Pantazi Ghica
Un boem român
Uliţa St.
Jacques
Timpul studiului
revenise - timp strălucit al juneţei; apartamentul lui Paul devenise
cuibul din care mai tîrziu era să iasă o pleiadă de tineri
învăţaţi şi mari carii să facă onor ţării
lor.
Cum venea
dimineaţa, Olimpia, Ernestina şi Julieta se-nchideau în camera
lui Vasilache, îngrijau, făceau menagiul, ţineau casa şi
pregăteau mîncare junilor voioşi, carii în toate zilele,
după ce îmbrăţişau pe gingaşele lor iubite,
plecau la colegiu şi se-ntorceau pentru dejun.
Ziua ele luau o cusătură sau
o lucrare în mînă şi cîntau de răsuna
toată casa de accentele lor răpitoare, petrecînd fără
a să-ngrija de a doua zi; ei mergeau de urmau cursurile şi se
rentorceau acasă, unde se puneau însoţiţi de mai
mulţi din camarazii lor la studiu serios şi unde lucrau
pînă ce venea timpul prînzului.
Cînd venea
timpul prînzului ei treceau în ceea ce numea Denville harem; acolo
începea o gălăgie asurzitoare, un zgomot nespus; era o armonie
de cîntece amestecată cu sărutări, strigăte, calambururi,
rîsuri, şi un galop frenetic învîrtit cît erau
toate camerele de spaţioase.
Seara era
consacrată plăcerilor şi petrecerilor; seara era acordată
inimei şi spiritului; ei mergeau cînd erau bogaţi la teatru, la
bal, la grădini, pîn împrejurimile Parisului, cînd erau
săraci, la cafele-cîntînde, sau pe bulevarduri de se plimbau
şi mîncau galetă de a gimnaziului.
*
Dar cînd a
putut face studentul economie? Care e boemul econom?
Cu toate frumoasele
lor proiecte de economie, cu tot acel budget organizat pe sume determinate din care
nu trebuiau să iasă, cu toate calculele făcute cu atîta
îngrijire, în opt zile capitalul ce rămăsese fu
sfîrşit.
În o zi,
după ce se rentoarseră de la colegiu, erau toţi şi toate
adunaţi în camera lui Paul. Olimpia, în o elegantă
capotă de dimineaţă, şedea lungită pe canapea,
Ernestina îşi vîrîse capul în un borcan cu
dulceaţă şi se plimba pîn casă mîncînd,
Julieta foileta un romanţ intitulat La dernière des lorettes;
Vasilache şedea călare p-un scaun, Denville se urcase pe biurou
şi şedea greceşte. Paul scoase din pungă o bucată de
cinci franci.
- Din cei din urmă romani,
iată ce ne mai rămîne, le zise el.
Aceste cuvinte fură priimite din
partea tutulor cu o aclamare de descepţiune.
- Ce dracu, zise Denville, şi cu
toate acestea am făcut economii.
- Da, frumoase economii, zise Olimpia,
mai cu seamă cu Vasilache ăsta care este un papă-tot, nu am mai
văzut încă risipitor ca dînsul.
- Olimpia face după cum zice un
proverb român, răspunse Vasilache, aruncă moartea-n
ţigani.
- Acum în zadar să
recriminăm, zise Paul, să vedem mai bine ce facem, cum ne
regulăm?
- Frumoasă
chestiune, zise Denville, ce putem face din nimic sau cu nimic, ia, o să
tîrîm pe dracu de coadă pînă ce ne va veni bani.
- Ei, dar pînă atunci
trebuie să mîncăm, dacă nu mai mult, şi mai înainte
de toate trebuie să prînzim astăzi.
- Ba! Prînzul e lux;
fiindcă am dejunat, ce trebuieşte să mai prînzim?
Cîte şase
rămaseră abătuţi, trişti, prăpădiţi.
- Urît lucru e mizeria, zise
Denville, eu unul mărturisesc că nu poci suferi oaspetele acesta care
se numeşte sărăcia.
- Ba! zise Vasilache, eu îi
deschiz uşa, că nu am ce-i face, şi-i zic: „Salutare,
mizerie, tu ştii că nu mă sperii, că nu-mi iei nici
surîsul dupe buze, nici cîntecul din inimă, nici amorul din
suflet; intră, fiindcă ai venit, vom petrece împreună
pînă ce ţi s-o urî ţie cu mine, şi cînd
vei pleca, îţi voi zice călătorie bună,
fără necaz şi fără mînie; şi vine o zi
cînd i se urăşte sărăciei cu mine, atunci
îşi ia traista şi băţul şi merge să
bată la o altă uşe, între studenţi ea
găseşte totdauna ospitalitate; Cartierul Latin e aşa de populat,
şi ea e ca o femeie, îi place tinereţa; a venit acum, să-i
facem loc între noi, şi se va duce singură, fiţi
liniştiţi, ea nu va şedea.
- Înţeleg această
filozofie mărinimoasă impusă de necesitate, zise Paul, dar eu
unul mărturisesc că-mi e urît teribil cu o astfel de companie.
- Copil stricat, zise Denville, ce, tu
nu te aşteptai ca ea să vie în o zi, indiscretă, să
bată la uşa noastră? Filozofia lui Vasilache e cea mai
bună, să o priimim cu curagiu, ea va pleca de sine; studentul are o
religie nestrămutată, o credinţă fermă: azardul; el
îi vine totdauna în ajutor; în o zi azardul o să vie,
şi el va goni pe inamica sa, mizeria.
Femeiele singure
tăceau; ele se gîndeau.
- Ba avem încă cinci
franci, zise Denville, cu dînşii mergem diseară la
cafea-cîntînd.
Femeiele surîseră, era o
distracţiune.
- Dar prînzul?
întrebă Paul.
- Sibarit, răspunse
Vasilache, nu poţi renunţa la prînz; ei bine, să ne punem
fiecare să cătăm pe amicul nostru, azardul; el ne va da să
prînzim.
(P. Ghica, Un boem
român, în Pionierii romanului românesc, ed.
Şt. Cazimir, EPL, Bucureşti, 1962, pp. 173-175)