Barbu Paris Mumuleanu
Rost de poezii
Īnainte cuvīntare
Cum că toate neamurile Evropii sīnt poleite cu īnvăţăturile, noi vedem prin lumina ştiinţelor ce dobīndim de la dīnşii. Necurmat veacurile au scos oameni mari, după cum īn Plutarh vedem, mulţi moraliceşti scriitori, mulţi filosofi, mulţi ritori, mulţi istornici şi mulţi poeţi. La cīte un veac s-au arătat foarte nalţi scriitori, carii scrie minunate scrieri īn poezii. Unii au scris tragodii şi drame, alţii opere şi comodii, iar alţii ode şi cantaturi. Această supţire materie şi organ al duhului au luat īnceputul de la vestitul Omir, carele au scris războiul Troadei. Acesta au fost īntīiul poet şi de la acest ş-au luat īnceputul poezia, a căruia iscusinţă de condei este pildă īntru toate academiile evropenilor, alt care ar fi născocit această faptă mainainte de dīnsul nu avem cunoscut, ci acesta au fost īnceputul şi asemenea lui nu iaste măcar de i-au şi urmat mulţi, dar nu au putut ajunge la acea mărire de condei şi cei mai īn urmă de dīnsul poeţi elineşti, cum Aristofan, Evripid, Esiod, au scris minunate poezii teatriceşti, tragodii, drame şi comodii. Apoi acea aşternere de condei şi naltă fandasie nimini nu au mai avut-o. Nu puţin au fost şi fandasia lui Virghilie şi a lui Ovid, vestiţi poeţi ai romanilor, dar tot cel dintīi Omir este vīrf poeţilor şi īn toate veacurile va fi mai mare lauda lui. Noi vedem că şi īntre vestiţii poeţi franţezi au ieşit duhuri şi fandasii, mai vīrtos īntre ceilalţi mulţi Racine şi Boileau nu puţin naştere de duh şi fandasie au arătat. Iar īntīierea şi căderea toţi lui Omir au dat. Toţi ceia ce īnţeleg pre acest poet se spăimīntează de īnălţimea condeiului său. Această faptă a poeziii nu este alt decīt o mişcare a simţirii, o patimă sufletească şi o naştere a fandasiii. Acel năluc al minţii pătimind de un ce, ţese idei şi păreri, alcătuind stihuri după patimi şi īnălţimea duhului. La această materie rīvna cea firească şi duhul covīrşeşte ştiinţa. Ştiinţa este numai pentru buna podoabă, iar nu şi pentru mult ajutoriu. Unde duhul fierbe ca o smoală, ajutoriul este firesc, numai gustul lipseşte. Eu, numind stihuri şi poezii, nu zic alt decīt un organ muzicesc, lucru cel mai pătimaş şi mai simţitoriu la fire. Aceste deopotrivă au putearea a domoli verice inimă īmpietrită. La muzică să īntrebuinţează stihuri, şi la stihuri muzică. Nu este ureche, nici suflare a nu simţi puterea acestii mişcări. D-o asemenea mişcare a patimilor celor dinlăuntru fiind plecat şi eu, īndemnul cel de din afară m-au supus acestor ostenele şi īn slobozenia vremii cei politiceşti am īntins condeiul sprea ceea ce fandasia au ajuns, iar nu şi ajutoriul ştiinţelor. Firea mi-au dat aceea, creşterea m-au supus ticăloşiilor. Nimic alt ajutoriu din streine limbi nu am de a īmputernici condeiul, decīt o lirică a lui Athanasie Hristopul, acestuia la unele din bucăţi am fost următoriu, precum şi acesta lui Anacreon şi acest īntre cei vechi au stătut vestit liricesc poet, şi Athanasie īntre cei de acum greci. Lauda acestuia au mişcat şi patimile mele şi cu al lui ajutor am alcătuit şi eu aceste bagateluri nu privind la a mea laudă, ci ca cu acest mijloc să aprinz o obştească rīvnă īntre cei de acum tineri, şi cel care să va arăta dintīiu scriitoriu şi poet neamului, vom alege patria lui şi vom da īntīiere, precum elinii Heronii pentru Plutarh.
Paris Mumuleanu
Īn Bucureşti, īn cea de
nou făcută tipografie, 1820
(Barbu Paris Mumuleanu, Rost de poezii, īn G. Ivaşcu (ed.), Din istoria teoriei şi a criticii literare romāneşti, I, 1812-1866, EDP, Bucureşti, 1967, pp. 90-91)