Ghica Ion

Prozator. Fiu al guvernatorului Dimitrie Ghica şi al Mariei Cîmpineanu, frate al lui Pantazi Ghica. Studiază cu preceptori privaţi, apoi îşi completează educaţia la Şcoala Grecească şi la Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti. În 1840, obţine o licenţă în inginerie la Paris. Revenit în ţară, după o încercare nereuşită de a moderniza sistemul extracţiilor minereşti, predă la Academia Mihăileană din Iaşi (1842-1843). Face parte din grupul de intelectuali care elaborează programul ideologic şi cultural al paşoptismului; este între fondatorii Societăţii secrete „Frăţia” şi al revistei Propăşirea. Anii de exil, care au urmat participării sale la eşuata revoluţie din 1848, sunt amintiţi în Amintiri din pribegia după 1848 şi în Scrisori către Alecsandri. Întors în patrie, participă activ la viaţa politică şi culturală a Regatului; este preşedintele Consiliului de miniştri, ministru de interne, ambasador la Londra, membru şi preşedinte al Academiei Române, director general al teatrelor. Activitatea sa literară rămîne legată îndeosebi de cele două volume de amintiri, în special de Scrisori către Alecsandri (1879, 1884), în care amintirile din călătorii se amestecă cu descrieri ale societăţii româneşti elevate, în trecerea acesteia de la obiceiurile premoderne, cu iz oriental, la noile cutume importate din occidentul european

Convorbiri economice, I-IV (Bucureşti, 1865-1875; ed. II, 1869; ed. III, 1879-1884); Omul fizic şi intelectual (Bucureşti, 1866); Ion Cîmpineanu. Discurs de recepţiune în Acad. Română (Bucureşti, 1880); Pămîntul şi omul (Bucureşti, 1884); Scrisori ale lui Ion Ghica către V. Alecsandri (Bucureşti, 1884); Scrisori către V. Alecsandri (Bucureşti, 1887; ed. nouă, 1903); Amintiri din pribegia după 1848. Noi scrisori către V. Alecsandri (Bucureşti, 1889, ed. nouă)

Istoria lui Alecu Şoricescu