaţa socială). Activitate publicistică foarte bogată la întoarcerea în patrie (după 1910), de asemenea - traduce Amintiri din casa morţilor de Dostoievski, este redactor la ziarul Seara (1913-1914). Nonconformismul continuu, voluptatea metamorfozei, virulenţa limbajului publicistic, sensibilitatea profundă şi fronda aparentă, acestea sunt caracteristicile scrisului arghezian. Întîrzie să îşi publice un volum de autor (Cuvinte potrivite va apărea abia în 1927). Opera sa de maturitate, cea mai semnificativă pentru modernismul românesc, va fi însă scrisă şi publicată după primul război mondial

Prozator, poet, dramaturg. Studiază la Colegiul “Sf. Sava”. Militant paşoptist, scriitor angajat politic, a fost redactor şi administrator la ziarele Românul, Buciumul, Pressa, a îndeplinit funcţii publice etc. Debutează cu lirică ocazională în Curierul românesc (1846), colaborează asiduu la Foaie pentru minte, inimă şi literatură, Pruncul român, Românul, Zimbrul, Trompeta Carpaţilor, Pressa etc. Este un scriitor prolix şi lipsit de talent, interesant astăzi nu atît prin romanele (amestec de anecdotă şi teorie greoaie), piesele de teatru (pentru diletanţi) sau poemele sale (greoi-moralizatoare, precum Florica), ci prin memorialistica şi scrierile istorice, unde ies la iveală calităţi de pamfletar

Cîteva ore de colegiu (Bucureşti, 1846); Florica (Bucureşti, 1847); Arpa română (Bucureşti, 1852); Istoria Cîmpulungului, prima reşedinţă a României, I-II (Bucureşti, 1855-1856); Lyra (Bucureşti, 1858); Esplicarea alegoriilor din “Arpa română” cum şi pasagele şterse de cenzură din această operă (Bucureşti, 1859); Procesul şi esilul meu la Snagov (Bucureşti, 1859); Şoimul Carpaţilor. Poezii istorice (Bucureşti, 1860); Trîmbiţa Unirii şi Sărbătoarea naţională (9 octombrie 1857 şi 24 ianuarie 1859). Scene politice în versuri (Bucureşti, 1860); Misterele căsătoriei, I-III (Bucureşti, 1861-1886); Despotismul şi constituţia. Estract din mai multe opere politice (Bucureşti, 1861); România sub prinţul Bibescu. 1842-1848 (Bucureşti, 1862); Protest la opiniunea publică contra legei de presă (Bucureşti, 1862); Chestiunea proprietăţii dezbătută de proprietari şi plugari la 1848 (Bucureşti, 1862); Reforma legii electorale (Bucureşti, 1862); Procesul meu pentru “Oda la Grecia” (Bucureşti, 1863); Strigoiul din Fanar (Bucureşti, 1863); Capii revoluţiunei române de la 1848 judecaţi prin propriile lor acte, I (Bucureşti, 1866); Dizolvarea camerei elective sau Dare de seamă către alegători (Bucureşti, 1866); Înalta Curte de Justiţie împotriva opiniei publice (Bucureşti, 1866); Dare de seamă către alegătorii mei din colegiul II, districtul Muscel (Bucureşti, 1867); Politica d. Ioan Ghica ex-bey de Samos (Bucureşti, 1870); Sora Agapia sau Călugăria şi căsătoria (Bucureşti, 1871); Flori de la Tuşnad (Bucureşti, 1872); O preîmblare pe munţi sau Lumea reală şi lumea ideală (Bucureşti, 1872); Carbonarii (Bucureşti, 1873); Condica de venituri şi cheltuieli a vistieriei de la leatul 7202-7212 (1694-1704) (Bucureşti, 1873); Corespondinţa secretă şi acte inedite ale capilor revoluţiunii române de la 1848, I-III (Bucureşti, 1873-1875); Istoria revoluţiunei române de la 1821, I-II (Craiova, 1874); Acte justificative la “Istoria revoluţiunei române de la 1821” (Craiova, 1874); Indice de documentele aflate în Arhiva Statului şi nepublicate încă, I-II (Bucureşti, 1874-1876); Dialog politic între generalul Tell şi d. A. (Bucureşti, 1875); O escursiune pe munţi (Bucureşti, 1878); Cîntul lebedei. Poezii (Bucureşti, 1884); D-nu Bolliac candidat de drept al partitei naţionale pentru alegerile de deputaţi (Bucureşti, f.a.); Flori şi Fluturi. Poezii (nepublicate) (Bucureşti, 1900); traduzioni: X. de Maistre, Călătorie împrejurul camerei mele (Bucureşti, 1856); [Autor necunoscut], Octav (Bucureşti, 1856)

Actor, traducător. Fiu al unui erou grec mort la Missolonghi, participă el însuşi la mişcarea eteristă din 1821. Studiază la Academia Grecească de la Bucureşti şi la Paris. Este profesor de greacă şi de franceză la Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti. Activitatea sa de actor şi promotor teatral începe la Teatrul de la Cişmeaua Roşie (1817), continuă cu întemeierea Societăţii Filarmonice (1833) şi cu primele cursuri, acolo, de artă dramatică. Traduce în greacă şi în română, cu deosebire Saul şi Virginia de Vittorio Alfieri, Vieţile lui Plutarh (1857), Iliada (1868). Scrierile originale nu relevă un talent literar deosebit

Prinţul român (Bucureşti, 1843); Sǎteanul creştin sau Partea moralǎ din foaia satului (Bucureşti, 1853); Traduceri: Din operile lui Alfieri, I Saul, [II], Virginia (Bucureşti, 1836); Omer, Iliada, cu o Disertaţie asupra naşterei şi vieţei lui Omer (Bucureşti, 1837); Plutarh, Paralela sau Vieţele bǎrbaţilor iluştri, I (Bucureşti, 1857); Omer, Iliada, cu o Disertaţie despre hexametrul antic helen şi modern românesc şi ceva despre limbǎ (Bucureşti, 1858); Biblia sacra, I-II (Bucureşti, 1859)

Poet, prozator, dramaturg. Născut în Bucovina, studiază în Polonia, la Lemberg (1796-1804), şi la Viena (1805-1808), dobîndind o formaţie enciclopedică, ce cuprindea cunoştinţe ştiinţifice, dar şi istoria artei şi literatură. În 1808 se stabileşte la Roma (1808-1812), unde, pe lîngă studii de epigrafie şi arheologie, intră în contact cu mediul artistic, frecventînd atelierul sculptorului Antonio Canova. Tot la Roma, o cunoaşte pe Bianca Milesi, care, în ipostaza poetică a Leucăi, va deveni muza inspiratoare şi protagonista idealizată a poeziei lui de iubire, în stil neoclasic şi petrarchist, în ciclul Leucaidelor. În 1812, la întoarcerea sa în Moldova, participă activ la modernizarea Principatului. Pe plan politic, Asachi demonstrează că este un intelectual tributar idealurilor politice tradiţionaliste, nerecunoscîndu-se în programele revoluţionare de la 1848. Sub aspectul angajării sale în viaţa societăţii, sunt remarcabile contribuţiile pe care le aduce la organizarea instituţiilor culturale în limba română, şi în primul rînd a sistemului de învăţămînt. În 1813, în cadrul Academiei Greceşti din Iaşi, instituie un curs în română pentru agrimensori, predînd de asemenea matematica şi arhitectura. Între 1827 şi 1849, este referendar al şcolilor. În 1835, se numără printre promotorii întemeierii Academiei Mihăilene, primul nucleu al Universităţii din Iaşi. Contribuie activ la crearea unor instituţii teatrale şi muzicale, prin întemeierea Conservatorului Filarmonic-dramatic (1836), punerea în scenă a primei opere lirice româneşti (1838). Participă la întemeierea Arhivelor Statului din Iaşi. Unul din momentele fundamentale ale activităţii sale de promotor cultural îl reprezintă întemeierea primei reviste politico-literare din Moldova, Albina românească (1829), căreia i se vor adăuga apoi: Foaia oficială (1832), Alăuta românească (1837-1838), Foaia sătească a Principatului Moldovii (1839-1840, 1846-1851) şi Arhiva Albinei pentru arheologie română şi industrie, Gazeta de Moldavia (1850-1858) şi Patria (1858-1859), Spicuitorul moldo-român (1841, în ediţie bilingvă, franco-română), Icoana lumei (1840-41, 1845-46); va îngriji apoi publicarea periodicului Calendar pentru român, cu suplimentul său literar Almanah de învăţătură şi petrecere (1847-1869), în care vor fi publicate unele dintre poeziile sale. Autor prolific şi versatil, şi în domeniul literaturii Asachi va exercita rolul întemeietorului, exersînd numeroase genuri străine tradiţiei literare româneşti: oda, imnul, elegia, sonetul, balada, satira, fabula. Numele lui este legat de difuzarea în spaţiul românesc a culturii italiene, cu precădere a modelului petrarchizant

Culegere de poezii (Iaşi, 1836; ed. II adăugită, 1854; ed. III, 1863); Fabule alese (Iaşi, 1836); Petru Rareş, dramă istorică în patru părţi (Iaşi, 1853); Nouvelles historiques de la Moldo-Roumanie (Iassy, 1859; ed. II, 1863; ed. III. Nuvele istorice a României, Iaşi, 1867); Elena Dragoş, dramă istorică originală (Iaşi, 1863); Turnul Butului, dramă originală (Iaşi, 1863).